Cum cobori pe Şoseaua Viilor, la dreapta, se face bulevardul Pieptănari, care e întretăiat de-o mulţime de străduţe şi de alei, cea mai cunoscută dintre acestea fiind strada Zăbrăuţiului. Ne minunăm de „Grădiniţa lui Guguţă” sau de „Cafeneaua politică – PNL”, două stabilimente găzduite de-un imobil coşcovit.
Deja suntem într-o altă lume şi-ntr-un alt Bucureşti, fără corespondent, iar faptul că locuitorii zonei sunt preponderent ţigani nu este o prejudecată. Bulevardul e traversat de căruţe doldora cu saci imenşi, plin de PET-uri reciclabile, iar sărăcia e o stare generalizată. În schimb, străduţele sunt asfaltate recent, iar bordurile noi dau un aer ireal, de demenţă urbană.
Bluze şi pixuri, deşi nimeni nu se omoară cu scrisul
La intersecţia Zăbrăuţiului cu strada Sanatoriului, s-a format o groapă de gunoi imensă. E deja dimineaţă, iar în zonă este un adevărat furnicar. În apropiere, e şi un centru de colectare a fierului vechi, aşa că o mulţime de oameni îşi fac veacul printre resturi. Suntem apostrofaţi imediat de o băbătie, cu o voce tabagică, scoasă din sărite de faptul c-o filmăm. „Băăă, stai cuminte că pun ţiganii pe tine”. Se adună tot ceea ce poate fi refolosit sau valorificat. Suntem informaţi că, într-o singură zi, de-aici se cară câte 10 bascule de resturi menajere. Acestea sunt aduse de pe aleile învecinate, Bobâlna, Baiulescu, Moara Roşie, de pe unde se poate. Tina Lăcătuşu e de la prima oră prin zonă, dar cară după ea doi mucoşi săriţi de 3-4 ani. Ne spune că, în alegeri, Oana Mizil, care e parlamentarul zonei, a minţit-o că-i dă casă. „Mi-a mai spus c-o să mă bage la REBU, să câştig şi eu o pâine, aşa m-a minţit doamna deputat”. Din gunoaie, adună şi ea ce poate. „Mă uit şi eu ce aruncă şmecherii”. Acum e mulţumită: a găsit o căciulă. „I-o dau la bărbat, că vine iarna”. Zona e, fără discuţie, o pată neagră, iar oamenii trăiesc la limita subzistenţei. În 2008, oamenii lui Marian Vanghelie au împărţit bluze şi pixuri, deşi, pe-aici, lumea nu se prea omoară cu scrisul. Tina ne spune să-i transmitem Oanei Mizil că i-a promis c-o să-i dea ajutor social. „Să-mi dea şi mie nişte bani, să-mi bag copiii la creşă”.
Petrică Bârzoi: „E o mincinoasă, nici n-a mai dat pe-aici”
Îl abordăm pe Petrică Bârzoi. Are 24 de ani şi-i mulţumit că, de dimineaţă, a apucat să mănânce resturile unei tocăniţe de cartofi. O ştie pe Oana Mizil. „Zicea c-o să vorbească la Poliţia Comunitară, să vină ăştia să facă ordine în infecţia asta”. E supărat că el doar a lenciurit cartofii ăia, pe când deputata de Zăbrăuţi a mâncat ceva cu mult mai bun: „A mâncat friptură şi icre negre, mincinoasa!” Ne spune că Oana Mizil a scos ochii lumii cu nişte maieri, bune de şters pe jos. „Îi mergea gura, spunea c-o să scoată apa din subsoluri, că reabilitează blocurile”. Din 2008, nimeni dintre cei cu care am vorbit nu a mai văzut-o pe Oana Mizil. „E o mincinoasă, nici n-a mai dat pe-aici”. Bârzoi are şi o explicaţie de ce a fost aleasă: „Au venit barosanii şi-au spus s-o votăm pe ea, că-i ţigancă de-a noastră”.
Apa, noroiul şi rahatul, de la P-uri
Nepoata lui Paul Ştefănescu Mizil, fost torţionar comunist, Oana Mizil are 36 de ani şi este absolventă a Universităţii „Spiru Haret”. În 2008, a candidat în colegiul uninominal 20 Zăbrăuţi-Ferentari, din Bucureşti, pe listele Partidului Social Democrat. În alegerile parlamentare, într-adevăr, a promis că va scoate apa din P-uri, celebrele blocuri din zonă, ba chiar s-a oferit să repare ţevile, acoperişurile şi ferestrele. A fost puternic susţinută de primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, iar una dintre frazele care a făcut-o celebră în zona Zăbrăuţi este cea prin care afirma că a venit să scoată „apa, noroiul şi rahatul”. La acel moment, în zonă, ni se spune, oamenii PSD-ului au împărţit bunuri alimentare, îmbrăcăminte, dar şi câte 500.000 de lei vechi, contravaloarea unui vot. Bunicul Oanei Mizil, Paul Ştefănescu Mizil, este consemnat în istorie drept ideolog al Partidului Comunist Român, omul care şi-a pus semnătura pe actele de represiune îndreptate împotriva minerilor din Valea Jiului sau a revoltei anticomuniste de la Braşov, din 1987. A făcut 3 ani de puşcărie, ca urmare a implicării sale în represiunile criminale asupra manifestanţilor de la Timişoara şi Bucureşti.
Ajutoare sociale şi cutremurul care vine
Lucreţia Vlădilă, de 61 de ani, ne spune să n-o fotografiem când răscoleşte prin gunoaie, că-i este ruşine. Deja, în jurul nostru se face roată, vin din ce în ce mai mulţi oameni. „A venit Oana Mizil?”, se aude din spatele nostru. Apoi altcineva o înjură. Lucreţia ne spune că Oana Mizil a venit doar în alegeri, spunându-le c-o să-i ajute. E necăjită rău: „N-am mai văzut-o de-atunci. De ce nu vine acum, să vadă cum trăim?” Un bărbat, care ne spune că se numeşte Nelu, ne cere să-i transmitem deputatei de Zăbrăuţi exact ceea ce ne spune el, adică să-i cerem „ţigăncii de Oana Mizil să vină să cureţe locul ăsta, aşa cum a promis”. Da-da, se aude în jur, cum a ştiut să vină în alegeri, să vină şi acuma! Lucreţia Vlădilă, în schimb, începe să blesteme: „O să vină, dracu’, un cutremur şi-o să fie vai de capu’ ei, că ăia răii se duc primii”. Spune că şi ei i-a promis c-o să-i dea ajutor social şi că numai ajutor social a văzut de la Oana Mizil.
Preţul drogurilor este exact cât cel al unui vot
La P-uri se trăieşte pe sponci. Toată zona e o dărăpănătură şi, deşi e mijlocul lui noiembrie, mirosurile îţi mută nasul din loc. N-avem curajul să intrăm pe scara vreunui bloc. Suntem abordaţi de un şmecheraş, care vrea să ne ofere „o bilă”. „Ieftin, nene, 500, hai, rapid!”. E dezamăgit când află că nu ăsta e scopul nostru, dar şi noi ne minunăm când aflăm preţul drogurilor, exact cât cel al unui vot. Un altul, ne oferă o fată. „Vrei fericire?” Scăpăm de propuneri când le spunem că vrem să ştim dacă Oana Mizil a mai fost pe la ei. „Cine, mincinoasa aia?” P4, P1, P5, P3 şi P8 au subsolurile pline de dejecţii. „Oana spunea că vine cu vidanja, să ne scape de infecţie”. Interlocutorii noştri vor ca măcar blocurile enumerate să fie igienizate, căci „restul sunt locuite de ţigani, iar ăştia au altă lege”. Nimeni nu vrea să ne spună despre ce lege ar fi vorba. Ion Stan, paralitic de la brâu în jos, e la aer, într-un căruţ. „Oana a venit doar în campanie. A spus la toţi c-o să-i ajute şi suntem sătui de cât ajutor am primit de la ea!” Se trăieşte aspru. Toţi visează ajutoare sociale, curăţenie, locuri de muncă şi politicieni care să aibă cuvânt. Plecăm în viteză, câtă vreme ne vedem înconjuraţi de feţe deloc prietenoase. „Ce ne mai minte şi ăsta, bă?”, auzim peste umăr. Zăbrăuţiul e ca o bombă cu ceas, unde social-democraţia a căpătat aspecte sinistre.
