În piaţă, nu e lume multă. Piaţa e un loc unde sunt nişte tarabe şi tăranii vin şi vând ce-au prin curte. Vând ouă, castraveţi, fasole şi roşii. Acum vând şi pepeni. Orăşenii vin şi cumpără. Piaţa prăfuită de un septembrie zglobiu e plină de pepeni grozav de zemoşi şi de dulci. Acuma sunt mai buni, căci s-au zaharisit. Pepenele e ca o minge de fotbal, dar are codiţă şi seminţe. Seminţele nu sunt bune, ci doar miezul, care e roşu ca o limbă aprinsă de febră.
Miroase a bere răsuflată şi-a frunze coşcovite sau moarte şi-nsingurate. Mărar, ceapă verde, păstârnac, morcovi acoperiţi de pământ, dar şi ţărani care pufăie din ţigări fără filtru. Ţăranii sunt oameni care trăiesc la sate, ca şi tuşa Vetuţa, au case din chirpici, acoperite cu tabă, au curte şi animale pe care trebuie să le dea la stat. Ei lucrează la cooperativă. Nu au fiare de călcat şi nici nu se duc la cinematograf. În schimb, au ţuică şi vin. D-aia se duce şi tata la tanti Vetuţa, aşa-i spune mamei, hai, fă, la sor-ta, să ne dea vin şi ţuică. Ţăranii sunt mai proşti decât orăşenii. Şi la noi în bloc s-au mutat foarte mulţi ţărani. Tata îi ştie pe toţi, spune că-i cunoaşte după căutătură şi după vorbă. Şi după miros. Când tata îţi spune că miroşi a ţăran, atunci asta înseamnă că eşti prost de bubui. În schimb, ei zic că orăşenii sunt nişte fomişti. De fapt, aşa i se spune şi cartierului nostru, care e plin de blocuri noi, cartierul fomiştilor. Ţăranii stau, de regulă, la etajul 4. Şi moldovenii. La parter, în schimb, stau cei care sunt handicapaţi. Mama se duce mereu la piaţă, să vadă ce mai e pe-acolo, aşa zice ea. Îi cunoaşte pe toţi, după nume, că sunt din sat de la ea. Pepenii stau aşezaţi în grămezi mari şi ne fac cu ochiul. Ne curg balele de poftă. Petrică Nebunul, care are boala râsului, merge şi dă din cur în spatele cucoanelor. Râd precupeţii, râdem şi noi, râd şi cucoanele. E-un aer umed şi plin de savoare şi de remuşcări, venind dinspre fluviu. Cucoanele au obiceiul să se târguiască, fiindcă ţăranii sunt hoţi, atunci când cumpără câte ceva. Spun că preţul e prea mare, iar dacă ăla nu scade din el, e făcut speculant şi dat pe mâna miliţiei. Şi e rău dacă ajungi la miliţie. La miliţie lucrează miliţienii. Ăştia au uniforme albastre, cătuşe şi nişte bastoane cu care te bat la ficaţi. Sunt oameni răi miliţienii. Mama spune că nu sunt nici măcar oameni, dar unchiu’ Zanea ştie cel mai bine, el a fost luat la miliţie. Şi noi ne jucăm de-a miliţienii. Nu e adevărat, dom’ judecător, n-am furat nimica, iar atunci vin eu, care sunt miliţian, şi-l bat pe mincinos până spune că aşa e cum am zis eu. Ne tragem aproape de o tarabă, unde pepenii sunt mai mulţi şi mai răsfiraţi. Când e copt bine, pepenele, dacă-l strângi în mâini, trebuie să pârâie. Sunt copţi, nene? Iar nenea ţăranul se uită la noi de parcă ar călca pe ape. După ce-l scobeşti, îţi poţi face din el felinar. Pui înâuntru un muc de lumânare şi te plimbi, noaptea, printre blocuri. Dar cel mai bine e să-l mănânci, să-l mănânci cu poftă şi zeama să ţi se scurgă din gură direct pe tricou. Şi nenea ţăranul ăsta care are pepenii răsfiraţi e tras la faţă şi miroase a ţuică. Ţuica e bună fiindcă, dacă o bei, te îmbeţi şi eşti mai bărbat. Când o să mă fac mare, o să beau şi eu multă ţuică. Dar acum era mai bună o felie de pepene. Avem feţele alungite şi praful toamnei ne colorează-n galben, ca nişte arătări agăţate de cumpăna unei fântâni cu apă stricată.
Send an email
