** Pe rolul Tribunalului Călărași se află deja dosarul prin care Mihai Roibu, șef la Direcția pentru Protecția Copilului Călărași, a contestat decizia de concediere, emisă de Consiliul Județean Călărași. Dosarul a fost înregistrat în 24.12.2013 și încă nu are fixat termen de judecată. Tot aici, în dosarul cu numărul 2865/115/2013, Pătru Adrian Ionuț, tot din cadrul DGASPC, contestă o decizie prin care i se impută suma de 9.000. Curtea de Conturi a considerat că a luat acești bani nelegal. Suma reprezintă diurnă, mai precis 13 lei pe zi, câtă vreme Petre Adrian Ionuț făcea naveta și stătea la locul de muncă și 12 ore zilnic. La un salariu de 700 lei, suntem curioși, în cazul în care va pierde procesul, în cât timp va reuși să restituie suma respectivă.
** Desigur, Vasile Iliuță nu a mai cumpărat Avicola Călărași. Deosebit de abil, acesta a speculat situația financiară precară a acestei societăți comeriale. A speculat-o în scop politic. A tot declarat că este deosebit de îngrijorat de soarta celor 200 de salariați de aici, care vor rămâne, în urma închiderii firmei, fără loc de muncă. Apoi s-a răgzândit, afirmând că el nu este dispus să investească într-o firmă care constituie obiectul unui dosar penal întocmit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Astfel, ca să vedeți și voi cum sunt oamenii politici, de parcă n-ar fi știut-o de la bun început. La acest moment, Avicola SA Călărași a deschis procedura falimentului. Vasile Iliuță s-a ales cu niște vorbe aruncate prin presa care i s-a uitat în gură. Și, crede el, și cu ceva capital politic. Noi, însă, credem că doar s-a făcut de basm. N-a făcut altceva decât să spună unei părți a presei locale povestea cu cocoșul roșu.
** Sub titlul „Salarii nesimțite la ADR Sud Muntenia”, un portal din Dâmbovița semnalează faptul că angajații acestei unități au încasat, în anul 2013, suma de 130 de miliarde de lei vechi. Cum ni se spune că aici sunt cam 150 de angajați, reiese că unul ca Ionuț Ovidiu Arbagic, bolnav psihic și angajat pe post de „expert”, a luat cam 800 de milioane lei vechi salariu. Desigur, Ionuț Ovidiu Arbagic e expert, dar în pedofilie, acesta fiind condamnat definitiv pentru comiterea unei asemenea fapte. Însă, tot desigur, nu luăm de bună înformația conform căreia salariații de la ADR sud Muntenia au luat asemenea bănet, pentru activitatea prestată, așa că vom face propriile demesuri jurnalistice. Ca idee, la ADR e de urmărit ce firme călărășene au obținut finanțări, ce calitate politică au patronii respectivi, de câte ori au obținut asemenea fonduri, ce s-a întâmplat cu firmele respective. Trebuie avut în vedere, însă, și ce orientări politice au angajații de la ADR, unitate care pare mai degraba o oficină politică. În plus, e de urmărit și de ce aici se face selecție printre jurnaliștii locali, atunci când este vorba de a accesa fonduri de publicitate. Directorul de la ADR, Liviu Mușat, a intervenit prompt atunci când știrea cu fondul enorm de salarii de aici a fost difuzată pe rețelele de socializare: „Asa cum ați subliniat și dumneavoastră, domnule Badea, articolul este „nedocumentat” și vădit tendențios. Rămâne pentru mine o nebuloasă de ce ați ales să îl distribuiți, mai ales că, și vă citez din nou, „nu are valoare jurnalistică”. Dacă subiectul reprezintă un punct de interes în activitatea dumneavoastră jurnalistică, vă stăm la dispoziție cu orice informație reală. Cât despre salariile colegilor mei… pentru modul cum își fac treaba, pentru profesionalismul lor dovedit de 14 ani și pentru responsabilitatea ce apasă pe umerii lor cred că răsplata salarială este echitabilă!” Poate că are dreptate. Dar, totuși, pe noi ne mână curiozitatea: pedofilul ală de Arbagic nu cumva câștigă mai mult decât premierul? Așa, la mișto… Poate că o să-l întrebăm și pe Ponta. Tot așa, la mișto! Suntem tare curioși ce face un astfel de pedofil, ca să câștige atâția bani, și ce face Ponta, ca să câștige mai puțin decât el. Și vrem să știm și dacă a abuza sexual un minor e un criteriu de a fi angajat la ADR. Dacă nu ăsta e criteriul, e de aflat atunci care a fost motivația prin care un bolnav psihic a ajuns să lucreze la o astfel de instituție.
** Sfârșit de an sumbru pentru călărășeni: 1. 2 morți, 6 răniți și 14 apartamente avariate într-o explozie la rețeaua de gaz-metan; 2. bunică și tată înjunghiați și apoi arși de către nepot / fiu, la Luica; 3. 4 copii morți, la Oltenița, cel mai probabil din cauza unei supradoze; 4. șeful centrului de calcul din Spitalul Oltenița găsit spanzurat, imediat după Revelion. E de apreciat prestația prefectului George Iacob în asemnea cazuri de o gravitate excepțională. Trebuie subliniată și atitudinea primarului Dan Drăgulin, pus în fața unei situații imposibile: explozie devastatoare, cu morți și răniți, la numai câteva sute de metri de centrul orașului, acolo unde în fiecare seară, de sărbători, se derula un program muzical. A avut, iată, puterea de a nu anula acel spectacol, chiar dacă situația în oraș era una deloc fericită. În schimb, primarul din Oltenița, parcă Petre Țone-l cheamă, atunci când nu se ia în bâză cu jurnaliștii locali care nu apreciază mirosul de rahat al celor trei trandafiri pesediști, se dă deștept și spune că tinerii ăia morți la el în oraș au decedat din cauza unei intoxicații cu gaz-metan. Șomaj, droguri, trenul foamei pe ruta Oltenița – Gara Titan-Sud. Cum ar veni, ura și la gară!
** Ca idee, felicitări pentru activitatea depusă merită și conducerea Poliției călărășene. Anul acesta, numai la Serviciul de Investigarea Fraudelor s-au întâmplat 3 cazuri speciale: un ofițer arestat și judecat pentru trafic de influență, un alt ofițer prins de DNA cu șpagă, mai precis cu niște amărâte de lemne de foc, semn că în România fie încă e criză, fie polițiștii se pretează la orice fel de mită, un alt subofițer a fost prins băut la volan, după ce a dărâmat doi stâlpi și a provocat un accident în lanț. La acestea, se adaugă cazul polițiștilor din Gălbinași, reclamați că au lovit un individ, aceștia fiind trimiși deja în judecată de un procuror care, conform unor surse, are interese directe ca aceștia să fie condamnați, se mai adaugă și cazul polițistului din Lehliu Gară care a pătruns, fără drept, într-o locuință, lovind mai mulți minori, dar și cazul karatistului Lili Tulpan, care a băgat un soț de avocată în spital. Lili Tulpan, însă, urmează să fie acuzat și de comiterea infracțiunii de tâlhărie, câtă vreme, prin forță, l-a deposedat de telefonul mobil pe cel bătut. Nu mai amintim de cazurile din Oltenița, când unii polițiști erau implicați direct în „Afacerea Bancherilor”. Ionuț Costache, șeful IPJ, a cam pus aspiratorul pe ei… Desigur, activitatea polițiștilor trebuie privită și sub alt unghi câtă vreme, iată, un polițist și un procuror, ambii criminaliști, reușesc, după 6 ani, să obțină o sentință definitivă într-un caz de crimă, timp în care autorii omorului, cei din clanul Zăbălaru, s-au bucurat de libertate iar acum, după emiterea sentinței, nu mai sunt de găsit. Dacă polițiștii și procurorii și-au făcut treaba, justiția a întârziat cu anii… Ca sugestie, cei din IPJ Călărași ar trebui să afișeze fotografiile acelora care sunt condamnați la pedeapsa cu închisoarea și se sustrag de la încarcerare.
