BREAKING NEWS

Grozăvie la Negoești: Șeful de post din Mitreni și-a tras un glonț în cap!

De 4 ani era Marian Popescu șef de post în comuna Mitreni. În sat era cunoscut drept alcoolic. În cursul zilei de ieri, 8 septembrie, chiar de ziua numelui, starea acestuia de beție, în jurul orei 20:00, spun martorii, era una avansată. În schimb, în jurul orei 2:00 dimineața, a fost găsit, împușcat în cap, pe o baltă din estul satului Negoești, comuna Șoldanu. A murit în jurul orei 4:00, pe drum spre spitalul Bagdasar-Arseni, din București. A fost dus cu ambulanța de la Stația de Salvare Budești.

Relație cu femeia de serviciu

Marian Popescu figurează, în declarația de avere depusă în cursul anului 2015, cu două terenuri, unul intravilan și celălalt extravilan, pe raza comunei Florești, județul Giurgiu, dar și cu două case de locuit, situate în aceeași localitate, toate bunurile fiind dobândite prin moștenire, mai puțin o casă construită în anul 2008, de 120 mp. Figurează și cu un venit anual de 31.857 lei, drept salariu obținut de la Inspectoratul Județean de Poliție Călărași. În vârstă de 51 de ani, era divorțat de mai multă vreme. Are doi copii. Oficial, în sat avea o relație cu Ștefania Ferenț, despărțită de soț, și ea cu doi copii în întreținere. Ștefania Ferenț, concubina acestuia, este femeie de serviciu, la Spitalul Orășenesc Oltenița, pe secția de nou-născuți. În această dimineață a aflat și ea de grozăvia petrecută în noaptea de Sfânta Maria Mică. S-a învoit de la serviciu, pentru a se deplasa la București, după polițistul mort.

Dormea în post, la propriu

Nu deținea nici un imobil pe raza comunei Mitreni. Marian Popescu folosea sediul Poliției Mitreni drept casă de locuit. Avea în subordine un polițist tânăr, angajat în cursul acestui an, după ce a absolvit Școala de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, dar și un fost jandarm, făcut polițist, pe nume Tudor. Cu acesta urma să se găsească tot cursul zilei de ieri, 8 septembrie. În jurul orei 20:00, Marian Popescu, cu mașina de serviciu, s-a oprit la stația de carburanți Lukoil, de la ieșirea din municipiul Oltenița spre Călărași. Era într-o stare de beție avansată. Camerele de supraveghere au surprins faptul că polițistul se mișca haotic. Un angajat ni-l descrie pe polițistul Marian Popescu: „A venit, a verificat cardul, nu avea bani și a plecat… Îl cunosc ca om și că era o javră ordinară și un alcoolist, asta vă pot confirma”. În sat, șeful de post era cunoscut că mergea la magazin, cumpăra băuturi alcoolice, de regulă bere sau vin, după care, fără jenă, consuma alcool pe stradă sau în timp ce folosea mașina din dotarea IPJ Călărași.

Scandal la Ștefania a lui Dodiță

„Nu avea nici un caracter… Dacă te duceai să-i spui ceva lui, seara se ducea și mânca la ăla”. Tudorel Minciună, primarul din comuna Mitreni, ne spune că, de puțină vreme, a auzit că a început să bea. „Am auzit că a fost beat ieri. Pur și simplu, ce s-a întâmplat cu el… Știu că era supărat cu familia… Ca tot oamenii, probleme…” Tudorică Minciună știe că umbla cu o femeie, în fapt femeia de serviciu Ștefania Ferenț, cunoscută drept Ștefana a lui Dodiță, cu care s-a certat aseară. Scandalul a fost atât de mare încât polițistul a fost amenințat, de vecini, că va fi reclamat la șefii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași. Cearta dintre cei doi ar fi plecat pe fondul unei gelozii reactivate. Vecinii, în schimb, nu vor să ne spună dacă aseară a fost sau nu scandal la casa Ștefaniei Ferenț. „Sincer să fiu, nu l-am văzut… L-am văzut pe stradă, cu mașina de serviciu, era vesel, vă dați seama, ca fiecare om când e ziua ta… Era un om deosebit”.

Polițist urmărit de polițiști

Din cadrul IPJ Călărași, prin Biroul de presă, ni se confirmă faptul că șeful de post din Mitreni, Marian Popescu, a fost urmărit de un echipaj de poliție, după ce vecinii au semnalat, la numărul unic de urgență 112, scandalul din cursul serii de ieri de la casa Ștefaniei Ferenț. Marian Popescu a încercat să fugă de colegii lui, polițiști, cu ajutorul mașinii de serviciu. La marginea satului Negoești, acesta a intrat pe un câmp, în apropierea unei bălți. Acolo și-a tras un glonț în cap, folosind armamentul din dotare. Împușcătura a fost auzită de un martor ocular, cioban: „Da, am auzit o împușcătură”. La fața locului, nu sunt decât urme de anvelope. Locul unde s-a petrecut grozăvia este situat în partea estică a satului Negoești, după ce treci de calea ferată, spre vii, trecând prin dreptul unei țevi de alimentare cu gaz metan, în plină pustietate. La sosirea echipajului de la Stația de Salvare Budești, acesta mai trăia. Se afirmă că avea evidente probleme psihice, fiind depresiv pe fond alcoolic. A murit în drum spre Spitalul Bagdasar Arseni.

Pe mandatul lui Iorga, dragostea plutește în aer

La Secția 3 Poliție Rurală Curcani, de care aparține Postul de Poliție Mitreni, ușile erau zăvorâte. Lucrătorii erau închiși pe dinăuntru. Nu am putut să obținem nici un fel de informații. La Postul de Poliție Mitreni, la fel, ușile erau închise iar instituția părea părăsită. Nu știm de ce colegii acestuia, în condițiile în care l-au văzut pe polițistul Marian Popescu că se află într-o stare de beție cruntă, l-au lăsat să se deplaseze cu mașina de serviciu. Nu am putut afla nici de ce nu au existat rapoarte legate de starea de beție permanentă a polițistului sinucigaș, cel puțin din ultima perioadă. În plus, acesta fusese testat psihologic de curând, fiind declarat apt, fapt ce confirmă faptul că testul respectiv a fost mai mult un simulacru. Pe mandatul actualului șef al Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, comisar de poliție Marian Iorga, grozăviile se țin lanț: doi subordonați au violat o minoră fugită dintr-un centru de plasament, un alt polițist întreținea relații sexuale, tot cu o minoră, în Postul de Poliție Ștefan cel Mare, șeful de post din Chiselet a ucis un tânăr de 21 de ani, tot cu mașina de serviciu, aceeași instituție cumpără hrană pentru arestați de la firme acuzate oficial de evaziune fiscală etc. În fapt, la IPJ Călărași, dragostea plutește în aer…

Arată mai mult

Articole similare

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker