Arhiva

Bucurie mare în PNL: Vasile Gâdea s-a apucat, din nou, de treabă!

Veselie mare azi, 16.09.2013, la Comisariatul Gărzii de Mediu Călărași. La ora 8:30, era prezentă secretara și încă două persoane. Biroul comisarului-șef era închis.

Control la Garda de Mediu

Secretara s-a arătat mirată că-l căutăm pe Vasile Gâdea, șeful acesteia. „Nu, nu este”. I-am cerut să ne spună la ce oră vine, dar a ridicat din umeri. „Nu știu”. Într-un final, se decide să ne întrebe ce problemă avem cu acesta. I-am explicat, imediat, că suntem din mediul rural și că firma ne-a fost cotrolată de Vasile Gâdea, în cursul săptămânii trecute. Și că ne-a rugat să-i dăm niște bani împrumut, mai precis suma de 15.000 lei. Secretara s-a arătat dispusă, la auzul acestei povești, să ne dea numărul de telefon al soției acestuia, Ileana Gâdea, angajată în cadrul Consiliului Județean Călărași. „Cel mai bine e să luați legătura cu doamna și să-i lăsați ei ce anume v-a cerut șeful”. Un alt angajat, însă, s-a arătat surpins că-l căutăm pe comisarul-șef. „Cum, n-ați auzit?” Facem în continuare pe naivii:” Ce să auzim?!” Printre buze, acesta ne spune ușor temător. „L-a luat DNA-ul”. Nu vrea să ne spună și de ce. Vasile Gâdea a fost ridicat de procurorii Departamentului Național Anticorupție încă din cursul zilei de joi, 12 septembrie a.c., în timp ce se afla la serviciu, pe raza județului Călărași, în control ca reprezentant al Gărzii de Mediu.

Agenția imobiliară „Aldis”

Vasile Gâdea a fost numit ca șef la Garda de Mediu Călărași în data de 15 aprilie 2013. Acesta a fost secretar-executiv în cadrul Organizației județene a PDL Călărași, post pe care l-a părăsit odată cu debarcarea din funcția de șef al acestei structuri politice a lui Marian Dinulescu. Ulterior, amândoi s-au înscris în Partidul Național Liberal. Până să facă acest pas, Vasile Gâdea a lucrat ca inspector-șef în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Călărași. De-aici a plecat în urma unui scandal național, firma pe care o patrona acesta fiind surprinsă în timp ce executa lucrări, cu muncitori angajați la negru, chiar la sediul ITM. Această structură s-a mutat într-un nou sediu, asta după ce, printr-un aranjament oneros, Ministerul Muncii a plătit suma de 3.000.000 lei firmei „Aldis”, pentru o clădire fără nici un fel de utilitate practică. La data consemnării tranzacției imobiliare dintre firma de fabricat cârnați din Călărași și Ministerul Muncii, director la ITM era Cornel Berheci, un om de casă al fostului președinte PDL Marian Dinulescu. Statul român a mai plătit suma de 2.650.000 lei, pentru finalizarea lucrărilor la noul sediu al Inspectoratului Teritorial de Muncă. În final, s-a dovedit că Ministerul Muncii a plătit suma de 1.300.000 de euro, pe un sediu de nici 1.000 mp, în condițiile în care sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, cu o suprafață construită de 2.000 mp, a costat doar 900.000 euro.

Politica lui Lavalenti

Vasile Gâdea a lucrat, inițial, la Fundația pentru Tineret Călărași, ca administrator. La momentul intrării în politică, acesta a intrat și în afaceri, înființând, mai întâi, firma Lavalenti Company, cu sediu în Călărași, strada Lalelelor, nr. 1, bloc M6, sc. 2, ap.21, cu un capital subscris și vărsat de 220 lei. Ca acționari figurează următorii: 1. Gâdea Ana Valentina, născută la 16.12.1987, cu același domiciliu ca și sediul social al firmei; 2. Dincă Vasile, născut la 17.02.1969, în Călărași, domicilat în strada Belșugului, bloc I3, sc. A, ap. 1; 3. Gâdea Vasile, născut la Gârlița, județul Constanța, la data de 25.03.1961, cu același domiciliu ca și Gâdea Ana Valentina, fiica acestuia. Prin Hotărârea AGA nr. 131, din 19.09.2007, Gâdea Vasile este numit administrator cu puteri depline. Prin această firmă, Gâdea Vasile îl țepuiește pe cunoscutul avocat călărășean Aurel Giurcă. O alță țeapă e dată la Societatea Agricolă Dor Mărunt. De la avocatul A. Giurcă, V. Gâdea, prin firma Lavalenti Company, cumpără o stație PECO, dar pe care nu o achită. Tot prin Lavalenti Company, Gâdea preia în subantrepriză, de la ICM Baia Mare, lucrările la centrul pentru persoanele cu dizabilități, care încă se construiește în comuna Dichiseni. Aici, primarul Iulian Radu ne spune că nu au mai fost executate lucrări încă din anul 2010, iar ca dată de dare în folosință figura anul 2008. Ulterior, firma Lavalenti își schimbă sediul social în Călărași, str. Rahova, nr. 111. Firma este, la acest moment, în insolvență, printre creditori figurând: 1. SC Rompetrol Downstream SRL; 2. Banca Comercială Carpatica; 3. Primăria Călărași, 4. Raiffeisen Bank; 5. Karina SRL etc.

Vanesta Consulting la ITM

Firma Lavalenti Company nu a depus nici măcar bilanțurile contabile. Acest lucru s-a întâmplat în anii 2006, 2007, 2008. Firma figurează și cu incidente de plată. Vasile Gâdea, însă, nu se oprește aici. În 2009, înființează firma Lavalenti Comimpex. La aceasta, acționari figurează foștii lui asociați, Gâdea Ana Valentina și Dincă Vasile. Sediul social este tot în Călărași, pe strada Grivița, nr. 111. Ca obiect principal de activitate figurează codul CAEN 4332 – lucrări de tâmplărie și dulgherie. Firma a activat numai în 2009, când obține un profit net de 90.403 lei, în condițiile în care înregistrează următoarele debite căătre fisc: 35.732 lei – obligații către bugetul de stat constituite din anii fiscali precedenți; 15.501 lei – contribuția de asigurări sociale datorată de angajator; dobânzi și penalități, la 30.06.2010 – 12.184 lei. Și această firmă se află în faliment, în procedură simplificată, cauza fiind deschisă la data de 10.04.2013, la Tribunalul Călărași. La data înființării firmei Lavalenti Comimpex, Gasile Gâdea era deja inspector șef în cadrul ITM Călărași. Tot în același an, la adresa din Călărași, strada Rahova, nr. 111, se deschide o nouă firmă, Vanesta Consulting. La aceasta, asociați ințiali figurează Nacșu Manuel Florin, din Călărași, strada Dumbravei, nr. 1, bloc E15, sc. C, ap. 19, dar și omniprezentul Dincă Vasile, care e și administrator. Firma are ca obiect de activitate exact domeniul în care Gâdea Vasile avea abilități de control – securitatea muncii. În data de 7.06.2011, este cooptată ca acționar nimeni alta decât Gâdea Ana Valentina, fiica inspetorului șef de la ITM Călărași, aceasta fiind numită, prin Hotărârea nr. 85/2011, ca administrator cu puteri depline.

Schema de furat banul public

Vanesta Consulting înregistrează următoarele cifre de afaceri: 2009 – 29.990 lei; 2010 – 384.201 lei, cu un profit net de 181.352 lei, cu un număr de 6 salariați; 2011 – 469.193 lei, cu un profit net de 177.765 lei, cu 9 salariați; 2012 (anul în care V. Gâdea dispare din scena politică și din funcțiile de conducere) – 186.137 lei, cu un profit net de 40.142 lei, la un număr de 7 salariați. Aceasta este vechea schemă PDL-istă de furat banul public, schemă prin care directorii de instituții deconcentrate își înființează, prin rude sau apropiați, firme cu obiect de activitate asemănător obiectului de control al instituției conduse. La acest moment, însă, Vasile Gâdea se află arestat pentru o perioadă de 29 de zile, prin Încheierea din data de 13.09.2013, emisă de Curtea de Apel București. În sarcina acestuia s-au reținut infracțiunile de complicitate la trafic de influență (două acte materiale) și complicitate la dare de mită, în formă continuată (două acte materiale). Acesta riscă o pedeapsă privativă de libertate de la 3 la 10 ani. În fapt, s-a reținut că V. Gâdea, prin polițistul S. Tănase, în perioada august – septembrie 2013, a pretins sumele de 100.000 euro și 40.000 euro, de la patronul firmei Agrofam Holding SRL Fetești, Ștefan Poenaru, pretinzând că are influență asupra directorului adjunct de la APIA Călărași, Bogdan Dumitrașcu, nimeni altul decât ginerele lui Marian Dinulescu. Iar Dinulescu a a fost exact șeful lui V. Gâdea, pe linie politică. Tot Gâdea, din datele noastre, s-a aflat în centrul altui scandal, cu un prejudiciu adus bugetului de stat de Dicu Florin, fost vicepreședinte al Organizației orășenești Budești. Dicu Florin, prin firma Dealu Negru SRL, a adus bugetului de stat un prejudiciu de 3.429.163 lei. Acesta a achiziționat mai multe produse de la Nutricom Dragalina, pe care le-a exportat, fictiv, în Bulgaria. Firma Dealu Negru a dat o gaură firmei Nutricom de 50.000 lei. Cel care a intermediat afacerea între firma Dealu Negru și Nutricom Dragalina a fost exact Vasile Gâdea.

Între Poenaru și Stănescu

Bogdan Dumitrașcu ar fi urmat, în schimbul banilor, să anuleze o datorie a firmei Agrofam Holding de 5.000.000 euro, bani încasati, nelegal, drept subvenție pentru perioada 2007 – 2011. Tot Bogdan Dumitrașcu trebuia să emită trei adeverințe din care să rezulte că firmele lui Ștefan Poenaru nu au debite, astfel încât să se poată obține un credit bancar de 920.000 euro. Acesta este comunicatul emis de Departamentul Național Anticorupție. Tot DNA, prin nu știm ce metode, stabilește că firmele lui Ștefan Poenaru ar fi încasat, NELEGAL, subvenții de 5.000.000 euro. În fapt, firmele lui Șt. Poenaru se află într-un război permanent cu firmele doctorului Sorin Paul Stănescu, patronul firmelor Farmavet, cu interese uriașe în zona agricolă în județele Călărași și Ialomița. Sorin Paul Stănescu deține fosta IAS Pietroiu. Tot acesta administrează și fostul Insitut Pasteur. Stelică Tănase, cel care ar fi intermediat mita între Poenaru și Bogdan Dumitrașcu, era ofițer în cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Călărași. Acesta deține o avere impresionantă: a) terenuri intravilane: 1.) 6.000 mp în Călărași; 2.) 51.399 mp – comuna Bordușani, județul ialomița; 3.) 16 mp în Călărași; 4.) 1.143 mp în sat Ceacu, comuna Cuza Vodă; b) case: 1.) apartament în Călărași; 2.) vilă în Ceacu; c) autoturisme: 1. Mercedes; 2.) Renault. Stelică Tănase câștiga, ca ofițer al IPJ, salariul anual de 45.708 lei, iar soția acestuia, ca angajată a Primăriei Călărași, încasează anual suma de 7.430 lei. Desigur, se pune întrebarea dacă Stelică Tănase nu cumva a discutat vânzarea terenului său din comuna Bordușani, către firma Agrofam Holding SRL Fetești… De aici rezultând această situație de fapt, prin care, prin intermediul lui Bogdan Dumitrașcu, ofițerul Tănase și Vali Gâdea nu au fost altceva decât victime colaterale într-un război care durează de foarte mulți ani, pe toate fronturile, între doi mastodonți din agricultura din Bărăgan. Zicem și noi, poate ne contrazic cei din Serviciul Român de informații, eventual chiar oamenii lui Stănescu infiltrați în această structură…

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker