Arhiva

Cronica tragediilor mărunte – 9

Print Friendly, PDF & Email

Tânărul locotenent, când era de dragoste nebun, cu ochi mari şi negri, cu lumină-n faţă, avea mersul cazon languros, precum al berzelor în perioada de împecherechere, aproape că plutea prin praful uliţei, că şi dragostea asta e făcută să-ţi întunece mintea, să te facă plescăi, să te dilaţi, că numai mirosul ei de levănţică

e suficient să te tulbure, câtă vreme pielea sânilor e pufoasă ca piersica şi dulce ca miezul de pâine pe vatră, ca peştele marinat, în aprilie, precum cartofii pe jar şi cum ţuica la prima fiertură. N-a mai fost o altă iubire aidoma cu aceea a tânărului locotenent, ce stătea cu gazdă pe la o hoaşcă ce se îndeletnicea cu cititul zaţului, cu datul în bobi, în cărţi, dar şi cu ghicitul în palmă, că punea tot cuconetul şi banii dar şi speranţele în vorbele ei fără şir şi fără înţeles. Era coadă la ea la uşă ca-n vremea tuberculozei, la spiţerie: despărţitele, distrusele, tu bei cu lumea la masă, mama e bolnavă-n casă, dezamăgitele, înşelatele, părăsitele, ce-o mai face-a mea nevastă, draga nenii, urâtele, dar şi fetele mari, că cine are fată mare, mare supărare are, mă nene, cu duiumul, stăteau cuminţi, în tinda îngustă a casei, să-şi afle toate ce le rezervă viitorul şi cum vor face în aşa fel încât să-şi împlinească destinul sau să li se întoarcă hăndrălăii acasă. Tânărul locotenent o iubea pe Rozica din toată inima. Îşi mărturisea sentimentele în scrisori lungi, scrise cu creionul chimic, compuse în nopţile lichide ale verii, sub geam, iar duminica, nea Petrică Şoricel, după ce-şi etala ţambalul, era pus să ciocănească numai muzică de dragoste, când mai dulce, când mai săltat, nu te gândeşti şi la mine, căci eu sufăr pentru tine, draga nenii, dragă, că nici Rozica nu se dădea prinsă, nici rostogolită pe rogojină, nici prin acareturi sau direct pe sub streşini, când somnul e mai dulce şi când cântă cocoşul prima dată. Draga mea, of, of, că Rozica mea era o fată fără cusur, muncitoare şi cu lipici la bani, în fiecare dimineaţă oprindu-se spre piaţeta de lângă birt, cu coşul cu gladiole pentru profesoare, cu bujori pentru preotese, cu garoafe pentru cei decedaţi, cu mărgaritare pentru fetele pârguite, cu zambile pentru liceenii timizi şi acneici, iar afacerea-i mergea strună, mai ales că fata comercializa şi roze cu parfum îmbătător, cu petale catifelate şi sângerii ca asfinţiturile, după furtună. Rozica doar îl amăgea, îi mai dădea câte-o sărutare pe fugă, câte o întorsură de palmă de la revedere, câte o privire lungă şi plină de înţelesuri, îi mai arăta culoarea piciorului, printre fuste sau a sânilor, prin deschizătura anchiorului, că bietul tânăr locotenent clocotea de atâta atenţie, de drăgălăşenie, de amor ne-mplinit, câtă vreme gândul lui era numai la cum să se suie pe ea, s-o călărească pe deşelatelea, s-o umple şi s-o lase extaziată, chit că-n viaţa lui nu mai fusese dus la mij şi la mângăiat îndelung hândelul. Of, ce dor, ce chin, ce jale, cum s-a tras tânărul locotenent la faţă şi cum suferea el din amor, precum libidinoşii bătrâni după carici cu tuleie abia mijite, se topea ca seul de oaie şi era tras şi galben la faţă ca turta de ceară, dar asta numai până într-o seară când, după o beţie cruntă cu haidamacii mahalalei care erau veşnic în căutare de muşterii pe care să-i cheltuiască, şi-a făcut curaj şi a bătut la uşă la Rozica. După o oră, a plecat fericit, radiind de împlinire, dar şi fără solda pe o lună încheiată, tânărul locotenent declarând, cui vroia să-l asculte, babelor reumatice, femeilor cu bătătura plină de puradei, cusătoreselor, casnicelor, rapandulelor, celor luate cu japca, ingenuelor şi tot cuconetului în general că s-a zis cu libertatea Rozicii, câtă vreme el vrea să se aşeze pe la casa lui şi s-o ia de nevastă. N-a fost chip să-l întoarcă nimeni din acest gând, doar doctorului i s-a făcut milă de el şi l-a convins că Rozica nu numai că l-a facut bărbat, nu numai că i s-a dăruit, nu numai că l-a lăsat s-o iubească, dar îi dăduse şi-o mândrie de boală ruşinoasă tratată numai cu penicilină injectabilă, că uite-aşa am să te bat, cu scândura de la pat, draga mea, măi.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp