O săptămână mi-a luat să mă gândesc cum să fac să mă apropii de tine. ŢI-am văzut comunicatul, dar şi poziţia fermă pe care-ai avut-o în legătură cu comasarea spitalelor şi mi-am spus că acum a venit momentul meu. M-am întristat profund când am citit că unii te-au luat la mişto, spunând că scrii numai trăznăi şi că n-ai habar pe ce lume trăieşti,
dar această frază, în fond, mi-a dat speranţe, gândindu-mă că-mi semeni câtă vreme şi eu sunt un pic aerian. Cât de mult ne asemuim, draga mea! Te-am aşteptat, la Budeşti, la miting, dar toată acea adunătură obraznică şi nespălată mi s-a părut nefirească în comparaţie cu tine, care te-ai suit pe-un scaun, să le vorbeşti acelor indivizi printr-o portavoce ruginită. Mi-a fost teamă că te răneşti… Erai diafană, erai aproape mirifică, dar nu te potriveai deloc în acel decor absolut rudimentar, printre acei ciudaţi neşcoliţi şi asudaţi, care urlau şi-ţi răneau, cu ţipetele lor animalice, gingaşele-ţi urechi. Nu înţeleg cum lor le poţi da atenţie, cum te duci la ei să-i îmbărbătezi şi să le promiţi sprijinul, în vreme ce mie nu-mi acorzi nici măcar o privire, deşi sunt distrus şi sufăr în tăcere, închipuindu-mi că sărutările tale sunt fierbinţi şi dulci, pătimaşe şi pline de savoare. Of, câteodată mă roade îndoiala şi-mi spun că tu nu numai că nu ai ochi să mă vezi, dar nici nu eşti demnă de sentimentele mele curate, atâta timp cât mă tot vexezi în amor şi nici nu mă priveşti, măcar. La – 7 grade am stat, în acea zi, la Budeşti, de-mi îngheşaseră mâinile şi degetele de la picioare, să-ţi aud glasul cristalin, să te contemplu în voie, să mă încarc de prezenţa ta, mai ales că asta era singura mea posibilitate de-acum să mă apropii de tine fără să bagi de seamă şi fără să devii irascibilă. În înghesuiala aia, cred c-ai simţit şi tu, eu sunt cel care ţi-a pus mâna pe… funduleţ! Abia atunci am realizat că te iubesc fără rezerve, din toată inima, când ţi-am simţit muşchii elastici şi mi-am închipuit că ai pielea catifelată şi de culoarea laptelui. Oh, îţi mărturisesc, draga mea, am fost fericit pentru o clipă, mi-am spus că mai am puterea să mă lupt pentru dragostea ta şi că nimic nu-mi poate sta în cale astfel încât să te fac să-nţelegi că acesta este destinul nostru, că ne leagă fire invizibile de tandreţe şi pasiuni pe care urmează să le împărtăşim. Am plâns, în acea zi, de fericire, am plâns încet, ca la priveghi, căci ţi-am susţinut privirea, preţ de-o clipă, iar atunci am citit în ea că toate visele mele în legătură cu corpul tău sunt normale şi îndreptăţite. Acum, când scriu, e 8 Martie, şi vreau să-ţi trimit un SMS, căci ştiu că eşti într-o acţiune politică, împrăştiind cu ceilalţi colegi de partid, pe care îi invidiez sincer, flori prin oraş. Mă tot gândesc la ce anume să-ţi scriu în el, ca să n-ai impresia că e ceva anodin sau lipsit de inteligenţă, însă nu-mi vine nimic în minte, încă sunt tulburat de atingerea ta, iar acest fapt simt că mă face să zbor. D-aia m-am apucat şi să ţin acest jurnal secret; ca, măcar peste ani, să ştii că m-am gândit intens la tine în aceste vremuri tulburi, că te-am vrut în viaţa mea şi că am făcut abstracţie de faptul că eşti angajată politic într-o mişcare de stânga pe care bunicul meu, care i-a tot aşteptat pe americani, a urât-o din toată inima.
Send an email
