Arhiva

Marian Bordeaş a fost eliberat din funcţia de şef al Serviciului de Investigarea Fraudelor

image_pdfimage_print


Comisarul-şef Marian Bordeaş, şef la serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Călăraşi, a fost eliberat din funcţie, ne confirmă insp. Ramona Tudor, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Ordin semnat de Liviu Popa

Ordinul de eliberare a venit de săptămâna trecută, fiind semnat de şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa. Marian Bordeaş a fost retrogradat pe o treaptă inferioară funcţiei pe care a deţinut-o. Acest ordin vine pe fondul unor dezvăluiri de presă, jurnaliştii prinzându-l pe Marian Bordeaş în ipostaze deseori comice, dar jenante pentru un poliţist. Astfel, acesta s-a arătat dispus să negocieze, în timpul programului de lucru, achiziţionarea unui teren agricol, pe raza oraşului Fundulea, chiar de la jurnalişti. Marian Bordeaş este şi posesorul unei averi impresionante, care face obiectul cercetărilor derulate de Agenţia Naţională de Integritate. Ca şef peste Serviciul de Investigarea Fraudelor, Marian Bordeaş s-a făcut remarcat şi prin faptul că, în vreme ce întreaga echipă a Corpului de control al M.A.I. se afla la Călăraşi, acesta vindea prune, prin interpuşi, în piaţă, fără casă de marcat.

Scandal la Itu

În data de 5 decembrie 2011, comisarii D. Perişoară şi Răzvam Morariu, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost surprinşi, într-un separeu al unei cârciumi din municipiu, în timp ce vizionau un meci de fotbal, alături de capii poliţiei călărăşene. Cei doi reprezentanţi ai I.G.P.R. urmau să se pronunţe cu privire la lacunele din activitatea lui M. Bordeaş, ca şef peste Serviciul de Investigarea Fraudelor, lacune reţinute în urma controlului efectuat de către reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor. Vă reamintim, alţi doi capi ai poliţiei au primit ordine de eliberare din funcţie. Este vorba de Vasile Mărgineanu, fost şef al I.P.J. Călăraşi. Acesta, şi la acest moment, se află în concediu medical. R. Tudor n-a ştiut să ne spune de ce boală atât de gravă suferă acesta încât să necesite un concediu medical atât de lung, de aproape 60 de zile. V. Mărgineanu a contestat ordinul de destituire, cauza urmând să se judece, în cursul lunii aprilie, la Curtea de Apel Bucureşti.

Îmbolnăviri pe capete

Şi Marian Dumitrache, locţiitor al comandantului în cadrul I.P.J. Călăraşi, a fost retrogradat din funcţie, tot ca urmare a măsurilor dispuse de chestorul Liviu Popa, comandantul Poliţiei Române. În mod subit, la aflarea veştii, şi acesta s-a îmbolnăvit.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp