Arhiva

Ridicol fără limite: "Colecţionând praf", de Cristina Caloian

Print Friendly, PDF & Email


Ne-am risipit o oră din viaţă lecturând o carte “de versuri”, intitulată “Colecţionând praf”, apărută la Editura Agora, din Călăraşi. Nu ştim cine a încurajat-o pe autoare să debuteze editorial, însă “poeta” Cristina Caloian, plictisită, extrem de probabil,

de conversaţiile de pe messenger, s-a apucat să însăileze nişte fraze cu tentă liricoidală, din care n-am înţeles altceva decât că o să şi le pună şi pe “HI5”. De extrem de multă vreme n-am mai citit o carte atât de anostă şi de foarte multă vreme n-am mai văzut o asemenea risipă de hârtie, căci volumul însumează 130 de pagini, toate cuprinzând “versuri” de un truism înfiorător. “Poeta” îşi pune întrebări de un barbarism liric care ne irită inteligenţa, de tipul “Există noi? / Există iubire? / Există sentimente?” şi-aşa mai departe, încât, dacă am fi răutăcioşi, i-am răspunde afirmativ, da, există iubire câtă vreme lumea e plină de cocalari şi de piţipoance. Am căutat un singur vers prin care autoarea măcar să mimeze talentul, fiorul liric, puţină inconştienţă literară, dar n-am dat decât peste nişte rime de-o vulgaritate lirică evidentă: “Eu nu pun condiţii / Şi nu am pretenţii, / Dar aştept ocazii, / Să vă fac nişte razii”. Credem că realizaţi că aşa ceva merge pus şi la “avatar”! “Poezia” se continuă astfel: “Nu pretind nimic, / Căci nu spun nimic, / Halal bâlci de hârtie, mină, / Papetărie, formă plană, / Plăcută la atingere, / Brutală cu mâna oricui, / De care se lasă adesea violată” etc. etc. etc. Vă daţi seama, “autoarea” nu are decât cultură de “Google” şi de televizor, e lipsită de orice viziune, nu există metafore, nu există imagini, nu există aglomerare de idei, nu există talent, ci doar o înşiruire de cuvinte, uneori fără logică, de a căror mitocănie de îngrozim. “Ziua îmi e rece, / Când alunec prin tehnologie, / Ochii îmi plâng suspine, / Zgârcită sunt în lacrimi”, zice “poeta”, încât ne determină să-i răspunem într-o modalitate extrem de accesibilă ei: Să mori tu?! Pe coperta 4, Simona Mihai, care semnează cu titulatura de profesor, ne spune că avem de-a face cu nişte încercări “fascinante”, după care se apucă să bată câmpii cu graţie, vorbindu-ne de cultura de consum, când aiurelile Cristinei Caloian sunt de un ridicol exasperant: “Nu ai voie să plângi deloc, / Nici chiar în ploaie sau sub dus. / Nu ai voie să ţipi, / Poate decât la refren… / Nu ai voie să suferi decât în silenţio stampa… / Nu ai voie să deranjezi trandafirii / Sau porumbeii de pe stradă”. Da, aşa e, multe nu ai voie, nici să calci pe iarbă, nici să arunci hârtiile pe jos, că vine poliţistul comunitar şi-ţi dă un avertisment. În rest, ştiţi ce-şi doreşte “poeta”? “Să beau prima din sticla de Cola, la 05 / Şi nu după altul”. Ce coşmar, ce coşmar!

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp