NEWS ALERT

Şah la Ponta, plecat de la PSD Călăraşi: Există afirmaţii că Dan Şova este consumator de droguri!

Print Friendly, PDF & Email

Scandal la vârful Partidului Social Democrat plecat de la membrii călărăşeni ai acestei formaţiuni politice. Acesta mocnea de circa o lună, iar în seara zilei de 17 septembrie 2014 s-a amintit, în cadrul emisiunii moderate de Cătălin Striblea, „Ultima Oră”, la postul de ştiri România Tv, de existenţa unui filmuleţ compromiţător pentru Dan Şova.

Istoric

Dan Şova a fost pus preşedinte al Organizaţiei judeţene Călăraşi a Partidului Social Democrat în luna ianuarie 2014. Până la alegerea acestuia în această calitate, Dan Şova a fost preşedinte interimar. Este senator pe Colegiul 3 Drăgăneşti-Olt – Corabia, din judeţul Olt, zonă stăpânită de clanurile Bercea Modialul, Marian Căpăţână şi Stănescu, cel din urmă fiind şi adevăratul stăpân al judeţului. După nici 3 luni, Şova renunţă la calitatea de preşedinte şi-i deleagă atribuţiile în cadrul filialei lui Dan Cristodor, acesta fiind înscris în Partidul Social Democrat de nici 4 ani. Pe 24 iulie 2014, Cristodor este ales preşedinte, în locul demisionarului Dan Şova. Şova, în schimb, a fost coleg de facultate cu premierul României, Victor Ponta. După accederea Partidului Social Democrat la guvernare, în decembrie 2012, Dan Şova este numit ministru al Marilor Proiecte. Din această calitate, a desenat, efectiv, autostrăzi. Ulterior, a fost numit ministru al Transporturilor, calitate pe care a avut-o până în urmă cu 6 luni. La acest moment, Dan Şova face parte din staff-ul de campanie al Lui Victor Ponta, pentru alegerile prezidenţiale.

Priviri năucite

Existenţa unui filmuleţ compromiţător pentru Dan Şova a fost adusă în discuţie în cadrul unei emisiuni televizate. În platou, printre alţii, ca invitaţi au figurat Dan Şova, din partea Partidului Social Democrat, şi Radu Cristescu, fost director al Agenţiei Domeniilor Statului, în guvernarea Boc, actualmente membru al Partidului Mişcarea Populară şi proprietar al publicaţiei Cronica Română. Sub privirile năucite ale moderatorului Cătălin Striblea, între cei doi a avut loc următorul schimb de replici:
Cătălin Striblea: Ce film există despre dl Șova?
Dan Șova: Spuneți!
Radu Cristescu: Există un filmuleț care, din câte știu, peste șapte zile o să fie pe …
C.S.: În care dl Șova face ce?
R.C.: O să vedem! Nu pot, îi stric plăcerea dlui Șova … Și trebuie să îi spun dlui Șova că colegii dânsului nu îl apără deloc.
D.Ș.: Tocmai a intrat pe șantaj …
C.S.: Ce hârtie este la Victor Ponta?
R.C.: Este o cerere, de la cineva, la care Victor Ponta trebuie să dea un răspuns, pe care probabil că nu o să-l dea, și atunci persoana respectivă o să îl facă vedetă pe dl Șova.
C.S.: Victor Ponta este șantajat cu apariția unui filmuleț cu Dan Șova sau cum?
R.C.: Nu, nu, nu! Premierului i s-a pus o întrebare. (…) Aveți cunoștință despre aceste fapte ale dlui Șova? Și dl prim-ministru trebuie să răspundă în șapte zile.
C.S.: Cine i-a pus întrebarea asta?
R.C.: E! Nu pot să vă dezvălui.
D.Ș.: Nu, dl Striblea, stați că vă fac eu o informare. Acum, când ies de aici, eu îi fac dlui Cristescu plângere penală pentru amenințare și șantaj. Mâine dimineață o depun, că mâine dimineață vreau să se ducă să spună, după aia.

Falsuri şi condamnări

Filmuleţul în cauză a fost realizat în cadrul redacţiei Atac, condusă de Mitruş Ghezea. M. Ghezea este membru al Organizaţiei PSD Căscioarele, judeţul Călăraşi şi este ales consilier local al acestei formaţiuni politice. Acesta l-a acuzat pe secretarul-executiv al Organizaţiei judeţene Călăraşi a PSD, Virgil Diaconu, de comiterea infracţiunilor de fals şi uz de fals. A afirmat că se va adresa organelor de cercetare penală, însă nu a făcut-o. Virgil Diaconu, din această calitate, ar fi falsificat semnătura lui Dan Şova, ca preşedinte al PSD Călăraşi. Ghezea a candidat, din partea PSD, pentru funcţia de primar al localităţii Căscioarele, în anul 2012. În fapt, din datele noastre, deputatul PSD de Călăraşi Daniel Florea a fost invitat în cadrul acestei redacţii, pentru a i se cere părerea într-o chestiune strict juridică. Discuţia a fost filmată integral cu o cameră video de mare rezoluţie. Autorul filmului, Mitruş Ghezea, este condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, pe o perioadă de încercare de 2 ani şi 8 luni, pentru conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, la data de 4 februarie 2013. Aceasta a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Bucureşti, la data de 10 aprilie 2013. Florea afirmă că a fost invitat în cadrul redacţiei Atac pentru a i se cere o opinie legată de procesul lui Ghezea în care este acuzat, de Departamentul Naţional Anticorupţie, de comiterea de infracţiuni specifice. Ghezea, alături de Dan Diaconescu, dar şi alţi învinuiţi, sunt acuzaţi că l-au şantajat pe primarul comunei Zarand, judeţul Arad, Moţ Ion Florin. Judecătoria Sectorului 1, prin sentinţa emisă la 18.12.2013, l-a condamnat pe Miruş Ghezea la 2 ani şi 6 luni de închisoare.

Adresa

În data de 3 octombrie 2014 se judecă recursul din acest dosar, la Curtea de Apel Bucureşti. Sentinţa va fi definitivă. În acest dosar, Dan Diaconescu este condamnat, la instanţa de fond, la pedeapsa de 3 ani de închisoare. Şi Ghezea, dar şi Diaconesu, conform instanţei de fond, ar urma să-şi execute pedepsele în penitenciar. Mai mult, la recursul declarat de Departamentul Naţional Anticorupţie, procurorii au cerut pentru cei doi pedepse de 7 ani de închisoare. Orice pedepasă aplicată lui Mitruş Ghezea, de către instanţa Curţii de Apel Bucureşti, va duce la încarcerea acestuia câtă vreme a mai fost condamnat la 8 luni de închisoare, cu suspendare, pe o perioadă de încercare de 2 ani şi 8 luni, condamnare rămasă definitivă în aprilie anul trecut. Daniel Florea spune că îşi aminteşte că a fost invitat de Mitruş Ghezea în cadrul redacţiei Atac, la Bucureşti. Afirmă că a avut cu acesta o discuţie pe speţa aflată pe rolul Curţii de Apel. În schimb, conform redacţiei Atac, pe masa premierului Victor Ponta a ajuns o adresă emisă de conducerea acestei publicaţii. Iată conţinutul acesteia: Către,
GUVERNUL ROMÂNIEI
DOMNULUI PRIM MINISTRU VICTOR – VIOREL PONTA
Domnule premier Victor – Viorel Ponta,
Deontologia profesională mă obligă, ca înainte de a publica în spațiul virtual și nu numai o informație de orice natură, aceasta trebuie verificată din mai multe surse.
Prin prezenta vă rog să îmi comunicați dacă ați fost informat de către Servicii cu privire la senatorul Dan Șova, despre care se zice că a fost înregistrat în timp ce consuma droguri. Fac precizarea că această informație o dețin din surse demne de încredere, un important membru PSD făcându-mi această declarație.
Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care a fost schimbat din funcția de ministru al Transporturilor, susține sursa citată.
Cel de-al doilea motiv fiind acela că, în calitate de ministru, a aprobat restituirea garanției de 10 milioane euro către Gruia Stoica în dosarul privatizării CFR Marfă.
Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul la adresa de mail office@ziarulatac.ro

Termen-limită

După cum vedeţi, însuşi premierul României este pus să confirme dacă serviciile secrete româneşti l-au informat cu privire la faptul că fostul lider al Organizaţiei judeţene Călăraşi a Partidului Social Democrat, Dan Şova, are obiceiul să se drogheze. Conform datelor noastre, această informaţie ar fi susţinută de deputatul PSD de Călăraşi Daniel Florea, în filmuleţul înregistrat de Mitruş Ghezea, şi el membru PSD, în cadrul redacţiei Atac. Daniel Florea, însă, neagă că ar fi declarat vreodată aşa ceva, fie şi în cadrul unei discuţii amicale. De existenţa acestui film are cunoştinţă şi protejatul lui Dan Şova, Dan Cristodor, cel care l-a succedat în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene Călăraşi a Partidului Social Democrat. Acesta ne-a confirmat acest lucru. La adresa emisă de redacţia Atac, şeful Guvernului, Victor Ponta, nu a dat nici până azi un răspuns, chiar dacă Legea nr. 233 din 2002 privind soluţionarea petiţiilor prevede un termen maxim pentru remiterea acestuia de 30 de zile. La fel prevede şi Legea 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Astăzi este termenul la care Victor Viorel Ponta ar fi trebuit să răspundă dacă are cunoştinţă sau dacă i s-a spus, prin intermediul rapoartelor întocmite de serviciile secrete, că Dan Şova are obiceiul să consume, în mod uzual, substanţe narcotice. În zilele viitoare, urmează să constatăm dacă Mitruş Ghezea chiar are un film în care Dan Şova este încriminat de comiterea unei astfel de fapte sau este doar o diversiune, în prag de alegeri prezidenţiale.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp