Arhiva

Unirea, de Mărţişor: Bonuri valorice şi brânci la popa

image_pdfimage_print


De Mărţişor, în dimineaţă, satul Unirea încă doarme cu botul pe labe. Nici la primărie nu e forfotă, însă remarcăm un panou de afişaj unde scrie că localitatea a beneficiat de suma de 2,46 milioane de euro, în cadrul unui proiect de modernizare a drumurilor, proiect derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Sacul de box de la uşa cârciumii


La marginea satului, singurul ieşit la strada mare e Bucoveanu Ion, care spune că n-are poreclă. Îl întrebăm de primarul Anghel Olteanu, dar acesta nu are habar ce face. “Ce, am stat după dânsul?” Crede, însă, că acesta s-a trezit mai de dimineaţă decât el. E bucuros că, până acum un an, asfalt era doar pe drumul principal. Acum, de-a latul, poţi merge-n papuci, atât e de curat. “E bine”. De edil, spune că e băiat bun, dar care nu i-a făcut nici bine, dar nici rău. Râde când îi spunem că nici tusea nu-ţi face bine sau rău, dar, până la urmă, te duce la groapă. Bucoveanu, care are un ochi vânăt, semn că a fost de curând sacul de box al cuiva, zice că a fost de meserie zidar. N-a bătut pe la uşi, la primărie. “Păi de ce?! N-am avut nici o treabă!” Mai repede, îl ghicim noi, chiar dacă abia au dat zorii, s-ar duce să bată la uşă, dar la cârciumă.

Căruţe pe o frumuseţe de asfalt


O luăm pe strada Libertăţii, coborând spre Borcea, unde mai găsim un nene, Ianoş Vasile, al lui Pompi, la fel de matinal. Merge iute şi-i tremură picioarele. E frig, deosebit de frig în această dimineaţă. Îl întrebăm cum e, iar răspunsul vine iute: “E frig, e frig!” E născut în 1954, dar n-a mai văzut asfalt, la Unirea. “N-am mai pomenit aşa ceva, până acuma”. După o astfel de realizare, primarul s-a dovedit bun, zice el, numai că ar mai trebui să aducă nişte vagoane de piatră, cât să scoată şi restul uliţelor din noroi. “Pe parcurs, pe parcurs. Şi dacă se poate”. Omul dârdâie. Cică e mai dificil acuma, pentru căruţaşi, să treacă cu atelajele pe o asemenea frumuseţe de asfalt. “Să nu-l strice. Cel mai bine e s-o ia pe gârlă, că a-ngheţat apa”. Îl ştie pe Anghel Olteanu, primarul, de când erau copii. Sunt cam de leat. Îşi aduce aminte că băteau mingea pe maidan împreună sau că scuturau corcoduşii. “”Îl ştiu de când era copil. Tatăl lui era căruţaş”. Când erau copii, îl porecleau “Minerul”. Ar vrea de la primar să fie mai atrăgător cu omul. În caz contrar, la primărie va ajunge din nou Aurica Pârlea, cunoscută drept Doaga, pentru că zâmbeşte mai mult şi mai frumos.

Două vorbe la tăiat de vie


Un alt tataie, Nicu Miru, hop şi el, se bagă în vorbă. “Vreau să-i zic şi eu două vorbe primarului”. Şi se-apucă să se-nchine: “Să-i transmit sănătate şi să asfalteze tot satul!” Moşul crede că Anghel Olteanu mai prinde un mandat, asta fiindcă a fost “băiat bun”. Aşteaptă de la primar să facă lumea mai bună şi mai bogată, căci oamenii trăiesc cu ce muncesc, mai un animal, mai o pasăre, iar acum aşteaptă să iasă loboda. “Să se îndrepte vremea, să mergem la câmp, la muncă”. E trecut de 70 de ani, dar se ţine zdravăn. Mai poate, mai poate, dar cât să taie via, că o asemenea cultură e de bază pe lângă casa omului. Râde când aude că străzile, în Unirea, au fost asfaltate ca să poată merge şmecherii, prin lateral, cu maşini bengoase. “De unde atâtea maşini? Căruţa şi tractorul, nenicule!”

Vai de mama lor, îi caută moartea


Prin centru, dăm şi peste o bunicuţă. E plecată, de dimineaţă, în gumari, la magazin. Îl ştie pe primar şi ne spune că e foarte bun. “Ne mai dă, acolo, câte un ajutor. Ne respectă”. Spune că e bine că primarii, la Unirea, se mai rotesc. “Să mai fie şi alţii, mamaie”. În sat, ştie ea, Anghel Olteanu, pe lângă drumuri, a reparat căminul cultural, l-a învelit. E mulţumită că funcţionează creşa. A plecat în gumari din simplul motiv că i-a făcut primarul să-i lipăie papucii pe asfalt. “E foarte bine, cum să fie altfel? Nu vedeţi că lumea merge în papuci?” Mamaia e născută în 1946. Se numeşte Ghiţă Safta, a lui Padişcu. E din familie mare. Se laudă că tot satul îl ştie pe Dan Safta, dar noi nu ştim cine este şi nici bunicuţa nu ne mai dă alte amănunte. Apoi ne ia la rost. “Dacă ajungeţi prin parlament, acolo, să le spuneţi să ne mărească pensiile. Păi ce fac eu cu 4 milioane?!” Apoi ne enumeră cheltuielile: butelia, cablul, telefonul şi se duce dracului pensia. “Mai mănâncă Safto şi tu ceva!” Ăia fără pensie, ştie ea, e vai de mama lor, îi caută moartea.

Ba unul, ba altul

Pe strada Poieniţei, Voicu Viorica, a lui Pizduică, spune că nu ştie ce face primarul, că nu e treaba ei ce planuri are acesta. E cătrănită. Tot în papuci e. Merge aşa, spune ea, doar pentru că-i îngheţat pământul. “Nu ştiu cum e mai bine”. N-are nici o opinie. O să se ducă la vot dacă primeşte şi ea ceva la schimb. Nu vrea să ne spună ce anume.

Lângă ea, Petcu Tudor se duce tot la magazin, spre marginea satului, dinspre Jegălia. “Ei, să cumpăr şi eu ce trebuie”. Are chef de vorbă. E supărat pe muncitorii care au asfaltat drumurile şi au construit rigolele. “O să vedeţi, la primăvară o să se lase tot pământul, că n-a fost tasat”. E agricultor de profesie. Primarul, ca tot omul, e bun. La vot, în această vară, lumea o să fie împărţită. Tineretul vrea tot cu Anghel Olteanu, iar bătrânii o vor vota pe Aurica Pârlea. “Ei, copilul meu, toţi au fost buni”. El l-ar vota tot pe actualul primar, că Aurica a mai fost de ouă ori. “Să mai fie şi alţii. E bine când îi mai schimbi. Să mai fie şi aşa, dar şi aşa”. Adică ba unul, ba altul. Cine a pus asfalt pe străzi, îşi dă el cu părerea, nu că a făcut o treabă de mântuială, dar mai are de pus, ici-colo, câte una-alta, că n-a ieşit totul ca la carte. “Domnule, n-a presat pământul!” Asfaltul, iată, se scarpină în cap, nu ţine de foame. La ţară, viaţa e chinuită. “Mă duc să cumpăr ouă. Ieri era oul 4 mii, acum e 8”. De dimineaţă, la plecare, Petcu ne face semn că a tras o cafea, dar şi-o ţuiculiţă şi-un vin. “E frig, copile, e frig”.

Căciuli şi grâu la foc


În centrul comunei, unde sunt, din câte înţelegem noi, nişte plopi răzleţi, urmează să se facă parc. Acum e un şleau. Cu mapa la braţ, venit de la Ulmu, Petrescu Constantin, zis Codi, ne face semn că Unirea e a doua comună din judeţ, după Ciocăneşti, care a ieşit din noroi. “Să aibă grijă de tineret primarul. Că sunt mulţi fără muncă”. De Mărţişor, Codi ştie că bătrânii stau prin case. “Fac căciuli, la andrele”. Care nu a plecat la oraş, a plecat, în schimb, spre cimitir. Sunt şi case nelocuite, dar hoţii nu dau iama, căci nu mai au ce lua.

Nicolescu Constantin, de-al lui Frânghie, a plecat la dispensar, să-şi ia glicemia. “Să-mi ia leucemia”, aşa ştie el că-i spune, arătându-ne că urmează să fie înţepat în deget. A ieşit în pantofi fiindcă merge. Ar fi ieşit şi anul trecut încălţat tot cu ei, dar nu s-a putut. “Păi anul trecut n-aveam pantofi”. Se-nvăţase lumea, spune el, să colinde prin noroaie şi praf. “Acuma, na, e bine”. Despre primar spune că nu e nici icoană, cât să te duci cu el la biserică, dar nu-i nici de lepădat. “Ei, n-am avut de-a face cu el. Nu i-am bătut la uşă, că n-am avut nevoie”. După ce-şi ia glicemia, n-o pune de mămăligă, că e văduv. “Grâu la foc şi brânci la popă”. Apoi ne explică vorba: “Colivă, nene, asta înseamnă grâu la foc, iar brânci la popa înseamnă că te duci la cimitir”.

Bonuri pentru puricei


N-a nins prea tare la Unirea. Unii spun că tineretul a încercat să facă un ban dând zăpada de prin curţile celor bătrâni. Dar nici asta n-a fost suficientă, cât să te speteşti cu munca. Satul începe să se anime. La o magherniţă, se dă cartofi contra boabe de porumb. Ne găsim şi cu Anghel Olteanu, primarul. Oftează când îi spunem că administrează un sat extrem de sărac. Ne arată un teanc de hârtii peste care, dacă-şi pune semnătura şi aplică şi o ştampila, devin bonuri valorice de 20 de lei. “Ştiu cum e, aşa că ajut şi eu cum pot. Am lăsat vorbă la magazin să dea pe ele numai mâncare. Fără băutură şi ţigări”. Ne spune că sunt zile în care pleacă bolnav, când vede atâta sărăcie. “A venit cineva şi mi-a spus că a mâncat mămăligă cu untură”. La acest moment, 35 la sută din străzile din sat sunt asfaltate. Îşi aminteşte că, pe vremea lui, când era copil, satul avea un alt farmec, dar şi sărăcia era la fel de cruntă. “Părinţii mei făceau puricei”. Asta înseamnă o mămăligă pripită şi făcută cocoloaşe mici care erau întinse în grăsime. Anghel Olteanu mai vrea să prindă un mandat de primar, căci mai are ceva de lucru în comună. “Atâta mai stau. Mă îmbolnăvesc dacă mai stau mai mult”.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp chat