Arhiva

Cronica tragediilor mărunte – 27

Print Friendly, PDF & Email

Scoate calul, pune şaua, vreau să plec, a-a-a, că această zi e roşie şi plină de sfială ca o mireasă în prima lună de lehuzie, măi cârciumar, măi, şi precum babele la sfânta taină a spovedaniei, după o noapte de cuminecătura făcută numai cu vin dens, rozaliu şi plin de parfumuri grele, măi cârciumar, măi, pe la poarta mândrii mele, vreau să trec, o-o-o, că şi Ghebosul era îmbârligător şi plin de taine şi meşter în codoşlâcuri făcute pe la asfinţit,

când sângele e tulbure şi năvalnic, aţâţat şi misterios, în vreme ce hogeacul lui, cu două odăi, era loc de pelerinaj, de aranjamente, de întâlniri tainice şi pline de răsfăţ, până la revărsatul zorilor alburii şi până când amanţii de ocazie şi de tocmeală rămâneau răvăşiţi de saţietate. Aoleo, eu te-am iubit, copilă, a-a-a, că şi viaţa e plină de culoare, ca un fluture tulburat de atâtea lumini răsărite în iatacuri dosnice, când freamătă inimile şi sufletele se-nfiripă şi devin armonice pline de sunete tandre şi extatice. Din astfel de orânduieli şi nepreţuite servicii se învârtea gaşperul meu, ca un adevărat binefăcător, câtă vreme nimic nu e mai de preţ decât să te pui chezaş în dragoste şi să te înfăşişezi, plin de milostenie, în calea tulburaţilor de mirosul dulce al gingăşiei năuce. Pe Ghebos îl cadorisise bunul Dumnezeu, în mare puterea lui, şi c-o mândreţe de cocoaşă în spate, că altfel şi numele i-ar fi fost uitat şi nici calea atât de dens aţintită, a-a-aoleo, cât să-i stea fracul mai pe dungă şi sacourile să pară aranjate ca la expoziţii de dame famate şi de telelei plini de mofluzime şi de arici grei prin buzunarele strâmte. La cârciuma din pădure, măi cârciumar, măi, să bem vin, să mâncăm mure, aoleo, că năuc sunt şi parcă nici suficienţa acestor vremuri nu mă mai satisface, când, hop-hop, mă simt ca un arţar bătrân unde sufletul tău şi-a făcut cuib şi a săpat o scorbură adâncă unde-şi ascunde ibovnicul, aoleo, măi, că şi nenicul cu apucături de hotru, de coaţă şi de garid, înalt cât scândura de la gardurile caselor sărace şi virl precum fătălăii de harem, făcea bani frumoşi şi număraţi cu tocmeală din închiriatul cu ora sau cu noaptea, când patul lui devenea loc de hagialâc, de scormoniri şi de înviat poveşti şi păcate grele. Că lacrima ce-ţi curge, din anii tinereţii, a-a-aoleo, nu este alinarea, a-a-a, ci întristarea vieţii, căci astfel se întâmplau vremurile, în desfătare şi mângâieri, în amorţire şi intensitate, numai naşparletul, după ce-şi încasa mangoţii, spunea că se face nevăzut şi că se duce să numere paşii pe uliţă, cât să-şi vadă drăgăstoşii de cele lumeşti atât de felurite şi de plăcute firbinţelii inimii. Şi veneau pe săturatelea, când coţăiala e atât de plăcută şi de binevenită, căci prin odaia strâmtă se perindau spălătorese de cazarmă, pudratele, comerciantele de lalele şi de leşie, leşinate şi-opărite, scămoşatele, beleuze, coane preotese, rapandule şi adolescente cu sfârcul sânului abia săltat şi roşu precum floarea de mac, cumetre, domnişoare de pension ce ştiu atât de frumos a cânta la vioară, vădane şi părăsite, neveste-mplinite, grasele şi bătutele, machitoarele şi îngălatele, dar şi cumetrii şi răpănoşii, chelboşi şi plini de mâncărimi, mulangii şi carmolişti cu gâtul subţire şi-alunecos de-atâta trăscău, puşcăriaşi şi vaporeni, obosiţii, palmatorii, feţe de ofiţeri sinucigaşi, gropari şi scamatori de nimicuri, arămari şi comercianţi de tinichele, zăpăuci, guşaţi, candrii şi vopsitori până la ultima spiţă, căci şi dragostea e sortită să fie împlinită şi să fie consumată în icnete şi-n poticneli, dar asta numai până într-o seară târzie, cu cer fără lună, când un apucat, ce lucra cu pricepere şi cu folosinţă între picioarele unei mândre ce lăsase vorbă că-i plecată prin vecini, a văzut într-unul din pereţii hoceacului o lumină subţire de lumânare din seu de oaie, căci şi Ghebosul, plin de pofte neîmplinite şi de râvne necoapte, făcuse o ieşire prin care să poată privi şi asculta, cu luare-aminte, din camera cealaltă, că numai aşa se simţea şi el satisfăcut, cocoş şi bărbat, câtă vreme şi patima mângâierii de sine e privită cu înţelegere şi cu învoială, dar nu şi de candriul din acea noapte, a-a-aoleo, care a găsit de cuviinţă să-i îndrepte spatele cât să-i fie de învăţătură de minte şi cât să poată sta rezemat de laviţă şi de fundul de la copârşeu, a-a-a, aoleo, că aşa a fost găsit în zori, gol şi plin de unsoare, drept ca o beldie şi nemişcat de-atâta plăcere perversă dusă până la sufocare, a-a-adio, dragă Nelo, aoleo, că şi viaţa se scurge printre muzici săltăreţe şi pline de dichis, când şi eu mă preumblu, plin de armonie şi linişte, pe această cărare care nici ea nu ştie unde se îndreaptă, adu vin, adu pelin, măi cârciumar, măi.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp