Nici cocoşii nu cântă. Satul e tot închis la haine şi e scuturat de o ploaie măruntă. E frig de parcă iarna vrea să se întoarcă. De la intrare, o luăm spre partea de răsărit, spre vii, apoi tăiem uliţele de-a latul, până ajungem pe o stradă cu nume de domnitor moldovean. Până aici, nici ţipenie.
Cu Păpuşică dusă la poliţie
Abia pe strada Ştefan cel Mare, care se întinde dintr-o margine în alta, dăm peste un suflet de om. Femeia e îmbrobodită şi a cărat după ea un căruţ de butelii, pe care l-a lăsat la o vecină. Ne spune că a fost de colea până colea, iar acum se duce la arie. Când o abordăm, se sperie. Îşi pune mâna la gură şi se aoleşte: „Mă duceţi la poliţie?” Apoi râde. Ne spune că primarul, Nicolae Eremia, ca oricare alt om, e băiat bun. Îl ştie bine, că el e de pe valea cealaltă. Apoi ne face şi o confidenţă. „Eu zic aşa pentru că am votat pe altcineva”. Adică pe Gheorghe Sultan, decedatul. Acuma, însă, e decisă. L-a văzut pe primar că are viteză. „A făcut bine aicea în sat.” Şi ne enumeră, scurt: „N-a făcut rău, ne-a băgat şi piatră, a băgat şi pompe”. Îmbrobodita are nasul ţinut la borcan, e mare cât un cartof. Are 71 de ani. I se spune Voicu Maria, a lui Păpuşică. Are băiat mare, lucrează la Bucureşti. E paznic, spune ea. Trăieşte din pensie, are pensie şi de stat, dar şi de colectiv. Când rămâne fără bani, bate la uşa magazinului mai apropiat, să târguiască pe caiet. Ea se duce la Nicu Dadin sau la magazinul lui Luminiţa. Ar vrea să-i spunem primarului, pe drept, că e mulţumită că le-a bătut la amărâţi la poartă. Însă ei, primarul, niciodată nu i-a dat ceva. Dar ştie şi de ce: pentru că are pensie. O cunoaşte pe mama primarului, că-i femeie din sat şi că e cumsecade. Ba chiar, pe undeva, sunt şi neamuri. O întrebăm pe unde se ascude lumea, aşa, de dimineaţă, iar explicaţia e simplă: „Păi uite c-a plouat şi a stricat rostul”. Dacă era tot soare, îi găseam pe săteni la vie, s-o tundă şi s-o lege. „Avem de sapă, avem de lucru, dar e vremea rea”.
Lume băgată la bârlog
Mai sus, dincolo de strada Valea Lupii, dăm şi peste Manole Munteanu, cunoscut drept de-al lui Turtoi. Îl ştie bine pe şef. „Primarul e primar-primar”. Asta e părerea lui. Trage cu sete dintr-o ţigară de contrabandă. Nu e supărat pe Nicu Eremia. Cică e băiat cumsecade. Dar e mult şi pentru el. Îl regretă pe fostul primar Sultan, mort chiar de ziua lui, de Sfântul Gheorghe. Lui Nicu Eremia, primarului, îi cere să ducă piatra pe toate străzile. „E cumsecade aşa ca om”. Al lui Turtoi e tot neguros. Se descurcă şi el după sistemul „când am bani, cumpăr, când nu, stau şi rabd”. La Nicolae Bălcescu, ca peste tot, aşa ştie el, trăieşte bine numai cel care are. Cine nu are, asta e! E nemulţumit că nici apă nu au pe stradă. Ştie el când curge apa: „Numai atunci când ne inundă”. Îl sunăm pe primar, iar acesta recunoaşte că n-a reuşit să ducă pompe în toate curţile oamenilor. Însă vrea ca acest fapt să fie rezolvat. „Cu răbdare. Când am venit eu la primărie, avea cineva pompă în curte?” Iar al lui Turtoi recunoaşte: „Ce să zic?! Are dreptate!” Fiindcă e frig afară, lumea e băgată la bârlog. Aşteaptă să dea suliţa soarelui.
O altă mămăiţă, plecată prin sat, la o vecină, e împăturită bine. Are şi broboadă, dar şi căciulă de lână pe cap. E categorică: primarul, până acuma, e bun! Aşa zice ea. De ce?! „Păi nu ne-a făcut nimica rău”. Apoi ne arată în jur, că a pietruit şleaurile.”E respectuos, n-am auzit discuţii despre el, nimic. Ce-am cerut, ne-a spus că ne dă”. Ea are apă în curte. Ştie că ţevile n-au ajuns pe la toate ogrăzile, dar, după mintea ei, o astfel de treabă se face cu bani. Iar satul e sărac. Se numeşte Stan Elena, cunoscută drept Leana Mălăeaţa. Râde când îşi spune porecla. „Ce să faci, mamă? N-avem ce să zicem, Nicu e băiat gospodar”. Crede că acesta o să mai fie primar: „După mintea mea, să meargă în continuare” E singură de 20 de ani, l-a iertat Dumnezeu pe moş. „E bine, mamă, asta e”.
Tehnologia sapei
De Paşte, Leana Mălăeaţa ne mărturiseşte că primarul i-a bătut la uşă. I-a adus cozonac şi-o sticlă de suc d-ăla care se bea numai în reclamele de la televizor. Îşi dă drumul la gură. Crede ea că e gospodină, fiindcă a arat via, de ani de zile, şi-a pus pe ea porumb. „Păi ce să fac cu ea? Dacă moşu’ s-a dus de atâţia ani, cine să stea să bea?” În jur, liliacul a plesnit, semn că primăvara are putere din ce în ce mai mare, chiar dacă azi e frig cât să dai drumul la sobă.
Numai în capot, profesoara de tehnolgie, de la şcoala din sat, ingineră de profesie, are sfoara întinsă. Se ţine după ea, cu o sapă grăbită. O abordăm, cât s-o ţinem niţel din treabă. Ne spune că activitatea primarului se vede cu ochiul liber. Numai cine are orbul-găinilor nu vrea să vadă. „Uite, a pus piatră, are şi proiecte implementate”. Se vede că e citită, chiar dacă doamna profesoară, azi, face munci manuale. „Se poartă frumos cu oamenii, le ascult doleanţele, îi ajută după cum poate şi el”. Se numeşte Paul Niculina şi, cum e în vacanţa de după Paşte, are grijă de răsaduri. Are ceapă verde, deja săltată, pe rânduri. Satul o ştie drept doamna Paul. „Sunt în vacanţă dar, dacă nu fac, nu mănânc. Doar ştiţi cum sunt salariile din învăţământ…” Ne mărturiseşte că e viaţa grea şi că are şi ea obiceiul să facă datorii pe caiet. E profesoară din 1990. Vorbeşte cu noi, dar mânuieşte sapa cu dexteritate. Că aşa e la ţară, nu contează vremea, fie ea bună sau rea, treabă e tot timpul de făcut. Vrea să pună castraveţi. Acum, asta e viaţa, deşi e inginer-agronom, face tehnologie la ţară. Şi la propriu, dar şi la figurat. Vrea ca lui Nicu Eremia să-i spunem că-i ţine pumnii. „Să fie primar până o ieşi la pensie!”
Privind cu jind prin farfurii
Începe să sufle şi vântul. Pe marginea cealaltă, e poposită o şatră, cale de vreo 5 căruţe cu coviltir. Tuciuriii, bucuroşi că-i băgăm în seamă, ar vrea să le dăm câte 4-5 sute de mii de căciulă, cât să-şi cumpere şi ei de-o pâine. Fugim repede, că altfel rămânem fără încălţări şi cu buzunarele goale.
Aşa că o ţinem pe strada Sfatului, cum este cunoscută în sat, până în drept la Şohan Tudora, din neamul lui Ripcea. Zice de lume că e amărâtă, dar unii sunt şi puturoşi. E ieşită la stradă şi pliveşte ceapa. Are şi ea sapa în mână, tot îşi face de lucru cu ea. Zice că vrea să rărească rândurile şi să pună, printre firele de ceapă, nişte răsaduri de roşii, că nu prea au ieşit. Îl ştie pe Nicu Eremia. Spune despre el că e bun şi că e înţelegător. Vântul bate de parcă e turbat. „E bunicel pentru că e băiat din sat”. Acum, aşa zice femeia, mai face şi din puterea lui câte ceva. „Nu a avut bani numai de la stat. A făcut şi el ce-a putut”. Nu cunoaşte că ar fi altul mai bun decât el. Femeia, dusă la biserică, îl ştie pe primar şi că e foarte credincios. Îl tot vede pe la icoane, îl vede că se zbate. Dar nu e primar cât să mulţumească pe toată lumea, că altfel n-ar mai fi om. „A făcut ce-a putut, acolo, nu poţi să împaci toţi nebunii”. E rudă cu Alexandru Şohan, fostul comandant de peste poliţişti. E nepotul ei. E mulţumită, dar cât de cât, de activitatea primarului. Vrea asfalt pe strada primărie, cât să iasă şi satul lor la lumină. Azi, o să mănânce ce-a mai rămas de la Paşte. Adică o bucăţică de miel, că are gospodărie aşezată. „Fiecar după putere”. În sat, aşa ştie ea, nu au ajuns nici pensiile toate, au fost date la jumătate, aşa că mulţi, de sărbători, s-au uitat cu jind prin farfuriile altora. Îi spunem că ăia de la guvern au tot anunţat că vor da pensiile înainte. Iar răspunsul ei e scurt: „E-te pârţ, cine se uită în gura lor?” Ea tot cu Nicu Eremia ţine, că vrea ca tot el să fie primar, câtă vreme nu e altul mai aşezat. Şi la bătătură, dar şi la cap. Că omul, care e calculat, are şi curtea garnisită. Altfel, săracu’ e şi-al dracu’!
Sfârşitul lumii e la uşă
În Alexandru Odobescu, tot pe vale, o altă îmbrobodită, Ilie Floarea, cunoscută drept a lui Gică Simion, tot la uliţă, pune cartofi. Strada e şi ea pietruită, dar ne spune femeia că e aşa cam de pe vremea lui Dej. Femeia are vorba domoală. Vede că primarul este gospodar, aşa ştie ea. Femeia e adventistă de ziua a 7-a. Are băiat mort, la vârsta de 44 de ani. E amărâtă, soţul i-a murit şi el la scurt timp. Trăieşte cu 350 de lei pe lună. Ne invită în casă. Înăuntru, e curăţel ca-ntr-un pahar boieresc. Plânge când îşi aduce aminte că are pensia tăiată. Din aia de urmaş, a rămas cu nişte resturi. Iar din a ei, tot aşa. Numai tratamentul o costă cât nu are venituri. Femeia e bolnavă de astm, ne arată un săcotei cu medicamente de toate felurile. „Cu ce să trăiesc, cu ce să trăiesc?” Plânge încet. Nu ştie ce-ar putea să-i facă Nicu Eremia, primarul, că nu poate rezolva el o asemenea situaţie. Îl ştie om aşezat, dar el conduce satul şi doar atât. Ea nu-i bate la uşă, că sunt destui care se duc pe capul lui. În tindă, aşezate în linie, sunt răsaduri de roşii. Femeia le vinde şi aşa mai capătă câte un bănuţ. „Păi ce să fac?!” Adună pahare de plastic şi pune în ele seminţe care explodează verde. Mai are de adus. Apoi fuge până-n camera cea bună, să ne arate două cupoane de pensie. În total, cum spuneam, puţin peste 300 de lei. În mână are şi o cutie cu un medicament cu o denumire ciudată, e 200 de lei, asta dacă nu-l primeşte compensat. O mai ajută şi comunitatea religioasă, dar nu abuzează, căci nu e frumos. După ce ia pensia, mai rămâne cu mai nimic. Are noroc că o mai ajută fata, care lucrează la oraş, contabilă. Ilie Floarea ştie că vine sfârşitul lumii curând. „E aproape la uşă”. N-a văzut atâta răutate şi atâta duşmănie de foarte mult timp. „De ce ăia care sunt sus nu se gândesc la oamenii amărâţi? De ce mi-a mai luat şi din pensia aia care abia îmi ajungea?” Azi, o să mănânce bine, a tăiat o pasăre. Ar vrea ca tot Nicu Eremia să fie primar, că e om bun şi-i un tinerel cu vorba dulce.
Neamul lui Gioni contrazis de Geri
La fântână, o altă femeie, cu găleata legănată, merge agale spre puţ. E supărată pe primar că nu i-a dat ajutor de lemne. Dar nu că el ar fi de vină, nici n-a vorbit cu primarul, ci cu ăia care întocmesc actele. E supărată că n-are venituri, dar şi că nu primeşte vreun ajutor de pe undeva. „Nu vrea să-mi facă”. Se numeşte Marcu Petra, are vorba repezită. E din neamul lui Gioni. De „nicăiri” n-are vreun ajutor. A venit la fântâna de devale pentru că are apa mai bună. Ne uităm şi noi în lungul puţului. Apa se ghiceşte undeva, jos de tot, pe la vreo 20 de metri. Azi, Petra, din neamul lui Gioni, tot cu gura mare, scuipă cuvintele: n-a mâncat nimica. „Na, uite, că mă doare stomacul!” Spune că nu are apă în curte şi că d-aia vine la fântână. „Ne-amărâm aşa, fără bani, fără nimica”. Găleata se cufundă cu zgomot metalic. O lăsăm în plata ei, că altfel ne amintim de ăia care i-au învăţat pe oameni numai să ceară.
La cealaltă margine a satului, lângă staţia de apă, Ciocârlan Emil, cunoscut drept Geri, spune că primarul e foarte bun. Şi asta pentru că a cam făcut ceea ce le-a spus oamenilor: drumuri şi apă. Cine se plânge că nu are apă, ne explică acesta, se plânge pentru că nu-şi mai poate stropit aria. Că pompele, asta e viaţa, au apometre. Iar apa costă. Ne invită în curte şi ne-arată pompa. Răsuceşte robinetul, iar apa curge clipocind vesel. „Ei, vezi, ăia care se plâng sunt contra. Sunt mincinoşi”. Apa, ne explică omul, e pentru băut, nu de pus în răsaduri la castraveţi. „În rest, să-i dea Dumnezeu sănătate la primar”.
WhatsApp 