376.450 lei, fără TVA, este suma alocată de instituțiile publice călărășene, pentru achiziționarea de așa-zise pungi cu cadouri, pentru copii. Afacerile, pe spatele lui Moș Crăciun, se derulează prin 3 firme:
- Florina SRL Călărași
- Nylvyan SRL Călărași
- Lazăr Grup SRL Ciocănești
Banii au fost împărțiți astfel:
- Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași – 3.000 pachete, cu un total de 135.000 lei, pentru Lazăr Grup SRL Ciocănești;
- Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu Călărași – 3.000 pachete, cu un total de 135.000 lei, pentru Nylvyan SRL Călărași;
- Muzeul Dunării de Jos Călărași – 410 pachete, cu un total de 18.450 lei, pentru Florina SRL Călărași;
- Primăria Municipiului Călărași – 2500 pachete, cu un total de 75.000 lei + 100 pachete, cu un total de 13.000 lei, pentru Florina SRL Călărași.
538.239 lei este suma primită, de la 1.01.2021 și până la 13.12.2021, de firma Florina SRL, administrată de o fostă femeie de serviciu, Florica Gheorghe. Este născută în comuna Vâlcelele, județul Călărași, localitate din care provine și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.
Suma reprezintă jumătate din cifra de afaceri declarată a firmei, care derulează activități de ordin economic prin intermediul a două magazine de cartier.
Primul are adresa declarată în municipiul Călărași, strada Crinului, nr. 38. Este și adresa de domiciliu a patroanei Florica Gheorghe.
Aceasta locuiește, într-o vilă impunătoare, de peste 200 mp, cu părinții, fratele, soția acestuia și cei doi copii, respectiv nepoți. Fratele Floricăi Gheorghe este Marian Gheorghe, ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu grad de comisar, promovat drept șef al Centrului de Reținere și Arest Preventiv.
Direcția Națională Anticorupție a anchetat o delațiune, emisă de Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă și rulată, în spațiul public, de Dumitru Coarnă, fost șef de post în comuna Grădiștea, județul Călărași, pensionat pe caz de boală, devenit ulterior liderul Sindicatului National al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI și deputat PSD de Călărași.
S-a afirmat că, în anul 2016, la acel moment „subcomisar de poliție, Marian Gheorghe, în prezența colonelului în rezervă Luchian Vasile și a agentului principal de poliție Bara Ilie, i-a oferit lui Iorga Marian, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, 5.000 euro, în imobilul aflat în proprietatea acestuia, în mun. Călărași, strada Rozelor, întrucât Iorga Marian încerca să-l determine să demisioneze din funcția de șef Birou Ordine Publică, ulterior acesta fiind numit șef al Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, asimilat biroului”.
Marian Iorga a fost acuzat și că a favorizat-o pe proprietara firmei Florina SRL, Florica Gheorghe, ajutând-o să încheie mai multe contracte cu instituții publice din județul Călărași.
Iorga a plecat de la conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași în cursul lunii martie 2019, revenind, la data de 14.08.2019, pentru o scurtă perioadă de timp, la conducerea acestuia, până la data de 7.05.2020.
În cursul anului 2020, firma Florina SRL a raportat o cifră de afaceri de 1.056.529 lei, cu un profit declarat de 24.345 lei, la un număr de 6 (șase) angajați. Printre aceștia, și cumnata Liliana Gheorghe, soția comisarului de poliție Marian Gheorghe, șeful Centrului de Reținere și Arest Preventiv Călărași.
Cu toate acestea, firma Florina SRL a continuat să aibă acces la banii bugetari, jumătate din cifra de afaceri a acesteia fiind derulată cu instituții publice.
Pe anul 2021, suma accesată este de 538.239 lei, fără taxa pe valoarea adăugată.
A derulat afaceri contractuale cu:
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași;
- Muzeul Dunării de Jos, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași;
- Primăria Municipiului Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași, câtă vreme Marius Grigore Dulce, primarul municipiului Călăraș, este un simplu executant PSD.
Celălalt punct de lucru al firmei Florina SRL este situat în strada Plevna, nr. 184. La ambele magazine, bonurile fiscale se eliberează doar la cerere.
Am întâmpinat aceeași problemă și la magazinul situat în strada Crinului, nr. 38.
- Doamnei nu i-ați dat bon fiscal.
- Nu. Acum îl bat pe casă.
„Mi-a mai dat bon fiscal, dar nu l-am luat. Cred că mă cunoaște și d-aia. Dar nu e singurul magazin care nu dă bon.”
Florina SRL are sediul social declarat în în municipiul Călărași, strada Belșugului, nr. 21, bloc I27, scara 1, etaj 1, apartament 7. Aici, însă, găsim altceva.
„Nu, are chiriași. Ea stă la casă. Are chiriași aici. Aici stau chiriași de vreo 5 ani, dacă nu mai mult. El e paznic la Itu, la hotel. Și ea e acasă. Are chiriași de 5 ani de zile. Nu plătește la fisc, nu plătește nimic.”
Sediul social este declarat în mod fictiv. Florica Gheorghe poate fi văzută în compania structurilor politice pesediste locale, unele dintre ele cunoscute cu o moralitate cel puțin îndoielnică.
E ciudat, totodată, cum fratele acesteia, comisar șef Marian Gheorghe, șeful C.R.A.P. din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, n-a reușit să stopeze acest fenomen de evaziune fiscală certă.
Marfă de 104.720 lei a cumpărat Primăria Municipiului Călărași de la Florina SRL. „Marfa” constă în două tipuri de pungi cu „cadouri”, care urmează să fie împărțite cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
2.500 de pungi conțin:
- suc cu acid 0.5 l;
- bomboane;
- croissant;
- ciocolată;
- baton ciocolată;
- napolitană;
- ruladă;
- pufuleți;
- bake rolls (felii de pâine prăjită – n.r.).
Alte 100 de pungi conțin alte tipuri de produse, cu o valoare de 130 lei/bucată, conțin:
- alune;
- bomboane;
- suc 1 l;
- cafea;
- napolitană;
- cozonac;
- prăjitură;
- figurine din ciocolată.
Termenii sunt vagi, fără a se specifica în mod concret denumirea produsului. „Suc cu acid” poate însemna chiar și o mizerie colorată, de 0,5 lei, îmbuteliată, spre exemplu, de firma Meca Impex SRL, aflată sub conducerea administratorului public al municipiului Călărași, Eduard Grama, un individ cu trecut infracțional.
Am încercat să obținem, de la Primăria Municipiului Călărași, și date referitoare la modalitatea prin care se pot accesa astfel de fonduri și de alți oameni de afaceri, nu numai de Florica Gheorghe. Discuția a fost una halucinantă.
- Doamnă, dacă eu vin, acum, cu camera, să vă întreb ceva, mă primiți?
- Trebuie să cereți… Nu… Există niște reglementări cu camera dacă veniți… Dacă vreți, nu mie, că eu nu sunt în măsură să vorbesc în numele primăriei, dar dacă vreți să luați un interviu cuiva din primărie, puteți solicita lucrul acesta.
- Nu, eu vă fac o solicitare verbală că vreau să obțin un punct de vedere pe o speță anume.
- Nu mie îmi faceți solicitarea… Nu eu dau acordul cui anume i se iau interviuri.
- Doamnă, eu vreau să iau un punct de vedere… Eu vreau un punct de vedere pe o speță anume. Mă puteți primi? Că înțeleg că vă ocupați cu presa! Mă puteți primi să-mi dați, pe cameră, un răspuns la o întrebare de-a mea?
- Eu personal nu.
- Dar cine mă poate primi?
- Cineva din conducerea acestei primării.
- Doamnă, cine cineva? Numiți-l! Cine cineva?
- Dacă dumneavoastră faceți o solicitare, eu mă ocup să văd cine anume vă poate primi și când.
Evident, nimeni nu ne-a oferit nici un fel de lămuriri. Speța noastră viza și posibile fapte de natură penală. O vom detalia curând.
Deși a promis că ne contactează, edilul Primăriei Municipiului Călărași, Marius Dulce, nu a mai făcut-o.
Două achiziții publice a înregistrat, în cursul acestui an, firma Lazăr Grup Ciocănești. A vândut produse pentru două unități din subordinea Consiliului Județean Călărași:
- Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași – 160.065 lei;
- Spitalul de Psihiatrie Săpunari – 19.533 lei.
Lazăr Grup SRL Ciocănești este administrată de Carmen Savu. Firma are sediul social declarat în satul Ciocănești, județul Călărași, strada Principală, nr. 292. Este înființată în anul 2004, cu următoarele date de identificare: J51/142/2004, CUI 16305273. Pe ultimul an fiscal, a declarat o cifră de afaceri de 1.881.527 lei, cu o pierdere netă de 107.925 lei, la un număr de 8 (opt) salariați.
- E al doilea an în care dvs livrați marfă la Centrul Cultural. Cum faceți?
- Păi cum cum fac?
- Vreau să livrez și eu!
- Păi am pe site, m-a ales. Păi e și ăsta, cum dracu-l cheamă? Emil… Nu numai eu. Emil, are Ada SRL. Și anul ăsta, livrează și el, dar și eu.
„Știți ce înseamnă o afacere ca asta? Păi hai să vă arăt caietul, ce dracu! Uitați ce e pe caiet, care nu mai aduce banii. Ăsta e un caiet refăcut. Și uitați și ce e în caietul mic… Muncesc ca proasta.”
Nu are habar care a fost procedura prin care firma sa a fost selectată să livreze, către Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, dulciuri în valoare de 160.065 lei.
„Au trimis ei mașina. Am vorbit pă sait, o directoare, dracu știe, la telefon… Am umblat cu ei, cu PSD, am fost în campanie. Înainte am umblat cu PNL-ul, am vrut să-mi angajez și eu fata și n-am putut. Acum am umblat cu PSD-ul. Fata are ASE-ul… Da, am umblat cu PSD-ul. Am fost și la Cuza (Cuza Vodă – n.r.). Eu am trecut la PSD. Păi de ce ne-ați bătut? Cu pitica aia?! (Monica Ceaușescu – n.r.). Aia a fost o proastă! Dacă eram în locul ei, nu luam primăriță nici să-mi dea miliarde, pă lună. Păi pă mine mă propusese PSD-ul ca vice. Că eu eram, vă puteți uita. Păi să plec la marfă, am soțul bolnav, când să plec la marfă? Să mă vorbească lumea, că iau bani nemunciți?”
Din cursul lunii ianuarie 2021, Ionuț Stan, care este fostul ginere al patroanei de la SC Lazăr Grup SRL Ciocănești, a fost angajat drept director adjunct al Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu” Călărași.
- Lazăr Grup a livrat dulciuri la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, iar dumneavoastră, biblioteca județeană, ați achiziționat, într-un circuit cel puțin dubios, dulciuri de la Nylvyan SRL, adică de la ospătarul oficial al PSD.
- Alo?… Aloo?…
- M-auziți? Deci acum nu mă mai auziți! V-ați emoționat sau ce?
- Nu, dar nu v-aud.
- Bun, despre asta era vorba, unitatea unde sunteți director adjunct a luat de la Manciu, ospătarul oficial al PSD…
- Nu v-aud.
- Nu m-auziți, nu?
- Da-da-da, nu v-aud.
- Deci nu m-auziți, nu?
- Nu-nu.
- Deci acum, când vă întreb dacă mă auziți, nu mă auziți?
- Da, nu vă aud.
Fosta soție a lui Ionuț Stan, Raluca Savu, tot în cursul acestui an, la rându-i, a fost angajată într-o structură a Consiliului Județean Călărași, în cadrul Direcției Județene de Administrarea Domeniului Public și Privat al Județului Călărași. Tot în cadrul acestei unități bugetofage, a fost angajat și fostul primar al comunei Cuza Vodă, Marius Cojocaru.
- Am fost cu campania, cu aia… Și am întrebat!
- Deci ăsta a fost sistemul: că ați fost în campania electorală. Pe cine ați întrebat?
- Da. Hai, mă, îmi dați și mie?
- Dar pe cine ați întrebat?
- Pă dracii ăia acolo, când am umblat.
- Doamnă, l-ați întrebat pe Samoilă?
- Nu. Nu știu. Acolo, pe toți.
- Pe Vasile?
- Care Vasile?
Patroana de la firma SC Lazăr Grup, Carmen Savu, e directă: „M-am dus cu PSD-ul, că am vrut să-mi angajez și eu copilul. Iar acum fata lucrează. Am angajat-o… A plecat o fată, doamna Drăcică, și-a dat ea concurs.”
110.648 lei este suma pe care a investit-o, în acest an, Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, din Călărași, în noutăți editoriale. În condițiile în care, pentru plase împotriva țânțarilor, s-a plătit suma de 4.194 lei, un costum de îngrijitoare a fost plătit cu 148 lei, iar pentru câteva tricouri amărâte s-a plătit suma de 4.343 lei. În schimb, pentru pufuleți s-a plătit suma de 160.065 lei.
Directoarea Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu”, din Călărași, face naveta, zi de zi, de la Oltenița. Este vorba de Cristina-Laura Munteanu. Nu știe care au fost criteriile în baza cărora firma Nylvyan SRL Călărași a fost selectată să livreze dulciuri, în valoare de 160.065 lei, instituției pe care o conduce.
„Directorul meu se ocupă de asta. Veniți și vorbim. Nu avem un criteriu anume. Am luat în funcție de produse și de nu știu exact să vă spun.”
Nu am mai reușit să luăm legătura nici cu aceasta. La mijloc, parcă avem de-a face cu un sistem efectiv mafiot, în care Moș Crăciun este folosit drept pretext pentru direcționarea banilor publici către camarila pesedistă.
Nylvyan SRL este o firmă înființată în cursul anului 2018, cu următoarele date de identificare: număr Registrul Comerțului J51/391/2018, CUI 39533840. Are sediul declarat în municipiul Călărași, strada Mușețelului, nr. 4A. Firma funcționează cu 2 asociați: Nicoleta Manciu și Marian Țuluca, cu Marian Țuluca drept administrator cu puteri depline de la data de 29.10.2020. Cei doi sunt frați. Soții Nicoleta Manciu și Viorel Manciu, un ospătar angajat la Consiliul Județean Călărași, sunt finii Ilincăi Enescu, o altă individă cu trecut profesional tumultos.
