Acasă | Stiri noi | "Călăraşi, mon amour" – Mărturisire tardivă

"Călăraşi, mon amour" – Mărturisire tardivă

image_pdfimage_print

Gheorghe Frangulea intră, destul de târziu, pe piaţa editorială, cu volumul “Călăraşi, mon amour”, subintitulat, în mod eronat, considerăm noi, “Oraşul din sufletul meu”. Volumul se vrea o frescă a vieţii locale pentru perioada de dinainte de 1989, perioadă denumită de acesta “înainte de Loviluţie”, însă autorul se limitează, de cele mai multe ori, la a nara experienţe trăite doar prin prisma activitaţii şi a contactelor sale, ca exponent al unei clase politice ajunse în metastază. Figurile “emblematice” pentru călărăşeni sunt, de cele mai multe ori, persoane scorţoase, adipoase, duplicitare, fără obiectul muncii, fumătoare de ţigări Kent, într-o vreme când uleiul, pâinea şi zahărul erau cartelate, asta ca să dăm numai acest exemplu, deci când istoria nu mai avea răbdare şi când oamenii erau sub vremi. Gârceag, Bejan, Foriş, Zaharia, Radu Păunescu sau alte asemenea personaje soioase, nemeritat rămase, prin această scriere, posterităţii, sunt prezentate într-un stil alert, plin de culoare, chiar savuros, iar autorul reuşeşte, prin francheţea verbului, să le descrie într-un mod dinamic, dar uneori cu parcă prea multă compasiune, semn al unei comuniuni de interese imediate. Vă mărturisim, deşi e a doua oară când lecturăm volumul în cauză, n-am reuşit să ne dăm seama cu ce se ocupau, de fapt, aceste personaje, toate figuri emblematice pe plan local din punctul de vedere al autorului, într-o vreme când eficienţa muncii era văzută ca sarcină de partid şi când oraşul avea ca punct de reper tocmai astfel de indivizi. Tocmai din perspectiva în care autorul face nararea induce ideea că acesta se limitează în expunere. Analiza autorului e, fără discuţie, lucidă, dar şi complice, iar tocmai din acest unghi Gheorghe Frangulea nu se menajează şi se autoexpune, de cele mai multe ori, câtă vreme induce ideea că a acceptat, că a fost beneficiar şi că a fost solidar cu sistemul. Acest lucru îl poate deduce cititorul de oriunde, chit că-l cunoaşte sau nu pe autor. E un nostalgic Gheorghe Frangulea, iar francheţea cu care narează, abia acum, anumite situaţii, ne certifică faptul că un astfel de sistem, pe care acesta îl evocă, uneori cu destul de multă şi nemeritată melancolie, nu avea cum să reziste. Televizoare color date pe liste către pestriţimea de papagali ai sistemului, secretari de partid care mulgeau, săptămânal, întreprinderile agricole de stat, alţi oameni ai aceluiaşi sistem care, deşi nu făceau nimic productiv sau creativ, copleşiţi de importanţa funcţiilor, îşi permiteau concedii săptămânale de 30-40 de mii de lei, într-o vreme în care salariul mediu pe economie era de 2.700, indivizi care, ajunşi pe funcţii în împrejurări tulburi sau pe sistemul de relaţii politice, îşi permiteau repartiţii de case contra unor sume consistente şi alte asemenea narări, când “originea politică sănătoasă” era o calitate, sunt privite nu cu un ochi critic, ci cu o acceptare tacită. E drept, nici acum vremurile nu sunt altfel, dar Gheorghe Frangulea abia acum are curajul să evoce o lume a unui sistem corupt pe toate palierele, unde triumfau “descurcăreţii”, cârciumarii, securiştii, activiştii de partid şi miliţienii, o lume măcinată de orgolii prosteşti, bazată pe sisteme de relaţii oculte, unde valoarea umană era văzută în funcţie de apartenenţa la sistem. Nu ştim dacă autorul a avut în vedere aceste aspecte, dar nararea acestuia reuşeşte să confirma că implozia iminentă a sistemului era clară. De fapt, acesta este unghiul corect din care trebuie privit acest volum. Gheorghe Frangulea, ca personaj al cărţii şi ca martor direct al evenimentelor, reuşeşte să se desprindă de condiţia sa abia când narează despre personajul Giuseppe, de altfel singura figură din această carte care are un mod de gândire desprins din context. Volumul lui Gheorghe Frangulea nu e un act de curaj, cum fals interpretează unii, ci o mărturisire tardivă. Nu e un volum care să evoce realităţile crude ale unei epoci absurde, când se stătea la coadă până şi la vată, ci o creionare idilică a unui sistem oripilant. Tocmai de aceea subtitlul “Oraşul din sufletul meu” nu e susţinut de text, câtă vreme nararea se limitează, de cele mai multe ori şi uneori nemeritat, la a evoca indivizi avantajaţi de sistemul de relaţii sau, tocmai, de “originea politică sănătoasă”. Or municipiul Călăraşi nu se limitează numai la atâta lucru, însă acesta este “oraşul” din “sufletul” autorului, o lume agonică, într-un sistem în putrefacţie. Desigur, suntem convinşi, acest prim volum semnat de Gheorghe Frangulea este cel mai important eveniment literar petrecut în acest început de mileniu, în municipiul nostru, iar cartea acestuia va constitui material de studiu pentru multe generaţii de acum înainte. E o cronică a unor vremuri bolnave, deşi, ne repetăm, nu credem că asta a fost intenţia reală a autorului. Restul e literatură…

Ultimă oră:

Călărași: Trei țigani au violat o minoră chiar în parc

Trei țigani au violat o minoră, în cursul serii de ieri, 23 iunie, chiar în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"Călăraşi, mon amour" – Mărturisire tardivă

de Marin BADEA