BREAKING NEWS

Dezvăluiri: Pentru toți prăduitorii, cu dedicație de la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași

image_pdfimage_print

Prin adresa nr. 2408, din data de 25.09.2019, s-a dat publicității rezultatul final la unul din multiplele “concursuri”, organizate de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. Pentru postul de referent de specialitate debutant, în urma pretinsului concurs, a fost declarată admisă și angajată Viorica Andreea Zaharia. Până să devină salariată a compartimentului logistică, tehnic și PSI, în cadrul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, aceasta a lucrat într-un domeniu similar: a vândut gogoși și ștrudele, în cadrul unei patiserii. Se prezintă drept absolventă de studii superioare, urmate la celebra “universitate” deschisă la Călărași, UASMV, cunoscută drept Școala de Coafeze.

Pentru a vă face o imagine de ansamblu privind șirul lung de posibile neconcordanțe de la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, cu ocazia pretinselor concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante, vă prezentăm două adrese, emise de aceeași instituție, la data de 29.10.2019. Prin adresa nr. 2956, a fost afișat rezultatul interviului pentru ocuparea funcției contractuale vacante de conducere pentru posturile: 1. șef serviciu I (S) – Serviciul Resurse Umane, Juridic și Administrativ și 2. șef serviciu I (S) – Serviciul Achiziții publice și Tehnice. Prin adresa nr. 2958, s-a afișat rezultatul final în cadrul aceluiași concurs.

Camelia Penciu

Camelia Penciu, în calitate de secretar, semnează cele două adrese. Puteți observa că ambii candidați, Adriana Vâlcea și Marian Claudiu Poenaru, au fost declarați admiși la momentul la care au fost redactate respectivele documente, dar înainte de aflarea notelor, acestea fiind trecute ulterior în mod olograf. Cum aceste aspecte se petrec în cazul unei instituții publice care pretinde că se ocupă de actele culturale, la nivel județean, situația e evident una de teatru burlesc.

Adriana Vâlcea

Trebuie punctat că Adriana Vâlcea, din calitatea de șef serviciu Resurse Umane din cadrul Consiliului Județean Călărași, are o vastă experiență în simularea de concursuri pentru efectuarea de angajări în posturi publice. După devoalarea trucării concursului pentru postul de director executiv adjunct în cadrul Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe, din cadrul Consiliului Județean Călărași, în cursul anului 2016, unde Adriana Vâlcea a avut rolul de secretar al comisiei, aceasta a fost îndepărtată într-un post de execuție. A refuzat să semneze pontajele emise după concedierile abuzive făcute, în acest an, în cadrul Consiliului Județean Călărași, acțiune de pe urma căreia Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, are deja calitatea de suspect, în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, fiind acuzat de abuz în funcție și nerespectarea hotărârilor judecătorești. Două săptămâni a stat aceasta internată, la Spitalul Județean de Urgență Călărași, acuzând tulburări emoționale, ulterior fiind preluată în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, în cadrul compartimentului Achiziții Publice.

Daniela Culea fost angajată, pe postul de contabil șef, în urma concursului anunțat cu adresa nr. 1051, din 4.06.2019. A demisionat la nici două săptămâni după încadrarea, prin… concurs, a numitei Georgiana Teodorescu. Teodorescu, până la angajarea ca director adjunct în cadrul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, a fost, pentru o perioadă, șefa serviciului achiziții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, deci șefa Adrianei Vâlcea.

Steluța Mocanu

După îndepărtarea Danielei Culea, din postul de contabil șef al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, în locul acesteia a fost adusă Steluța Mocanu, în urma unei achiziții efectuate pentru activitatea de prestări servicii contabile. Mocanu Steluța a fost condamnată, în data de 9.05. 2018, la 8 luni închisoare, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere, pentru o perioadă de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. A fost obligată și la efectuarea de 60 de zile de muncă în folosul comunității. Și firma acesteia, Expert Cont Fin SRL, a fost condamnată la plata unei amenzi penale în cuantum de 18.000 lei.

Lucian Gheorghe, cunoscut sub apelativul de Norocel, a fost angajat, în urma “concursului” anunțat cu adresa nr. 26.08.2019. Concursul a constat în ocuparea a două posturi de muncitor calificat, instrumentist (cu coarde, clape și/sau de suflat), în cadrul Compartimentului Evenimente Culturale, Formații Artistice. Inițial, pentru aceste posturi s-au cerut, printre altele, două condiții: 1. minim 5 ani vechime în muncă, 2. cunoaște limba română, scris și vorbit. La data de 3.09.2019, prin adresa nr. 2068, s-a revenit asupra condițiilor de concurs, schimbându-se cuantumul vechimii în muncă, de la 5 ani, la 4 ani. Evident, această modificare a fost făcută nu pentru că legea ar stipula, în mod expres, că vechimea în muncă, atestată pe baza documentelor legale, ar trebui să fie de minim 5 ani, ci pentru că angajații Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași au constatat că Lucian Gheorghe, zis și Norocel, nu ar mai fi îndeplinit condițiile impuse de concurs, acesta neavând o vechime în muncă de minim 5 ani, dovedită cu acte.

În schimb, lucrarea scrisă atribuită lui Lucian Gheorghe, zis și Norocel, e desăvârșită deși, conform tuturor datelor obținute până acum, acesta are mari deficiențe când vine vorba de redactarea unui înscris. Sunt date conform cărora acesta este semianalfabet. Chiar actualul manager interimar, Virgil Diaconu, s-ar fi plâns, în anumite medii, de acest aspect. Nu a putut fi contactat pentru confirmarea acestor date.

