Cu o oarecare surpindere, am aflat că proaspătul prefect al județului Călărași, George Iacob, a organizat o întâlnire cu presa locală, tema discuției fiind aceea că publicațiile editate la Călărași nu mai sunt acceptate în unele chioșcuri de difuzare, decât în anumite condiții. E drept, noi nu am luat parte la acest schimb de opinii, însă nu vrem să-i facem vreun proces de intenție prefectului câtă vreme e posibil ca, la momentul în care am fost sunați pentru a fi invitați să participăm la această întâlnire, să ne fi aflat într-o zonă a județului care nu are acoperire în rețeaua de telefonie mobilă.
Fie ne aflam în marginea de vest a satului Răzvani, pe urmele lucrătorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care au săpat gropi adânci de 7 metri, pentru a descoperi rămășițele unor prostituate îngropate de vii, fie ne aflam, pentru a doua oară, în inima câmpiei, în satul Înfrățirea, acolo unde până și copilul învățătoarei de la școala din sat mănâncă napolitane expirate, aduse prin programul „Cornul și laptele”.
În schimb, din câte am înțeles, presa scrisă călărășeană s-a arătat revoltată de faptul că în chioșcurile deținute, pe raza municipiului, de Editura Hiparion, nu se mai difuzează publicațiile locale. Prefectul, abil și dornic de cooperare, a marșat la frustrările acesteia, anunțând că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, constatând anumite neconcordanțe cu privire la legalitatea amplasării chioșcurilor de difuzare a presei pe domeniul public. Lucru fără absolut nici o relevanță în contextul dat, câtă vreme, dacă s-ar fi consultat și cu noi, G. Iacob ar fi aflat că nu există absolut nici un fel de cauzalitate între modalitatea de funcționare a chioșcurilor respective și lipsa totală de performanță a presei locale. Într-adevăr, Editura Hiparion a impus, prin contracte ale căror clauze nu sunt negociabile, anumite condiții, unele chiar dure, pentru a difuza și presa locală. Până la un anumit moment, publicațiile locale se difuzau, prin chioșcurile deținute de această societate comercială, în urma unei înțelegeri tacite dintre vânzători și reprezentanții presei, în sensul că ziarele locale acordau un anumit comision, de regula de 50 la sută, direct vânzătorilor, fără ca venitul obținut astfel să fie înregistrat în evidențele contabile. Mai explicit, se practica, la un nivel insignifiant, o formă de evaziune fiscală.
La acest moment, pentru a fi mai clari, trebuie să precizăm că vânzările de presă locală au scăzut într-un mod dramatic. Presa locală nu a avut succes nici măcar la momentul în care s-a difuzat gratis, așa cum a încercat să se impună, pe piața locală, publicația „Adevărul de seară”, aceasta capotând într-un mod lamentabil. Presa locală, pentru cei care nu cunosc, nu trăiește din încasările obținute din vânzarea efectivă, efectuată prin chioșchiurile de difuzare. În cel mai fericit caz, în condițiile în care o publicație reușește să vândă 1.000 de exemplare, cu venitul astfel obținut nu-și poate acoperi decât jumătate din cheltuielile de tipar. Însă, acum, nimeni nu mai vinde nimic. Au capotat publicații conduse de gazetari remarcabili, exemplificând în acest sens cu cotidianul „Gândul”, condus de Cristian Tudor Popescu. A falimentat revista „România Mare”, în condițiile în care aici scrie Corneliu Vadim Tudor, despre care se poate spune orice, dar nu faptul că ar fi un gazetar slab sau lipsit de inspirație. În aceste condiții, pe cine miră că nu se mai vinde presa locală, din moment ce mulți dintre cei care-și spun gazetari locali au ca arie de documentare centrul orașului? În fond, frustrările mâncătorilor de sticksuri, cum plastic sunt denumiți cei care-și spun gazetari locali, nu numai că sunt neîntemeiate, dar ne confirmă faptul că aceștia nu-și pot depăși condiția. Pentru un cititor atent de presă locală, e evident că mulți dintre cei care își câștigă existența din această activitate, sunt limitați nu numai intelectual, dar sunt și de o comoditate vecină cu indolența. Pentru cei care-și spun gazetari locali, precizăm din nou că aceasta nu este o meserie, ci o vocație. Nu ești gazetar de la 9:00 la 17:00 și nu te apuci să însăilezi „editoriale” în timp ce îți fierbe ciorba.
Presa locală e lipsită de mesaje oneste și nu are curaj. Presa locală, ca să fim extrem de clari, trăiește din cumetrii. Unii dintre cei care-și spun gazetari locali, fac această activitate doar pentru a avea un serviciu. Când sunt dați afară, sub diferite pretexte, de către patroni, aceștia ajung să vândă morcovi, la piață. Tocmai de aceea repetăm cu atâta obstinație: presa este o vocație! Comoditatea celor care scriu în diferitele publicații locale e atât de evidentă în condițiile în care aceștia sunt extrem de ocupați mai ales în ziua de miercuri, când structurile locale ale partidelor politice organizează conferințe de presă. E o zi extrem de fericită pentru gazetarii locali, mai ales că se pot îndopa gratis cu apă plată și cu fursecuri. În acest context, prefectul George Iacob, proaspăt instalat pe funcție, trebuie să înțeleagă că presa locală nu are absolut nici un fel de scuză că vânzările de maculatură au scăzut dramatic. Pentru că asta face presa locală: vinde maculatură! Cum să se vândă publicațiile locale câtă vreme unul își publică, pe ultima pagină, frustrările sexuale, iar un altul, fiindcă nu i s-a plătit BCA-ul dat pentru construcția hotelului „Columna”, spune despre Nicolae Dragu că n-o să mai iasă primar? Cum să se vândă presa locală când un altul își publică mecla rablagită, în timp ce se află în direct și la o oră de vârf, la televiziunea pedofililor, în speță OTV? Ce să citească omul? Că Oana Mizil, când plătește, e bună, e inteligentă și frumoasă, iar când nu mai bagă mâna în buzunar, nu mai e bună de nimic? Ce să citească cititorul simplu?! Să-l citească pe un alt căpiat, cum afirmă că USL-ul va promova oameni competenți și că vom scăpa de sărăcie, în cazul în care va veni la guvernare, asta în vreme ce el și-a înstrăinat firma, plină de datorii, cesionând părțile sociale unui amărât? Ce să citească omul simplu?! Rezultatul meciului de fotbal dintre Agricola Dragoș Vodă și Înfrățirea Ștefan cel Mare? Pe cine să citească? Pe Tudor, care ba e cu ei, ba e tot cu ei?
În tot acest timp, la ISU Călărași s-au furat nu numai 60 de tone de motorină, dar unii dintre salariații de-aici au ajuns să-și fure până și cucul de la caschetă, subiect pe care nu l-am mai dezvoltat, din silă. PDL-iștii și-au mărit cifra de afaceri și de o sută de ori, cum este cazul lui G. Fedorovici, secretarul-general, subiect pe care nu l-am mai dezvoltat, tot din silă. Asistații social, din centrele de plasament, mănâncă gunoaie, sub formă de cârnați, la prețuri de 3 ori mai mari decât cele practicate în magazinele de profil. Preoții amenință enoriașii că vor fi amendați dacă nu cumpără lumânări din biserică, iar niște căpiați, care-și spun gazetari locali, citând, dintr-o sfântă mare comoditate, comunicatele de presă ale Episcopiei, spun că știrea e falsă, asta la un an după ce informația a făcut înconjurul presei centrale. Un dement își face statuie, iar cei care compun presa locală abilă și partinică, spun despre acesta că e un om de ispravă. Maica-stareță de la Tăriceni naște, iar „presa locală”, aflată la conferințe, tratează subiectul din birou, tot din comoditate, câtă vreme gazetarii locali nu au habar unde vine satul acesta pe harta județului Călărași. În vremea asta, sunt copii care trăiesc în bordeie și se duc desculți, la școală. Iar „presa locală” anunță, pe bani, că, la Călărași, se va construi un pod peste Dunăre, de către o firmă care are sediul social într-un apartament scos la vânzare. Alte publicații promovează, pe sute de milioane de lei vechi anual, Centrul de Afaceri de la Călărași, timp în care directorii de-aici, din lipsă de venituri, sunt dispuși să închirieze clădirea inclusiv pentru realizarea de filme pornografice. Nu mai amintim de vânzătorii de prune de la IPJ Călărași. Iar gazetarii locali, iată, se miră că nu-și mai vând publicațiile, fără să conștientizeze că ei nu sunt vânzători de ziare, ci vânzători de cuvinte. Iar cuvintele pot fi vândute în mai multe feluri. Pot fi vândute canalelor de știri, pot fi vândute televiziunilor centrale. Dar nu poți vinde poveștile oamenilor câtă vreme nu ai acces la ele și atâta timp cât te limitezi, în documentare, la ce anume mai debitează politicienii locali, prin conferințele de presă, în vreme ce tu, care îți spui gazetar local, stai pe scaun și râgâi după ce ai băut apă carbogazoasă. Ca să vinzi poveștile oamenilor, îți trebuie curaj și vocație. Nu e suficeint să te întrebi, ca un tembel, „Ce-ai făcut, primare?”, să emiți un text stupid pe care nici măcar autorul nu reușește să-l citească, după care să tai factura. Nu e suficient să scrii de Dor Mărunt, fără să ajungi măcar o singură dată acolo. Nu e suficient să scrii despre islazul de la Grădiștea, când nu ai habar dacă acesta este amplasat pe stânga sau pe dreapta drumului național 31. Iar exemple de acest fel putem da cu nemiluita.
În fond, asta vrem să le spunem mâncătorilor de sticksuri care se numesc, ei între ei, gazetari: vrem să le spunem că Editura Hiparion n-are nici o vină că maculatura editată de ei nu este primită la chioșcuri și nu se vinde, atâta timp cât unii fac presă de ani buni și n-au reușit cu absolut nimic să se impună în conștiința cititorului, fie printr-o anchetă, fie printr-un reportaj de presă sau printr-o informație care să le parvină nu prin buletinele de presă al ISU sau ale IPJ-ului. Despre noi, vă mai spunem doar atât: mai mult decât probabil, la sfîrșitul acestui an ne vom retrage, nu de alta, dar ați devenit atât de mulți și atât de gălăgioși și de frustrați că nu vrem să ajungem în situația ca lumea să ne confunde cu voi! În plus, ni s-a făcut și silă!
Send an email
