Stiri noi

"Bădică e o putoare, Tărăcilă e un mort"

În cursul serii de 21 mai a.c., în jurul orei 19:00, în ideea de a lămuri anumite aspecte, l-am apelat, pe telefonul mobil, pe Virgil Diaconu. Acesta este membru al filialei municipale a Partidului Social Democrat, a ocupat, pentru puţin timp, postul de director-coordonator al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor iar, în prezent, administrează o firmă locală oarecum importantă pe piaţa produselor alimentare. Ca membru PSD, Virgil Diaconu s-a afirmat, în ultimul timp, ca un fervent adept al schimării preşedintelui organizaţiei de partid din care face parte, în sensul că nu mai doreşte revenirea în fruntea acestei structuri politice a avocatului Doru Ioan Tărăcilă.

Presă sensibilă la atenţiile materiale

Virgil Diaconu, fin cunoscător al pieţei, a înţeles, relativ repede, că şi publicaţiile locale reprezintă tot activităţi comerciale. În acest sens, într-un mod uneori perfid, a înţeles că presa locală este sensibilă la atenţiile de ordin material, aşa că nu s-a sfiit să apeleze la astfel de metode în aşa fel încât să se impună, cu ajutorul mass-mediei, ca un posibil lider de opinie în cadrul Organizaţiei judeţene a PSD, unde ocupă şi funcţia de vicepreşedinte. Acelaşi tip de soluţii l-a adoptat şi Oana Mizil, venită din Bucureşti cu scopul de a câştiga, indiferent de metode, preşedinţia acestei structuri politice. Aşa a procedat Oana Mizil şi la recentele alegeri prezidenţiale, din decebrie 2009, când până şi colegii săi de partid i-au reproşat faptul că PSD, la nivel judeţean, s-a impus în aceste alegeri prin cumpărarea masivă de voturi.

Oana i-a cumpărat pe toţi

Virgil Diaconu nu ne-a răspuns, în seara zilei de 21 mai a.c., la telefon însă, poate din neglijenţă, a apăsat tasta de acceptare a convorbirii. Vicepreşedintele PSD avea o discuţie cu un terţ, pe care nu l-am putut identifica după voce, pe marginea relaţiei Oanei Mizil cu presa locală. Astfel, am aflat că, spre exemplu, „Tavi Câju e omul meu”, dar şi că Emanuel Radu e „un limbric de presă”. Interlocutorul său se mira cum de a reuşit Oana Mizil să apară şi-n cadrul publicaţiei „ABC Civic”, iar răspunsul a venit imediat: „Dă-l dracu’, i-a dat bani. I-a cumpărat Oana pe toţi. Lotrea e omul meu, Stroe e vax, , Frangulea zic aştia că e falimentar, iar Marinică e un  şantajist”.

Publicaţie mai documentată decât altele

Despre publicaţia noastră, interlocutorul lui Virgil Diaconu a făcut aprecieri în sensul că e mai documentată decât altele, în vreme ce vicepreşedintele PSD a replicat faptul că Oana Mizil ne va cumpăra şi pe noi. „Trebuia să se găsească azi cu Oana, dă-l dracu’, n-a venit aia şi s-a enervat, a zis c-o să vadă ea ce-i face el”. Ulterior, la insistenţele noastre şi după un schimb de mesaje, am reuşit să vorbim cu Virgil Diaconu. Acesta s-a arătat iritat că-l apelăm cu atâta insistenţă, reproşându-ne faptul că e sărbătoare şi că nu-l lăsăm să ciocnească, în linişte, un pahar cu vin.

Virgil Diaconu a rămas contrariat

I-am cerut explicaţii în legătură cu afirmaţiile făcute la adresa noastră iar acesta, contrariat, ne-a spus că nu a făcut astfel de aprecieri. „O să te rezolve Oana şi pe tine, stai liniştit, nu mă mai suna pe mine, eu ciocnesc un pahar cu familia”. Într-adevăr, în cursul zilei de azi, 21 mai, ar fi trebuit să ne găsim cu Oana Mizil, candidata pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, la sediul interlocutorului nostru, în cadrul firmei „Prodimpest”. Această întâlnire a fost stabilită încă de ieri, 20 mai, câtă vreme ne-am exprimat intenţia, în mai multe rânduri, de a-i lua un interviu. De altfel, noi am contactat şi alţi membri ai PSD, în ideea de a ne pune la dispoziţie seturi de întrebări, din care să putem face o selecţie.

Relaţii de altă natură

Din discuţia cu Virgil Diaconu am înţeles că acesta a reţinut doar faptul că pe noi ne-ar fi interesat o posibilă recompensă financiară din partea Oanei Mizil, câtă vreme ne-am exprimat intenţia de a avea, cu aceasta, o convorbire. Interlocutorului nostru i-am spus clar că nu partea financiară ne interesa pe noi. „Informaţia dumneavoastră e greşită. Nu vrem să avem astfel de relaţii cu Oana Mizil, vă rog mult să nu ne confundaţi cu cei care au astfel de apucături”. În final, şi Virgil Diaconu a fost de acord că noi, de-a lungul timpului, ne-am exprimat doar intenţia de a avea relaţii de altă natură cu Oana Mizil, fapt pe care i l-am comunicat şi acesteia, dar nu financiare. Desigur, revenind la dicuţia dintre Virgil Diaconu şi interlocutorul acestuia pe care nu l-am putut identifica, vă mai comunicăm că aceştia au mai făcut o serie de aprecieri la adresa unor colegi de partid, în sensul că „Bădică e o putoare” şi că „Tărăcilă e un mort”.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker