În zona „Cuţitul de Argint”, în data de 23 august, în jurul orei 21:00, a avut loc un tragic accident de circulaţie.

Elena Pilaf, de 31 de ani, venea din Parcul Florilor, unde fusese împreună cu cele două fiice ale sale, una în vârstă de 10 ani şi cealaltă de 4. Fata cea mare, care era echipată cu nişte role, a plecat înainte spre casă, iar Elena Pilaf s-a oprit, pentru scurt timp, la magazinele „Mecantu”, din zonă, unde este şi salariată.
Viorel Matei are permis de conducere eliberat în Italia
Iuliana Stancu, patroana de la magazinele în cauză, ne-a relatat că Elena Pilaf s-a oprit să cumpere două banane şi nişte biscuiţi, pentru cele două fete. Era însoţită de Nicoleta, fata cea mică. Ulterior, în jurul orei 20:45, aceasta a plecat spre casă, traversând strada prin loc marcat. „Nu am văzut accidentul”, ne spune Iuliana Stancu. Aceasta a fugit imediat la locul impactului. Cele două, Elena şi Nicoleta, au fost lovite de o camionetă, care rula cu viteză excesivă, venind din zona Combinatului Siderurgic. La volan se afla Viorel Matei, de etnie rromă, de 32 de ani, cu permis categoria B, luat în 2008, în Italia. Acesta, conform datelor puse la dispoziţie de insp. Ramona Tudor, purtător de cuvând în cadrul I.P.J. Călăraşi, la testarea cu aparatul etilotest, a reieşit că nu consumase băuturi alcoolice. I-au fost prelevate şi probe de sânge, câtă vreme martorii din zonă declară că acesta, anterior, consumase băuturi alcoolice.
Fetiţa, de numai 4 ani, a decedat pe loc
Niculina Ispir, care era de serviciu la un magazin din zona „Cuţitul de Argint”, ne spune că, iniţial, a crezut că s-au tamponat două maşini, atât de puternică a fost bufnitura. La faţa locului, există 40 de metri de urme de frânare. N. Ispir ne spune că mulţi dintre consumatorii de la un bar din zonă, denumit „Sarsan”, au sărit de la mese şi au pornit în urmărirea lui Viorel Matei, care şi-a abandonat maşina şi a fugit de la locul accidentului. Nicoleta Pilaf, fetiţa de numai 4 ani, a decedat pe loc. „Copilul era sub roată, m-am îngrozit de ceea ce am văzut”, ne spune aceasta. Niculina Ispir vinde la un magazin de piese auto şi ne atenţionează că, de multe ori, clienţilor de etnie rromă, care fac diferite achiziţii din magazin, le cere, întâmplător, să-i citească pe vreo factură, motivând că nu are ochelarii la ea. „Nici nu ştiu să citească, vă spun cu mâna pe inimă. Vin şi ne sfidează cu banii lor”.
Starea Elenei Pilaf este una critică
Elena Pilaf a fost transportată, imediat, la un spital din Bucureşti. „Se afla în comă, la momentul în care am ajuns la locul accidentului”, afirmă dr. Victor Verinceanu, directorul Spitalului Călăraşi. Acesta ne-a confirmat că starea Elenei Pilaf era critică. Şi acum, aceasta se află în comă. Viorel Matei este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală gravă din culpă şi părăsirea locului accidentului. Viorel Matei locuieşte tot în Mircea Vodă şi este cunoscut drept din neamul lui Parpală. La Inspectoratul Judeţean de Poliţie a fost adus de către rude. În data de 24 august, s-a dispus reţinerea lui Viorel Matei pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.