** La Călărași, la sfârșitul anului trecut, nu știm cine, cel mai probabil Centrul Cultural, deși noi avem îndoieli c-ar funcționa o astfel de instituție la noi, a organizat o porcărioară denumită „Premiile culturale ale anului 2013”. Ca om politic al anului, deși nu avem habar ce are sula cu prefectura, adică politica și cultura, a fost nominalizat senatorul Ștefan Tomoioagă. Habar n-avem de ce! Unii ne pot spune că a avut nu știm câte inițiative legislative, că a ridicat mâna în plen și a votat pentru-contra, că are mai mult fito decât alții, că sponsorizeaza numai foile de partid, unele din ele chiar infecte, că se duce la mai multe nunți, efectiv, nu știm care a fost resortul prin care un om politic ia un premiu cultural. În plus, cum noi suntem printre puținii, daca nu singurii gazetari care servim teren, adică facem documentări la fața locului, prin tot județul, deci nu din birourile primarilor, vă spunem că niciodată, dar niciodată nu ne-am întâlnit pe traseu cu distinsul senator. Să nu se înțeleagă greșit: Tomoioagă ne e simpatic, e băiat valabil, are bălți, iar noi suntem amatori de pescuit, e șarmant, e gigea, îl are și pe vino-ncoa, e proaspăt tătic, iar noi salutăm oamenii potenți. Dar nu vedem de ce ia el un premiu cultural! A dansat din buric? Știe step? A scris „Moartea căprioarei” cu moțul de la bască? Cânta rapp? Pentru că am văzut că numai astfel de lucruri s-au premiat, adică dansurile din buric, rapp-ul și pe una a cărei mamă se tot chinuie să-i facă pe alții să creadă că fata ei, imobilizată, scrie și la propriu, și la figurat, cu piciorul. O rușine! Vincențiu, episcopul, pe motiv că nici o stareță nu s-a mai regulat prin mănăstire, ia și el un premiu cu epoleți sau cam așa ceva. Un moș-tăgârță, care scria versuri odioase prin foile peceriste, ia premiu, doar că ar avea el un cenaclu de unde, în virtutea inerției, emite note informative sub formă de cronici! Ca ce chestie, fraților? Ca ce chestie? Dar să fim expliciți! Anca Maria Botoi, un om cu probleme reale, este plimbată pe la fel de fel de ciudățenii și prezentată drept fata care scrie cu piciorul. Se spune că a emis o astfel de carte, „Povești de viață fără aripi”, carte pe care aceasta ar fi scris-o cu degetul mare de la picior. Cine a văzut-o pe Anca scriind, știe că aceasta apasă o tastă cam la 10 secunde! În plus, oricine a citit cartea respectivă, deduce lesne că textul nu e scris de Anca, fata prezentată pe la toate măscările organizate de Centrul Cultural. 150.000 de semne grafice sunt scrise, de un profesionist, în cel puțin un an de zile. Îți trebuie stare, îți trebuie liniște, îți trebuie încărcătură psihică. Gh. Frangulea a emis textul „Despre limbaj și politică în presă”| în peste 1000 de zile. Adică a scris la ea vreme de 3 ani! Și era și obligație de serviciu! Iar Gh. Frangulea e întreg, se poate mișca, e profesionist, cu asta se ocupă. Adică scrie! Ion Anghel Mănăstre n-a mai scos o carte de vreo 10-15 ani, de când îl acuza pe Dinu Valeriu că i-a furat un manuscris. Dar și acesta e profesionist și abia acum a venit cu „Carte pentru Nobel”. Iar acum vin niște aiuriți și spun că Anca Maria Botoi nu numai că a scris cartea aia, dar a mai scris, băi fraților, încă una! Adică fata asta, deși nu știm dacă se mișcă cu adevărat, deși a stat prin spitale în urma unui alt accident nefericit, e mai prolifică decât un profesionist! Băi, nu vă mai bateți joc de fata aia! Și chiar dacă, presupunând aproape prin absurd, că a scris cu piciorul, textele ei sunt oricum de nivelul Sandrei Brown aflată la climacteriu. Sunt niște texte execrabile din punct de vedere literar. Nici nu se poate emite o părere literară despre textele ei, căci nu pot fi cuprinse într-o asemenea categorie. Mama ei ce păzește? De ce o expune astfel și de ce niște tarați intelectual o afișează pe fata asta ca reprezentantă a culturii călărășene? Și-a depășit condiția sau ce? În literatura română, un singur astfel de caz este cunoscut. Cel al lui Max Blecher, cu „Întâmplări din irealitatea imediată”, pentru necunoscători. Și acesta era ținuit la pat de o boală fără leac la acea vreme, fiind diagnosticat cu tuberculoză la coloana vertebrală. Dar omul și-a depășit condiția, chiar scria bine. Și scria, deși era imobilizat la pat, pe o scândură fixată pe genunchi. În 10 ani de suferință, deși n-avea tetrapareză spastică, a scris, băi oameni buni, 3 (trei) cărți, din care una cu adevărat de valoare universală! Ăștia care dau astfel de premii, la Călărași, ori sunt cretini, ori își bat joc de oameni!
** Primește premiu o maculatură publicată prin inima largă a deputatului Daniel Florea, dar nu este premiat studiul lui Gh. Frangulea! De ce? Simplu! Că omul a folosit drept material didactic exact ceea ce avem la Călărași. În politică, în presă, în administrație, în legăturile de cumetrie. Nici despre noi nu a scris cât să ne facă statuie la cer, ba chiar ne-a altoit serios, dar asta nu e un motiv de ranchiună. Iar băieții, vexați de tupeul lui Frangulea că i-a avut drept material didactic, nici nu amintesc de el. Sau de cartea lui. Bă, v-ați tâmpit? Cartea e valoroasă prin ceea ce abordează. Prin stil. Prin mesaj. Prin rolul ei documentaristic. Prin rolul ei social. Să nu uităm! Cum să-i dai deputatului Daniel Florea premiul pentru mecenat, când el chiar este cel mai activ parlamentar? Nu are el inițiative legislative precum senatorul Tomoioagă, dar el chiar se implică în viața comunității. Uneori dezlânat, uneori chiar fără măsură. Dar el e singurul parlamentar care chiar poate fi gasit! E singurul parlamentar care bate școlile, care se duce la stația de salvare, care nu refuză nici un fel de acțiune locală. Omul ăsta chiar e interesat de comunitate. Și vii și-i dai, la bășcălie, premiul de Fraierul Anului, adică omul care vine cu loveaua să sponsorizeze elucubrațiile mămicii de la ADR. Și-i pui și nume la premiu: Cârnățarul Șef. Se mai dă un premiu intitulat „Daniela Durneac”. Cine a fost aceasta? A fost profesoară de dans la Clubul elevilor din Oltenița. Băi fraților, s-au terminat profesoarele de dans! Cretinilor, dar premiul „Gabriela Negreanu” când îl dați? Dar premiul „Mircea Nedelciu” când îl dați? Dar premiul „Florența Albu”? De ce nu veniți cu niște nume ale unor călărășeni care chiar sunt reprezentativi pentru cultura națională și universală? Dar așa se întâmplă când pui în fruntea Centrului Cultural o coafeză. De unde să audă toți troglodiții de astfel de nume, când ei sunt interesați de cine dansează mai bine din buric. Ce vremuri! Ce vremuri!
** Am luat act cu satisfacție de faptul că președintele Consiliului Județean Călărași, Răducu Filipescu, și-a cam băgat picioarele în postul de radio” Arena”, acolo unde PNL-ul, prin nepotul deputatului Aurel Nicolae, e acționar. Adevărul e că postul ăsta de radio e ascultat precum „Europa Liberă”, pe vremuri. Adică în ilegalitate și pe sub mese. Tot ca idee, secția medicală din Spitalul județean, unitate care ține tot de Consiliul Județean, arată ca un closet. Nu știm cum și de ce medicii de aici nu refuză să lucreze în asemenea condiții. Secția e un jeg, parcă e un spital din Burkina Faso, pe timpul războiului de independență.
Send an email
