Arhiva

Călărașii Vechi, de Înălțare: Lerui, Doamne, la vremea când Florica era fată mare – VIDEO

Print Friendly, PDF & Email

La capătul satului, în Călărașii Vechi, neras de o săptămână și cu o șapcă de tractorist vechi pusă mai mult pe frunte, Mitu Vasile ne spune că vine de la grădină, de undeva din dreapta, unde, se laudă acesta, are de toate. Când îl întrebăm ce anume are el în grădină, începe să ne înșire satisfăcut: “Dar ce n-avem?! Avem ceapă, pepeni, roșii, usturoi, fasole, toate produsele”. Desigur, numai gura e de el, căci nea Mitu nu are droguri în grădină, n-a văzut el așa ceva, deși are 74 de ani.


Nici sperietori nu are, căci nu e vremea lor, astea se pun undeva prin august, când căldura devine uscată ca nisipul. Pare așezat la minte și ne povestește că are de gând să se ducă la vot, peste câteva zile, că altfel nu se simte el bine. Are și un mobil întemeiat: “Toți e buni!” Cel mai bun, însă, după mintea lui, e Toma Gheorghe, care a mai fost primar și care a rămas tot băiat de ispravă, după cum crede el. “Era bun și iar îl punem!” De Aurel Stan, actualul primar, Mitu nu a auzit, spune că nu-l știe, dar ne zâmbește șmecherește, după care ne face cu ochiul.
E sărbătoare azi, e Înălțarea Domnului, iar nea Mitu are baba acasă. Despre Toma, dacă o să iasă primar, spune că ar trebui să facă nimic altceva decât tot ce e bine. “Adică ce? Să facă bodegi?” Dar nu-l prindem! “Nu, băiete, cârciumi mai puține”. De dimineață, când s-a arătat lumina printre norii deși, Mitu Vasile recunoaște, a tras o dușcă, altfel nu avea spor la plivit, în grădină. A băut o țuică, din care mai are acasă. A plecat doar să scape de gura coclită a nevestei, cât să-și facă de lucru, mai ales că-l așteaptă, la prânz, oala cu sarmale. “Azi mâncăm boierește. Facem și mămăliguță”. Are doi copii, o fată în Spania și o alta care lucrează la fabricile de confecții de prin Călărași. Fata care a plecat din sat, a plecat de bine ce-i era, oftează nea Mitu. După care pleacă agale spre magazinul din sat, să cumpere o sticlă de vin, de 2 litri, la pet. Nu-i pasă dacă e alb sau roșu, important e să-i facă pofte. Râde subțire: “O să mă cert cu baba. Parcă văd că-mi zice cam înnebunit, azi, de sărbătoare!”

Ocheade pe la vădane

La strada principală, ieșit să-și petreacă ochii, Pascal Ion are vorba înceată, dar are și șapcă pe cap, cu însemnele echipei din Napoli. Știe că pe stânga și pe dreapta, în lungul drumului principal, sunt numai șleauri, că abia poți intra cu tractorul. Pe primar nu-l laudă. “A făcut centură la marginea satului, iar noi stăm în noroaie”. Crede că tot Toma Gheorghe o să fie primar peste comunitate, așa că începe să ne înșire și argumente: “A mai fost și e și din sat de-aicea”. Crede că astfel s-ar rezolva și problemele satului. Îl știe pe Toma, care stă câteva case mai încolo. E agronom de meserie și nea Pascal e aproape de leat cu tatăl acestuia, decedat, i se spunea Costică Tricotașu, stătea câteva case mai sus. Pascal Ion are și el băiatul plecat în străinătate, dar are și curtea plină de fete. E văduv, i-a murit soția de 3 luni. Azi, de sărbătoare, spune c-o să aștepte să treacă vremea, nu mai are tragere de inimă de când i-a murit femeia. “O să stăm”. Îi povestim de nea Mitu, care vine și el alene, se scurge spre primul magazin, cu dor de babă și de vin, dar Pascal Ion nu-l mai crede în stare. “E, ce vorbește ăsta, e sărit! Uite, de la colț de-acolo și până aicea sunt numai văduve. Fetele îmi tot spun: uite, ce alegi?” Dar știe el ceva: “Ce dracu, îmi mai arde mie de văduve, la 77 de ani?” Nici măcar să-i spele și să-i calce, câtă vreme astea sunt lucruri care i le pot face fetele. “Am nora, să-i dea Dumnezeu sănătate și să-i trăiască fetele, ea se ocupă de toate”. Moșul se simte verde și împlinit, căci se laudă că are nepoți și a ajuns să aibă și strănepoți. Numai noaptea e din ce în ce mai lungă, dar nu i se pare de-acum nici asta prea albă, câtă vreme somnul vine târziu, iar nea Pascal ațipește cu ochii la televizor. “Mă uit la ăia care face exhibiții d-alea”. Îi plac filmele, indiferent de care, numai de groază să fie, că, dacă tot a dus o viață plină de bucurii și fericire, măcar la bătrânețe să fie speriat. Se laudă că are casă mândră, cu parchet pe jos, cum nu găsești nici la preot, dar lucrurile au fost făcute de băiat, care a muncit cu cârca, pe unde a apucat, prin străinătate. “A muncit unde a fost nevoie de el. A fost și măcelar, și ospătar, tot ce se poate”. E în papuci și ține de coarne o bicicletă. Deși plouă mânzește, vrea să dea o raită prin sat, doar să se simtă bine. “Uite-așa, mă duc să mă plimb și eu nițel”. La plecare, îi spunem că ne dăm seama cam ce vrea să facă: vrea să arunce ocheade prin curțile care se întind de la colț și până la el și care sunt pline de vădane cu pofte cusute în batiste!

Tușa cu pielea moale

Pe strada Cimitirului, care așa e denumită doar pentru că pe ea e locul acela plin de verdeață și de liniște, ca-n sânul lui Aavram, tușa Ioana, pe numele din buletin Dobre, chit că lumea o știe drept Viorica, spune că băiatul lui Tricotașu, Toma Gheorghe, care vrea să fie din nou primar, e bun. “Uite d-aia e băiat bun, că ne mai ascultă și pe noi când avem câte o durere”. S-a întâmplat să nu mai fie primar fiindcă, spune ea, a tăbărât pe el cel care e și-acuma în funcție, Aurel Stan. Strada e singura pietruită din sat, așa spune ea, și asta s-a făcut după lungi insistențe, că altfel rămânea procesiunea înnoroită, în timp ce-l petrecea pe decedat la cele veșnice. “Aurel a făcut-o. I-am spus să facă și strada asta care duce la oraș, dar n-a vrut să ne-ascute, a zis că nu e a noastră”. Femeia nu l-a crezut, așa că i-a reproșat că nu e un capăt de țară dacă drumul care duce la oraș nu aparține de sat. “Dar vorbește și dumneata mai departe, că doar ești mai deștept ca noi, țărani proști”. Viorica a plecat câteva case mai încolo, spre un cumnat, așa că ne ia de mână și pășim încet, cale de vreo câțiva pași. N-a fost la biserică, deși a fost sărbătoare mare. “Nu mă ține curelele”. Ar vrea să-i spunem lui Toma, care vrea să fie primar, doar că am vorbit cu tanti Viorica. “Așa să-i spuneți, că l-am lăudat de bine”. Îl știe de gospodar și de faptul că nu bea. Vine și cumnatul, ieșit la poartă, așa că e pus în temă că vorbim de Gigă, așa-i spune, doar i sa jucat prin grădină. “Aaa, băiat cumsecade”, sare și acesta cu gura. Tușa Ioana se plânge că nu prea mai are rude apropiate, că are bărbatul mort de 6 ani. “Să iasă tot Toma primar, că a mai fost și a fost bun”. Cumnatul se numește Popa Nicolae, cunoscut drept Culae. Stă pe ultima stradă, că alta nu mai e dincolo. De sărbătoare, tușa Ioana a făcut ciorbă de perișoare, așa se laudă ea, și tocăniță de găină. Ne ține de mână, iar tușa Ioana are pielea moale. Ne spune că ar fi fost bine dacă Aurel Stan, actualul primar, ar mai da o masă, la terenul de la nuci, unde au fost invitate toate femeile din sat, de către învățătoare. Însă spune că nu e suficient, că și Aurel Stan îngrașă porcul în ajun. “Eu atâta știu de el, că s-a bătut acolo, în primărie”. S-a întâmplat asta când a fost să plătească impozitul pe casă, a fost de față. “S-a bătut femeia lui și cu ailaltă. Și-am fugit. Am ieșit afară și-am fugit, eu, femeie bătrână. Am fugit, pentru că nu mi-a plăcut”. Zice că nu-i mai trebuie astfel de lucruri, că-i femeie de 77 de ani și, în plus, e și văduvă. O știe și pe mama lui Toma, i se spunea Pena, au fost vecine. Acum, în casa bătrânească, stă fata acestuia.

Man viu de Mare șlem

Prin centrul satului, dăm și peste rapsod. Are haină de piele și poartă, cu mândrie, un telefon mobil. A fost prin jurul bisericii și se duce acasă. Ne spune că Toma, pe care el îl consideră viitorul primar, e un om excelent. De ce?! “Pentru că a fost și va fi primar”, ne expediază acesta. E atât de convins de acest aspect pentru că-l știe pe Toma de foarte multă vreme, au lucrat împreună de ani buni, unul la Agrocoop, altul la Ujecoop. Ni se prezintă drept culegător de folclor, cum ar veni, cam umblă după foi verzi. Se numește Marian Vasile Ghica, numele acestuia apare și pe o antologie, “Râde Raiul luminat”. Acum, ni se destăinuie, scrie o alta, dar nu știe cum se va numi. Și dă să plece, că are impresia că suntem de la altă publicație, cam singura care mai are obiceiul să colinde satele și să stea de vorbă și cu oamenii, așa că Marian Vasile Ghica ne face semne să-l slăbim cu întrebările, mai ales că el are și diplomă de excelență. Într-un final, după lungi insistențe, revine și ne spune că drumurile sunt desfundate din lipsă de interes. Însă acesta altceva vrea să vedem, ceva ce-l roade pe el extrem de puternic. “Dar căminul cultural l-ați văzut?” Într-adevăr, la o azvârlitură de băț mai încolo, se vede acoperișul acestuia, cât să plouă prin el și înăuntru să miroasă a mucegai. “Mi-e și rușine. Eu sunt om al culturii, culegător de folclor” Ne spune că a obținut premiul de “Man viu” la titlul de “Mare șlem”, dar cum noi nu prea ne pricepem la cultură, nu ne dăm seama cam ce ar putea să însemne aceste două sintagme. Ca să ne convingă că este, cu adevărat, un culegător de folclor autentic, îl punem pe Marian Vasile Ghica să ne spună un colind, dar neapărat de fată mare, că așa ne-a căzut nouă, azi, la horoscop. Iar vocea acestuia, întâi gravă, aproape bisericească, sparge liniștea satului și ne cufundă în melancolie: “Lerui-ler-ferice, Doamne, ce domn bun, ce domn bun, / jupân Ion, lerui-ler, și-are, lerui-ler, o fată mare, fată mare, / pe Florica, lerui, Doamne, / și mi-o cere-un portar mare, portar mare, de la porți. / Lerui-ler, Doamne, și mai cere zestre, cere, / cere o mie de mioare, lerui, Doamne, ler”. Culegătorul de folclor ni se laudă că trăiește din contractele de colaborare cu liceele de la oraș. În final, e convins că Toma Gheorghe o să iasă primar sută la sută.

Adică alte-alea

Spre zona de vest, unde drumurile sunt tot desfundate, dăm peste o altă mămăiță. Și aceasta îl laudă pe Toma, băiatul lui Tricotașu. Spune că el o să fie viitorul primar, pentru că e om “cu calculare”. Este din neamul lui Vișan Constantin. Vrea să ne spună că nici actualul primar, care abia a venit, n-a făcut mare lucru pentru satul lor. “Tocmai, de când a ieșit, să știți că n-a pus piatră pe nicăieri”. E venită de peste ape, din Dobrogea. Ni se plânge că are pământ puțin, numai 5 mii de metri. Spre deosebire de Toma, care a făcut una-alta, ne spune femeia, Aurel Stan, actualul primar, s-a ținut numai de mascaradă. “A fost o mascara cu atâtea. Și-a lăsat nevasta și și-a luat altele”. Ea știe că a luat mai multe, dar nu le știe pe femei de pe nume. Spune că nu-i frumos așa. A avut ajutor de boală, dat “de la spitalul mare”, e bolnavă de coloană “și alte treburi”, iar de vină este numai actualul primar că nu se mai poate descurca ea cu boala. A fost și ea când Aurel Stan, primarul, a invitat femeile, de ziua lor, la un pahar. “Și ce-a făcut? S-a terminat și micii. Ce, c-a dat o casoletă de carne și niște mici? S-o creadă el!” Are 64 de ani, iar moșul e mai mare ca ea cu un an. N-a fost, de Înălțare, la biserică, fiindcă, plânge ea, nu are putere, cu o pensie de numai 300 de lei. “Să plătim și la precepție, să plătești și butelia, ce mai iei de mâncare, să mai iei și tratament”. Azi, mănâncă pui congelat. Vrea ca Toma să fie primar pentru că, așa știe ea, s-a ținut de treabă. “Asta e. Are un cuvânt plăcut la el. A avut un caracter, atât”. E-n sat de 30 de ani și-l știe de om cinstit și cuminte. E pornită, căci știe că celelalte două sate, Ceacu și Cuza Vodă, nu-l vor pe Toma Gheorghe la primărie, dar ea știe de ce. “Vă spun și p-asta. Când a făcut, a fost băiat bun, acuma nu-l mai place. Sunt și aici jarle și servește și le ducem prin alte părți cu mașinile. Nu, nu!” Ea știe că la toate satele s-au dat banii de lemne, numai pentru locuitorii din Călărașii Vechi n-au mai fost suficienți. “Dacă era domnul Toma, i-aveam și cheltuiți de când hău!” De Aurel Stan știe doar c-a mâncat și-a băut și că s-a distrat. “Adică alte-alea”.

Față și spate

La poartă, Mitu Vasile,cunoscut drept Valere, tiz cu cel care a plecat să-și cumpere vin, fie alb, fie roșu, se uită la frunzele de cartofi, semănați până în șanț. Îi este teamă c-a dat gândacul de Colorado prin ei. Pășim greu, prin drumul desfundat. Nea Vasile nu știe de ce drumurile arată astfel, spune că nu l-a preocupat prea tare acest aspect pe actualul primar. “Nu-i bine. A promis, dar n-a făcut”. Din această cauză, crede el, luma îl va schimba. Și o să-l schimbe cu altcineva, care a mai fost primar și care a dat randament. “Eu zic că Toma, după mintea mea”. Dar nu asta-l preocupă pe el cel mai mult, ci de faptul că, abia puși, cartofii sunt năpădiți de gândaci, iar el nu are, spune acesta, soluție. “O să-mi iau de la oraș. I-am spus băiatului să-mi aducă de la oraș, trebuie s-apară”. Frunzele sunt săltate cam până la genunchi, nu știe dacă au și legat, că n-a smuls nimic, ca să mănânce și el un cartof nou, de pe anul acesta, chit că pe tarabele alese se comercializează ăia aduși din Turcia, cu 3 lei pe kil. Crede că Toma face față de primar. “Eu așa zic, față de alții care face și față, dar face și spate, la femei, he, he”. Nu crede că e bine, că primarul trebuie să fie un exemplu, chit că acesta nu e popă. “Nu se poate. E primul în comună, iar așa trebuie să dai un exemplu”. E de părere că, la momentul în care se pune cununia-n cap și spui da, te-ai legat până la moarte, asta dacă ești om cu omenie. Pe Toma Gheorghe îl știe de băiat de treabă, dar care e rău cu puturoșii și cu ăia care mai bagă mâna prin grădini sau prin cotețe, la gospodari. E venit de la oraș, unde stă acum e casa părintească, și-a făcut, ca tot omul, o gospodărie. De Înălțare,ca fiecare, spune el, are friptură de porc, că a avut godacul tăiat după Paște. Are cârnați, tobă, cam ce se cade pe la omul așezat la minte, numai drumuri nu sunt în Călărașii Vechi.

Oarecum buimaci

Vine și tușa Buiac Dumitra, plecată de-acasă în papuci, la magazin, să târguiască, spune ea, de mâncare, adică pâine și ce-i mai trebuie. “Pâine, cartofi, ulei”. Vin n-o să cumpere, nici la biserică n-a fost, că are nepot abia născut. E femeia lui Gheorghe, dar nu îi cumpără țigări, deși i-ar lua, dar omul ei fumează d-astea mai ieftine, că sunt cam necăjiți. Îl știe pe Toma Gheorghe drept om cumsecade și că ar putea să iasă primar el și nu actualul, Aurel Stan, mai ales că, spune ea, a avut o fată căreia i s-a tăiat ajutorul social. Fata e mai înceată la minte. “Ca să trăiești o familie cu 400 de mii alocație, e foarte greu”. Fata înceată la cap are 48 de ani. Crede că, dacă era mai tânără, cu un așa primar, poate avea și ea o șansă, mai ales că știe că sediul primăriei a fost vandalizat de fosta soție a primarului, de câteva ori. “Dacă nu mai judecăm, ce să zic? La 72 de ani ai mei, n-am vazut așa ceva. Eu, de prostii d-astea nu am auzit”. După care își varsă oful, că i s-au murdărit șosetele de noroi, pe care o să le spele, na, belea, cu Dero Surf, nu cu săpun de casă, asta ca să ne facă nouă în necaz. “Uite-acuma o să cumpăr Ariel, că eu cumpăr pe datorie de la magazin!” Prăvălia e cunoscută drept magazinul mare, că sunt două în tot satul, unul la șosea și altul spre căminul cultural. “Dacă era domnul Toma, copiii mei erau băgați la ajutorul social. De când a venit primarul ăsta, i-a dat pe amândoi afară. Și-a băgat pe alții care are”. Copiii ei au vorbit greu de când s-au născut. Cum ar veni, sunt oarecum buimaci, spune ea. La plecare, nea Valere ne îndeamnă să mai trecem pe-acolo, dar când vor rodi cartofii, cât să avem și noi de-o prăjeală, că sunt cartofi originali, nestropiți, dați numai cu cenușă. “Să vă mai spun o treabă: dacă nu muncești, cum să-ți dea degeaba?” Peste drum, Valerică mai are un loc, o arie, unde pune alte-alea, mai o ceapă, o roșie, ce s-o mai nimeri. A făcut, spune el, cât să fie frumos și să aibă cu ce se mândri.

O bere și niște proști

La poartă, o bătrânică subțire ca o beldie, Dumitru Polixenia, satul o știe de Dedi, e de părere că lumea e stricată la minte, câtă vreme tot caută să-și dea cu părerea, atâta timp cât e mai puțin important cine o să fie primar. La vârsta ei, la 82 de ani, nici nu prea mai contează. Spune că e singură, deși, în arie, te îmtâmpină o grădiniță plină cu trandafiri domnești. Are băiatul la Călărași. Ani, de la Primărie, zice mămăița, e nora ei. Pe băiat, din câte înțelegem, îl cheamă Gigel. Ea s-a consultat cu amândoi și, cum înainte nu era ca acuma, ea a tot întrebat și a ajuns la concluzia că tot Toma Gheorghe trebuie să fie primar. Se laudă că știe carte, câtă vreme știe să se iscălească. Are 4 clase, iar ultima oară a citit un îndemn electoral. Dar, de când este ea pe lume, n-a văzut om să se ducă să spargă geamurile la primărie sau să vină prin sat, și să spună toate prostiile. Spune că a fost vizitată chiar de primarul Aurel Stan. “Mi-a spus că știe că n-o să mai ia primar, că are dușmani”. Ea nu știe ce fel de dușmănie este asta, dar s-a lăsat îndrumată de sat, așa că îl știe pe Toma. Ni se laudă că are 12 hectare de teren, la Luminița, așa spune bătrâna. “E om cumsecade domnul Toma”. Mămăița știe politică atâta cât să dea peste cap satul. Crede că ăia care se lasă cumpărați pe-o bere sunt niște proști. Ușor-ușor, își amintește că a fost la doctorul Paraschiv, în centrul comunei, și a văzut un adevărat teatru. “Așa era acolo. Aia spărgea geamurile, pe cuvântul meu”. Apoi știe și când a fost la ședință, la Ceacu, a fost însoțită de singura soră pe care o are. “Când m-am dus, Aurel a venit și pupa p-asta, pe educatoarea, că asta este a lui. Și-acolo ne zice că bine ați venit de la Călărașii Vechi și că am făcut și c-o să mai fac”. Iar Dedi, mămăița, spune că i-a retezat cuvântul primarului: “Ba n-ați făcut nimic!” Știe că trotuarul, spre exemplu, a fost făcut cu banii de la primărie, adică cu ce-a plătit și ea taxe și impozite. “Dar dumneata, care ai pierdut? Că ai doi copii, păcat! Ai avut nevastă, prima! Ce-ai cătat?! Iar el mi-azis că dragostea. Iar eu i-am zis să fie a dracului dragostea de curvă, că însemnează că ești un om curv, că n-are ce să-mi facă”. În grădină, ea sapă. Spune că o mai ajută și Ani, nora de la primărie. Stă singură, iar azi, de Înălțare, a fost la cimitir, la fratele, care e mort de la vârsta de 22 ani, pe front. A murit pe frontul de vest, la nemți. A tămâiat, a fost la biserică și e mulțumită de preot, care nu mai ia bani, cum era odată, acesta cere oamenilor cam ce pot da, dar numai pentru biserică. A împărțit sarmale și și-a oprit și ea vreo 4. Acum, Dedi a dat și 10 lei la preot, ca să ajungă banii la copiii de la oraș, care sunt orfani sau părăsiți. Asta a fost inițiativa preotului, părintele Vasile, care ține la copii, dar e cam bețiv, a fost și prin spitalele din București. O știe mămăița și pe preoteasă, care e așezată, dar care îl cam persecuta pe bietul părinte, care-și cam găsise satul de proști. E bucuroasă că i-a dat băiatului, la oraș, mazăre nouă, s-o țină la frigider. Iar Gigel, dacă nu știți, e făcut prin cezariană.

Cartea miracolelor

Ploua câinește, ca-ntr-un timp al vindecarilor. Satul e afundat în noroi, pâna la rotule. Dar e o bucurie noua, de un verde zemos, de-a lungul strazii principale, pâna dincolo, spre margine. Aici încep ulițele și gradinile, toate decupate dintr-o carte a miracolelor.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp