Trimisă în judecată pentru nereguli finanicare, Silviana Șestacovschi, șefa Inspectoratului Școlar al județului Călărași, a fost iniţial demisă. Timpul a trecut, roata s-a învârtit, iar aceasta a fost numită iar şefă peste inspectorat, când procesul era în plină desfăşurare. Ca să nu se judece cu ea singură, directoarea a mers în instanţă unde s-a iertat singură, informează România TV.
Prejudiciu de 1 miliard
Totul a început în anul 2009, când raportul Curţii de Conturi a arătat jaful petrecut la Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi: salarii de merit acordate ilegal, ore suplimentare plătite către profesori aflaţi în concediu de odihnă şi multe alte năstruşnicii. Pentru a-şi recupera prejudiciul de aproape un miliard de lei vechi, Inspectoratul i-a acţionat în instanţă pe vinovaţi. Printre ei, şi şefa, Silvana Şestacovschi. Numai că în timpul procesului, ea a fost numită din nou în fruntea instituţiei. „S-a retras acţiunea. Domnul Tudor a făcut atunci trimiterea în instanţă. Nici măcar nu am fost chemată să dau o declaraţie. Eu am fost înlăturată de la conducere”, a spus Silviana Şestacovschi, Inspector şef al ISJ Călăraşi.
Amnistie pentru bugetari
„A emis o decizie şi mi-a dat mie o împuternicire pentru a reprezenta legal inspectoratul în procesul cu ea. Nu te duci tu la instanţă să te judeci cu tine. Slăbiciuni ale legii. Situaţia nu e numai la Călăraşi”, a precizat Constantin Tudor, fost Inspector şef al ISJ Călăraşi, actualmente adjunctul Inspectoratului Școlar al județului Călărași. Despre paguba produsă instituţiei în 2009, Silviana Șestacovschi pare să fi uitat. Mai mult, peste ciudatul concurs de împrejurări a picat mănuşă şi legislaţia. „Între timp, pe 15 iunie 2012 s-a publicat în Monitorul Oficial aşa numita lege a amnistiei fiscale pentru bugetari”, a spus Constantin Tudor.