În mediul public, Ilinca Enescu este cunoscută drept amanta președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță. Totodată, este cunoscută drept beneficiara de drept a veniturilor firmei Nylvyan SRL. La Căminul pentru Persoane Vârstnice „Antim Ivireanu”, din Călărași, unde am găsit-o, în cursul zilei de vineri, 10 decembrie, aceasta s-a ferit să ne clarifice acest aspect.
În primii 3 ani de activitate, firma Nylvyan SRL Călărași a raportat următoarele rulaje:
Pe anul în curs, Nylvyan SRL a reușit să acceseze sume uriașe, comparativ cu cele raportate în anii anteriori, sume provenite prin intermediul Consiliului Județean Călărași.
Conform datelor noastre, de la Consiliul Județean Călărași și instituțiile subordonate acestuia, pe acest an, firma Nylvyan SRL e beneficiara sumei de 1.125.800 lei.
A livrat:
- servicii de pază
- papetărie
- dulciuri
În cadrul produselor de papetărie, mai jos aveți o listă cu o parte din produsele, cu prețurile aferente, livrate de firma Nylvyan SRL Consiliului Județean Călărași:
Ca să vă puteți face o imagine de ansamblu, vă putem spune că, spre exemplu, un CD se cumpără cu prețuri sub 1 leu, cu tot cu TVA, în vreme ce firma Nylvyan SRL a livrat acest produs, conform ofertei, la un preț de 2,59 lei, fără TVA, prețul final fiind de 3,08 lei.
În cadrul afacerii cu iz penal cu produse de Moș Crăciun înscris în Partidul Social Democrat, Lazăr Grup SRL Ciocănești și Nylvyan SRL Călărași au livrat produse identice, la prețuri identice. Lazăr Grup SRL Ciocănești a livrat dulciuri, în valoare de 160.065 lei, Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, în fapt o instituție fără obiect de activitate, în ultimii 2 ani, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași. Nylvyar SRL Călărași a livrat dulciuri, tot în valoare de 160.065 lei, Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu Călărași”, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași.
Pentru 53,55 lei, s-au achiziționat, de fiecare firmă în parte, câte 3.000 de pachete conținând următoarele produse:
- caramele Chokotoff Poiana 238gr.;
- fursecuri;
- sugus;
- băutură carbogazoasă (Pepsi/Cola) 2 litri;
- croissant 7 Days – diverse umpluturi 85 gr.;
- ciocolată Milka 100 gr.;
- napolitană cu cremă glazurată Milka choco wafer 30 gr.;
- biscuiți Oreo cremă vanilie 154 gr.;
- pungă cu motive de Crăciun.
La retail, prețurile pentru aceste produse sunt următoarele:
- caramele Chokotoff Poiana 238gr. – 9,09 lei;
- fursecuri – 5,99 lei;
- sugus -2,7 lei;
- băutură carbogazoasă (Pepsi/Cola) 2 litri – 4,14 lei;
- croissant 7 Days – diverse umpluturi 85 gr. – 2,05 lei;
- ciocolată Milka 100 gr. – 4,02 lei;
- napolitană cu cremă glazurată Milka choco wafer 30 gr. – 1,10 lei;
- biscuiți Oreo cremă vanilie 154 gr. – 3,70 lei;
- pungă cu motive de Crăciun 2,9 lei.
TOTAL CU TVA: 35,69 LEI, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE CELE DOUĂ INSTITUȚII PUBLICE, BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ALEXANDRU ODOBESCU CĂLĂRAȘI ȘI CENTRU JUDEȚEAN DE CULTURĂ ȘI CREAȚIE CĂLĂRAȘI AU PLĂTIT, PENTRU UN PACHET, SUMA DE 53,55 LEI.
Câștigul brut, pentru fiecare din cele două firme, Nylvyan SRL Călărași și Lazăr Grup Ciocănești, este de 53.580. Moș Crăciun, înscris la PSD Călărași, nu se uită când e vorba de banul public împărțit clientelei de partid!
Sunt indicii conform cărora, în fapt, cele două firme nu au mișcat decât hârtii, câtă vreme, ca subcontractoare, cea care a livrat produsele, ca subsidiară locală a grupului Metro AG, este firma Ada SRL, cu sediul social în municipiul Călărași, strada Eremia Grigorescu, nr. 21, județul Călărași.
În acest caz de direcționare a banilor publici către firmele de partid, abonate la banul public, redacția noastră va sesiza parchetul competent.