Lucrarea aceasta ar putea constitui baza de plecare în instrumentarea unui dosar penal privind comiterea mai multor infracțiuni, începând cu fals, uz de fals, abuz în serviciu, constituire de grup infracțional organizat etc. , în cadrul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

“Pentru toți prăduitorii, toate sifoanele, … mânca-i-ar iadul… : Mamă, nu suport prăduitoriii, mamăăă, pentru fratele meu…, nu suuupoort prăăduiitoriii, i-aș lăsa-n mijlocuuul măăriii “, cam asta cântă, pe bani publici, Lucian Gheorghe, zis și Norocel, angajat, pe bază de concurs, la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. Cuvintele sunt de prisos…

Sintetizând, pentru că de toate aceste aspecte urmează să se ocupe cei care sunt îndreptățiți să facă anchete mai amănunțite, în cursul acestui an, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași funcționează cu următoarele persoane:

  1. Ionelia Costela Alexandru, fostă angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, în postul de asistent social, ocupă postul de consultant artistic, în cadrul Compartimentului evenimente culturale; este fina Georgianei Teodorescu, directoarea adjunctă a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași;
  2. Mădălina Tudor, fostă angajată a Direcției Județene de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Călărași, ocupă postul de șef serviciu, în cadrul compartimentului Serviciul evenimente culturale, formații artistice, conservare și promovarea culturii tradiționale;
  3. Fabiola Daniela Drăghici, consilier juridic debutant; din datele noastre, a fost inclusiv barmaniță;
  4. Vasile Grămadă, fost șofer la firma Aldis;
  5. Marian Tuluca, lăutar din Modelu, ocupă postul de consultant artistic debutant, în cadrul compartimentului artă cinematografică;
  6. Florentina Nicoleta Grigorescu, fostă angajată Intim, e angajată în cadrul compartimentului logistic;
  7. George Paraschiv – fratele lui George Paraschiv, consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță;
  8. Mircea Coșeri, fratele Violetei Pascu, consilier județean cu domiciliul pe raza comunei Vâlcelele, sat Floroaica, cu șoțul viceprimar al comunei Vâlcelele;
  9. Iuliana Ioana Alexandru a ocupat, prin concurs, un post în compartimentul logistică, tehnică și PSI, după care a fost mutată la compartimentul secretariat, arhivă, SSM, înlocuind-o, astfel, pe angajata care ocupase, tot prin concurs, postul de referent cu atribuții de secretariat;
  10. etc. etc.etc.

Ca să aveți o idee, Mădălina Tudor, fostă angajată a Direcției Județene de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Călărași, la compartimentul semințe și calitatea materialului săditor, în calitate de șef serviciu, în cadrul compartimentului Serviciul evenimente culturale, formații artistice, conservare și promovarea culturii tradiționale din cadrul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, are un salariu de 11.000 lei.

Virgil Diaconu, pe vremea când făcea podul

Chiar în fruntea Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, ca manager interimar, după ce a fost consilier personal al președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, este numit Virgil Diaconu, fost secretar general al Organizației Județene Călărași a Partidului Social Democrat, un individ cu un trecut tulbure și la limita infracționalului.

Cu greu a răspuns solicitărilor noastre de a ne pune la dispoziție datele referitoare la pretinsele concursuri, organizate în cursul acestui an, de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. Ne-a motivat, printre altele: “… În această perioadă, instituția noastră are în derulare activități și proiecte care solicită implicarea tuturor angajaților, fapt ce determină imposibilitatea noastră de a vă pune la dispoziție informațiile”. În schimb, același manager-interimar, timp de 3 luni, a fost în concediu, toată vara vânzând pește prăjit, pe plajă, la Costinești. Pe atunci, activitățile de ordin cultural nu erau atât de efervescente…

Iuliana Georgiana Teodorescu

Iuliana Georgiana Teodorescu a venit, din postura de șef serviciu achiziții publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, ca director adjunct în cadrul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași. Conform Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, reprezentând Anexa 3, la HCJ nr. 115/26.06.2019, Iuliana Georgiana Teodorescu, prin natura postului ocupat în urma pretinsului concurs, trebuie să se ocupe în mod nemijlocit și concret de un domeniu distinct din activitățile specifice instituției, respectiv cercetarea, conservarea și promovarea culturii tradiționale. În schimb, în singurul anunț dat publicității, în media locală (Jurnalul de Călărași), printre condițiile pentru ocuparea acestui post, se cere următorul lucru: “- experiență în activitatea de achiziții publice, dovedită cu documente care să ateste deținerea competențelor respective sau cunoștințe dovedite pe baza unor documente emise în condițiile legii”.

Deși Centru Județean de Cultură și Creație Călărași deține contracte de prestări servicii media cu nu mai puțin de 10 publicații locale (online și print), numai concursul pentru ocuparea postului de director adjunct a fost făcut public, într-un singur periodic, lucru de neînțeles câtă vreme toate celelalte mijloace de informare în masă, cu care Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași are astfel de contracte de prestări servicii media, ar fi fost obligate să procedeze la fel.

În plus, deși directorul adjunct are cu totul alte atribuții, una dintre condițiile participării la concurs a fost aceea de a dovedi, cu acte, că are cunoștințe în activitatea de achiziții publice. În data de 29.10.2019, Marian Claudiu Poenaru câștigă exact postul de de șef serviciu achiziții publice, prin întocmirea procesului-verbal unde este declarat admis, în vreme ce nota este adăugată ulterior, în mod olograf. Acestea sunt doar câteva dintre aspectele care caracterizează activitatea Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, activități, după unele date, care îmbracă laturi infracționale. Ținem să menționăm că aici nu am luat în calcul și achizițiile publice efectuate, în ultimul timp, de această instituție, urmând să venim cu alte date, într-un timp rezonabil.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close
WhatsApp chat