N-am găsit-o „acasă” pe Cristache Elena, care viețuiește pe strada Libertății, din satul Dâlga, județul Călărași. O vecină ne spune că e plecată la București, din cauza ploilor. Acolo, din câte înțelegem, măturiă scările, pe unde poate. E bolnavă de screloză în plăci și stă într-o arie verde, plină de buruieni. Ici-colo, deja îmbătrânită, se mai ițește ștevia.
Mucegăiți până la oase
La București, ne spune vecina de lângă aceasta, Cristache Elena, zisă și Coroblea, stă la un om, căci o mai ajută vârsta, are 51 de ani. „E bolnavă, e hodorogită, e vai de capul ei”. De la București pleacă la Dâlga de fiecare dată când se ceartă cu omul. Aria are gard de plasă, dar și porți legate cu un lanț, pe care stă spânzurat un lacăt. E o măsură de preacuție a vecinilor care nu vor ca, în lipsa proprietarei, să pătrundă rudarii, cât să le dea iama prin curți. Spre gard, la stradă, e un bordei improvizat, ridicat din folii și din pături și table. Aici își petrece viața Coroblea. Primarul din Dor Mărunt, Ion Nițulică, ne spune vecina săritoare, a fost pe la ea și i-a promis tot ce se poate. „Păi a zis că-i face acolo, unde a avut ea casa, o cameră”. Știe că, la screloza în plăci, nu trebuie să stai în umezeală, deși frigul de peste iarnă și ploile nesfârșite din luna mai au făcut să pară că totul a mucegăit, până și oasele. „Eu îi mai dau o farfurie-două de mâncare, dar poți să-i dai mereu?” Singurul care a ajutat-o a fost Ion Iacomi. Cât a dat soarele, a fost pe la ea și i-a mai dat de una-alta. Deja se strânge toată ulița în jurul nostru. A plouat peste noapte, iar și acum stă să picure. „Nițulică a promis că vine azi, de la Călărași, și că-i face”. Nimeni nu știe ce ar fi urmat primarul Ion Nițulică să-i facă Elenei, zisă și Coroblea. Unii cred că poate o colivă! Ar fi fost ușor să se adune niște tule, cât să aibă femeia un adăpost. „Și-a mai luat angajamentul pocăiții, că-i face”. Vorbăreața, vecina, se numește Nacu Petrica.
Acumulator încărcat de la vânt
Coroblea are soțul mort, iar fără casă a rămas când i-a fărâmat-o fratele acesteia. Cu ea se ia legătura cu ajutorul poștăriței, care o mai sună pe telefonul mobil. Nu știm de ce are aceasta telefon mobil și unde i-ar putea încărca acumulatorul. Poate la vânt sau la soare. Intuim ce are Coroblea în dărăpănătură, dar în nici un caz televizor color și bani cu ghiotura. „Are amar pe ea…” Nițulică, primarul, n-are nici o treabă, acum, aflăm, tot întinde mese, pe la cârciumile din sate, unde împarte mici și bere, cât să mai fie ales din nou. Intră în vorbă și Anghel Marian, zis Parnacu. Și el o știe pe Coroblea, doar sunt vecini. „E amărâtă, vai de capul ei”. A fost acasă până în urmă cu vreo două zile, dar a gonit-o ploile. Parnacu știe că Elena, pustiita satului, are pensie de handicap, dar are și tabieturi alese, căci, dimineața, are obiceiul să consume cafea, și-o face pe două pietre improvizate pe post de pirostrii, unde mai vâră un mănunchi de nuiele. „Se hrănește cu ce-i dă vecinii”. În zăpezile cele mari, când frigul și ninsorile au pus stăpânire pe Bărăgan, Coroblea a fost luată în casă de Nacu Petrica. A așezat-o lângă foc, atât cât să i se dezghețe sufletul. „Tot i-am zis, pe urmă, că a dormit cu nentul Gheorghiță”. Gheorghiță, care vine și el agale, trecut de ani mulți, e moșul cu care și-a mâncat amarul Nacu Petrica. Patru copii are Coroblea, dar toți sunt risipiți. „Primarul știu că a fost astă-toamnă”. Parnacu nu știe dacă acesta a fost să aprindă lumânări. „Mi-a zis că, în caz de vine ceva, ajuți și tu?!”
Primarul de la Cartoon Network
Ideea era să se găsească mână de lucru. Iar la Dâlga, în mijlocul câmpiei, așa ceva găsești câtă vrei, căci nimeni nu prea are ce face. Când e ploaie, lumea se ascunde prin odăi. Când e soare prea mult, tot prin unghere se ascunde cine poate, căci nu e de lucru, iar praful de pe ulițe e ridicat doar de adieri. „O să vină să-i facă și ei, aici”, e părerea lui Parnacu, deși, dacă e să ne luăm după spuse, până când va avea Coroblea bordei e posibil să vină, mai degrabă, sfârșitul lumii. Stă așa, între folii, table și plăci de azbociment, de ani buni. „Până vine primarul, mai repede vine cutremurul!” Unii cred că trebuie obținute aprobări de pe la șefii cei mari sau că nu e bugetul comunei îndestulător, cât să se găsească o căruță de tule. Parnacu știe că primarul nu are bani din cauza pesediștilor, aceștia retrăgându-i bugetul. Așa a auzit el, la televizor, la Cartoon Network, că lui Nițulică i-au fost retrași banii. Intervine și Nacu Petrica: „Eee, fugi d-aicea, la televizor spune numai minciuni!” Parnacu nu știe dacă Nițulică mai iese sau nu primar. „Sperăm să iese!” Parnacu este casnic, stă acasă și așteaptă să-i cadă vreo pară în gură, direct de la primărie. „E lumea amărâtă…” Se mănâncă pâine cu pâine. Cine nu are, mănâncă doar pâine fără pâine. „E greu, omule!” Oftează Parnacu: „Așa e, toți și-au luat tractoare și combine, când s-au văzut pe funcții, numai noi o ducem ca vai de capul nostru”. De regulă, nici un primar nu e cinstit. „Numai delapidări de milioane de fonduri, asta fac”.
Foarfeca din pensie
Nici Petrica și nici Parnacu n-au fost invitați de Ion Nițulică, primarul, la vreun șpriț. Unii nici nu-și mai aduc aminte când i-au văzut, ultima oară, jeep-ul prin sat. Parnacu e de confesiune creștin-apostol. De-a lungul uliței, care se numește Libertății, nu știm din ce motive, se ghicesc case dărăpănate, unele din ele lăsate în părăsire. Se trăiește aspru și abrutizat. Petrica are pensie, așa că se consideră ajunsă, căci, spune ea, a muncit până să-i vină poștașul, acasă, cu cuponul. Știe și cum a fost când au venit guvernanții, cu foarfeca, și-au făcut-o mai scurtă. „A mai tăiat din ea, dar cică, dacă ia Ion Nițulică, primarul, o să ne mai dea”. Rămânem siderați! „De unde să ne dea? Așa spune Nițulică ăsta, care se bate el pe ciolan”. Parnacu e mai bine informat. Satul Dâlga e rupt în două, o parte e cu Ion Iacomi, alta e cu actualul primar. „Au platformă-program, spune ei că face, dar nu poți să știi”. În sat, sunt 4 magazine. În satul nou, mai sunt încă trei. Se mănâncă ceea ce se găsește, de regulă, prin Bărăgan: „Ce dă Dumnezeu!” Sunt de părere că nu mănâncă toți numai iarbă. „Dumnezeu a dat de toate, dar..” Mai vine o tânără, care crede că suntem de la poliție. Vrea să apară la televizor, poate așa se îndrumă și primarul Nițulică să facă ceva și pentru sătenii din Dâlga. „Declarați satul zonă defavorizată!” Ar vrea să-i spună asta și primarului, dar numai atunci când s-o mai încumeta și acesta să treacă prin sat. Guraliva știe că tot tineretul stă acasă. Îl așteaptă pe primar, să vină în campanie și să ceară să fie votat, ca să-l certe, că n-a făcut nimica. „Vine numai când are nevoie de noi”. Se numește Rica a lui Ciolea.
Stând ciuș, după Pall Mall
Intrăm și în arie, unde Coroblea își are culcușul. I se mai zice și Victorița. Vecina de arie, din fundul grădinii, vine să ne deschidă lacătul. „Nu știe nimic primarul”. Mulțimea știe că era mai bine la colectiv, avea lumea cu ce să-și umpe timpul. Peste iarnă, în zăpezile alea mari, Ion Iacomi a fost cel care a dat nămeții din drum. „Hai să vedeți palatul lui Victorița!” Parnacu se știe amărât, dar i se rupe sufletul când vede un suflet mai necăjit decât el. „Vedeți să nu spargeți vreun seif pe-acolo!” Nu știm pe ce se sprijină șandramaua. Se intră după ce te apleci, aproape stând ciuș, dar numai după ce dai o buleandră la o parte, asta fiind pe post de ușă. E o mizerie de nedescris. Și noroi pe jos. În coteț, e doar ceva care seamănă cu un pat, plin de rufăraie îngălate, claie peste grămadă. Acoperișul are structură de rezistență din crăci, peste care au fost puse, de-a valma, pături și folii. E și un fel de masă, pe care găsim un pachet de sare, desfăcut, câteva oale și vase pline de glod, cești și un pachet de Pall Mall, unde mai sunt câteva țigări trase, mucegăite. Peste acesta, este așezată o brichetă galbenă. În lateral, e o lampă, dar nu ne putem da seama dacă mai are gaz sau e plină cu apă. Asta e toată averea Coroblei. Mai jos, e și o sticlă de șampon bun, iar vecinii spun că e goală, n-are ce să facă ea cu așa ceva, a găsit recipientul pe la vreo groapă de gunoi. „Abia merge, e rablagită rău”. Vecina din fundul ariei, ultima oară, i-a dar Coroblei o farfurie de ciorbă, asta pentru că o mai lasă să-și preumble calul, să pască. „N-am cu ce s-o ajut. I-am mai dat și eu o farfurie de mâncare”. Vecina se numește Ghicu Viorica.
Cașcaval cu găuri
Aceasta nu știe unde e primarul Ion Nițulică. Zice ea că e la el, la primărie, deși noi știm că e la oraș. „Nu știu, că nu-l cunosc!” Crede că se duce și el pe unde are treabă. Numai la Dâlga nu are el nici un fel de obligații. „Când are el treabă în satul ăsta?” Iar răspunsul vine abia șoptit: „Niciodată”. Ghicu Viorica a auzit că doar a umblat prin sat, să fie votat. Și că a umblat cu bere și cu mici, să dea oamenilor. Nu le-a dat, însă, cașcaval cu găuri. Ghicu Viorica se înțelege bine cu Coroblea, zisă și Viorica, pe numele din buletin Cristache Elena. Nu se împrumută cu ea nici la ulei și nici la zahăr. „Să-i dau, poate. Dar de unde să-mi dea ea înapoi?” Mănunchiurile de ștevie stau semețe, dar nu mai e bună, s-a trecut, iar Ghicu Viorica știe că nu mai e bună nici de dat la câini. Coroblea are, lângă vizuină, două pietre, pe post de pirostrii. Are și o oală, unde mai fierbe apă, să se spele. Cu ea, când și când, mai doarme cu un cățel. Sărăcia este o stare de spirit. Ghicu Viorica ar vrea ca Elena Cristache să fie ajutată de oamenii din sat, să nu mai stea precum animalele. Vecinii sunt curioși ce are ea în culcuș. „Șerpi”. N-au intrat, de teama păduchilor. Vine și moșul Petricăi Nacu. Se mișcă agale, după care se crucește, deși știe situația lui Coroblea. „Lasă, e bine că suntem sănătoși. În rest, suntem rupți în cur de fericire!”.
