33 de persoane figurează drept dispărute, la nivelul Inspectoratului judeţean de Poliţie Călăraşi, din data de 1 ianuarie 2000 şi până în prezent. Pentru 16 dintre acestea, a fost obţinut acordul membrilor familiei pentru mediatizarea datelor şi a fotografiilor.
Cea mai vârstnică persoană dată dispărută şi pentru care s-a primit acordul familiei privind mediatizarea datelor, este Maria Gheorghe, din Olteniţa, născută în anul 1922 şi dată dispărută în ziua de 24.06.2008. În mod normal, aceasta e puţin probabil să se mai afle în viaţă, dar declararea morţii unei persoane date dispărute se face în condiţii tipice, în baza Decretului nr. 31, din 30 ianuarie 1954, privitor la persoanele fizice şi juridice. Cea mai tânără persoană dispărută, în schimb, este Ana-Maria Ambrosa, din comuna Belciugatele, născută în 1995 şi dată dispărută la 3 aprilie 2010.
Bogata: Păcurarii-asasini din Râmnicu-Vâlcea
La Bogata, Ion Neagu, născut în 1953, figurează ca dispărut din 1 iulie 2005. Familia acestuia stă în marginea satului, la ieşirea spre Olteniţa. Neagu este cunoscut drept soţul Marianei a lui Şaşma, iar în ziua documentării noastre, la domiciliul acestuia nu ne-a răspuns nimeni. Vecinii, însă, şi-l amintesc. „A fost cioban şi e văr cu Marin Dobre, care a fost viceprimar, la Grădiştea, acum 7 ani”. În sat, a slugărit la oi, însă ori avea pierderi de memorie, ori era hoţ, căci avea obiceiul să-şi ceară plata şi de trei ori la rând, spunându-le proprietarilor că-i trebuie bani şi că n-a fost plătit niciodată. Ultima oară, a fost identificat pe la o stână, dincolo de podul de la Olteniţa, în poligon, spre Giurgiu, la oile unuia – Adam. Cei care îi mai ştiu povestea, afirmă că, de la Adam, a intrat oier pe la nişte păcurari din Râmnicu-Vâlcea. „A mai fost acasă, prin 2008, ştie şi şeful de post lucrul ăsta”. Nimeni nu ne poate spune de ce, în condiţiile în care acesta a fost zărit, prin sat, în acel an, el este dat dispărut din 2005. Acasă, Ion Neagu a lăsat doi copii. Toţi îl ştiu ca pe un om iute la mânie şi căruia-i plăcea să bea peste măsură. „Ăsta e mort, vă spun eu, l-au omorât ăia din Vâlcea”, e de părere un localnic.
Vlad-Ţepeş: Moldoveanca rea de muscă, din OZN
Povestea lui Aurel-Paul Georgescu, din Vlad Ţepeş, născut în 1946 şi declarat dispărut în urmă cu 10 ani, în 1 septembrie 2001, este însă melodramatică. Lucia Dumitru, la 71 de ani, se ţine bine şi îşi aduce aminte de Aurel, căci umbla cu injecţiile, pentru vaci. În fapt, acesta a fost tehnician-veterinar şi mulţi ani a lucrat la cooperativă. „N-avea nimic. A dispărut pur şi simplu”. Nicolae Mitran, un alt consătean, şi-l aminteşte ca pe-un băiat domol care nu a fost răpit de vreun OZN. „I-a făcut muierea de petrecanie”. În principiu, era băiat bun, căruia, na, îi cam plăcea băutura. În sat, casa unde a locuit pare bântuită şi stă să cadă. Acum, e proprietatea lui State Ciulianu. Un ginere de-al noului proprietar îşi aduce aminte că a fost deranj mare în sat. „A venit poliţia şi a căutat peste tot. A răscolit şi prin veceu. După ce am luat casa, ne-a spus că, dacă săpăm prin curte şi găsim ceva, să-i anunţăm”. După ce-a dispărut într-un mod atât de misterios, fata lui nea Aurel s-a măritat, pe la Văleni, dar nu înainte să vândă tot. Elisabeta Chircu, vecină cu dărăpănătura lui Aurel, are, crede ea, varianta corectă privind tainica dispariţie a cetăţeanului Aurel-Paul Georgescu, din Vlad Ţepeş. Cu numai doi ani înainte, prin 1999, sătul de singurătate, acesta a dat un anunţ, într-o publicaţie de matrimoniale şi şi-a găsit o belea moldoveancă, de prin Vrancea, Florica. „Nu era chiar de lepădat. L-aş fi luat eu, dar n-am putut, că eram măritată”. Prezent la discuţie, Ciulianu cel bătrân îi aruncă, însă, că ar putea să-l ia şi pe el, că încă mai poate şi că nu i-ar strica doi bărbaţi. „Dacă miliţia o strângea pe nevastă-sa, aia spunea”. Elisabeta Chircu e convinsă că moldoveanca i-a făcut de petrecanie lui Aurel. „În ziua aia, când a fost dat dispărut, hoaţa a tăiat şi porcul, să vadă miliţienii urme de sânge şi să spună că-i de la porc”. Florica, moldoveanca, a rămas în memoria localnicilor ca o femeie rea de muscă şi care nu se dădea în lături de la nimic. „Atunci ne băgasem telefon şi a venit la mama acasă şi-i mergea gura că ea a făcut orice la viaţa ei. De-atunci n-am mai primit-o pe bătătură”. Cu Florica, găsită la matrimoniale, nea Aurel s-a cununat imediat, iar naş le-a fost alde Papaiacu. „Eu i-am spus să n-o ia, că şi pe primul ei bărbat l-a omorât. Nea Aurel nu e dispărut, e îngropat prin curte, l-a omorât moldoveanca”. Acum, Florica, moldoveanca, şi-a luat catrafusele din sat şi nimeni nu mai ştie nimic despre ea.
Plevna: Văcarul satului a fost răpit de interlopi
Din satul Plevna, Mihai Ţeţeică, născut în 1954, este dat dispărut din 14 noiembrie 2006. Rudele lui stăteau chiar la curbă, spre Lupşanu, la o casă verde. În localitate, era cunoscut drept „Mişu a lui Dodiţă”, iar lumea se obişnuise cu el, să-l vadă, dimineaţa, trecând, cu vacile, spre islaz. „El a stat la sora lui, în Lupşanu”, ştie Marin Victor. Suntem informaţi că-l căutăm degeaba, şi pe el, şi pe rudele lui, căci nu mai are decât una, pe la Bucureşti. Era un mutulică, nu prea vorbea, dar zâmbea tot timpul şi saluta pe toată lumea. „Era retardat. Era blând, unde-l puneai, acolo stătea”. Nimeni nu-l crede mort ci, mai degrabă, luat de interlopi şi dus, la cerşit, prin Italia sau Spania. „Aşa ştie lumea, l-au scos grupările astea din ţară, să facă bani pe el”. De Mihai Ţeţeică, până să venim noi, nu mai întrebase nimeni, de ani de zile. Nici poliţiştii nu prea s-au omorât să-l caute şi nici să facă o verificare, de rutină, la trecerea frontierei, să vadă cine şi cu ce paşaport l-a trecut peste graniţă.
Gostilele: Povestea lui Flori Dimache şi a brutei care spune mersi c-a scăpat de ea
Satul Gostilele, cum urci dinspre Fundulea, spre Măriuţa, pe un drum betonat, curbat şi mărginit de lacuri, e localitatea cu cel mai mare număr de dispăruţi raportat la numărul de locuitori. Pe Floarea Dimache, născută în 1957, n-a mai văzut-o nimeni din 29 martie 2000. Când întrebăm de ea, pe o fundătură, o vecină se albeşte la faţă şi începe să tremure. „Aoleo, aţi găsit-o moartă, i-aţi găsit osicioarele, nu?” Începe să bocească din stradă, au, Ştefan, unde eşti, că ţi-au găsit femeia. Ştefan, însă, e în casă şi boleşte, că-i rămas de vineri seara. E neras, e mahmur şi primul lucru pe care-l face, când iese în bătătură, înainte să vorbească cu noi, se duce în spatele casei, să se pişe. Povestea dispărutei Flori, din Gostilele, e asemănătoare cu cea a celorlalte femei puse să îndure o căsnicie nefericită şi un soţ brutal şi limitat. E simplu ca bună-ziua! Ştefan, soţul, îşi aduce aminte că era o zi de vineri şi că el abia se întorsese de la naşul fratelui lui, unde s-au cinstit şi ei, normal, ca oamenii. „Când ajung acasă, asta făcea balamuc cu aia bătrână. I-am zis că taci, fă, din gură, după care am luat-o la omor”. Ţine minte bine Ştefan acele clipe. „Am plecat iar la naş, am mai băut ceva, după care am găsit-o bosumflată şi i-am mai dat o porţie”. Cu ăsta, Flori are doi copii, acuma mari. O dresase bine gorila, chiar dacă spune că a luat-o din dragoste, în ’77. De fel, femeia e din Chirnogi şi avea şcoală, făcuse şi profesionala, la Olteniţa. „Înainte, curva, mi-a lipsit într-o seară, de-acasă. Mi-a băgat textul cum că a fost la fra-su’, la Chirnogi, de unde morţii mă-sii e. La câteva zile, m-am dus şi eu pe-acolo, pă vrăjeală, că – ăla – a fost şi Floarea, în ziua aia, dar că a stat numai un sfert de oră”. Mahmurul Dimache ne ţine şi o lecţie de viaţă: „Am venit acasă. Mamă, am bătut-o două luni de zile! Că, dacă te-nsori şi nu e fată mare, că a greşit cu unu’, o întrebi, fă, cu cine ai greşit, o baţi de-o rupi şi-ţi trece. Dar aşa, am bătut-o de-am rupt-o, dar a preferat să nu ştiu cu cine a fost în noaptea aia, că şi-a zis că, dacă ştiu şi la cine a fost, mă omoară ăsta”. Floarea e cunoscută drept o femeie simplă căreia îi plăcea să se ducă la rată, spre pieţele din Bucureşti, mai ales la cea de lângă cinematograful Volga, unde vindea ce avea prin bătătură, de la must şi verdeţuri, până la ţuică şi murături. „Se descurca, ştoarfa, că lumea o vedea albă şi dădea marfa imediat”. De-acasă, a plecat la 3 zile după ce drăgăstosul de Ştefan a altoit-o în două rânduri, după ce s-a cinstit la naş. Şi-a făcut bagajul, de cu seară, spunând că se duce la piaţă, la Capitală, cu borcane cu bulion şi zacuscă, să facă bani. „În dimineaţa aia, eu nu mai m-am sculat. Am simţit-o cum se mişcă prin casă pe la uşă şi i-am zis că dă-te-n gâtu’ mă-tii. Şi a plecat. Am auzit că a dus-o unu’, cu tractoru’, până la drum”. Ştefan a crezut-o dusă la piaţă, însă, mai târziu, băiatul a găsit geanta cu produse, ascunsă printr-o odaie. „A dracu’, îşi cumpărase geantă la fel cu aia cu care pleca la piaţă. Că, dacă mă trezeam eu, s-o văd cu geanta de piaţă şi să nu mă prind. A plecat cu rata de 6, de la Fundulea”. Şi plecată a fost Flori Dimache. Când a fugit, nu şi-a luat nici măcar actul de identitate, a cotrobăit după el şi, în loc să-şi ia buletinul, de bătută şi de chinuită, în groaza aia, a plecat cu livretul militar al lui Ştefan Dimache, dragul ei soţior. „Fir-ar mama ei a dracu’, bine c-a plecat, că o omoram şi intram la puşcărie”. De ea, a mai întrebat poliţistul de la oraş, în urmă cu doi ani, când a venit în fundătură şi i-a arătat băiatului, Nicu, o poză, s-o recunoască. „Dă-o dracu’, a murit, futu-i gâtu’ mă-sii!”
Nicu a ajuns la Mândruţă, la Pro Tv
În acelaşi sat, câteva uliţe mai sus, stă familia lui Nicu Moise, născut în 1969 şi dispărut în 2 martie 2000. E bolnav psihic şi-a plecat, aiurea, din Spitalul de psihiatrie Săpunari. Fratele acestuia ne spune că l-a căutat prin toate satele. „Am fost şi la Lucian Mândruţă, la Pro Tv”. Famila lui Nicu a împânzit localităţile limitrofe cu afişe privitoare la dispariţia lui Nicu, însă n-a fost chip să-i dea de urmă. „L-am căutat de la Ţăndărei şi până unde am putut, dar parcă a intrat în pământ”.
Ce spune legea
Conform Decretului numărul 31, din 1954, cel care lipseşte de la domiciliu poate fi declarat dispărut prin hotărâre judecătorească. În schimb, poate fi declarat mort, tot prin hotărâre judecătorească, dacă de la data ultimelor ştiri din care rezultă că era în viaţă, au trecut 4 ani. Declararea morţii nu poate fi hotărâtă, însă, mai înainte de împlinirea unui termen de 6 luni de la data afişării şi publicării extrasului de pe hotărârea prin care s-a declarat dispariţia. Tot conform acestui decret, în baza articolului 19, cel dispărut este socotit în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă.
