Arhiva

Cronica tragediilor mărunte – 8

Print Friendly, PDF & Email

Împlinirea e un boboc de floare puţină şi rea. Căci aşa miroase şi dragostea, draga mea, of, of, a detergent ieftin, a ulei râncezit, a vopsea de păr, a lemne ude, a iarba pârjolită, a mărar uscat, a scutece abia folosite, a tocană de cartofi veche de două zile, a tutun mucegăit, a spirt, a cremă de picioare, a bere răsuflată, a vin tânăr cu buchet nedesluşit, a sudoare, că nu mai e loc de candoare şi nici de înşelăciune când ochii tăi

sunt atât de vii şi atât de iscoditori. Of, of, dacă mor, nu-mi pare rău, când viaţa se derulează cu repeziciune, ca-n filmele mute, câtă vreme nu e loc decât de zbânţuială şi de coţăială, căci nici o zi nu merită să se termine altfel decât cu un chef de pomină, cu toată candrimea machită, după orele de muncă pe la cules de portofele, pe la şparlit de prin casele graurilor şi ale magraonilor, pe la dat cu ciocul, pe la căciulit, pe la cântat la melotron, direct la şosea, prin tufişuri, căci şi banul se câştigă ori cu iuţeală de mână, ori cu datul din gură, că viaţa e frumoasă, e ca o mireasă căreia abia i s-a rupt apa, adu vin, adu pelin, măi cârciumar, măi. Căci la atâta se reduce viaţa, la trosneală, la o inimă candrie, la un suflet de vioară, la un damf de mahorcă, la un plescăit de limbă pe cerul gurii, după un sos cu mult usturoi, cu mult piper, cu multă ceapă, la un crac săltat mai pe umăr, pe la frecat de mijarete noi, de noi fofoloance, mereu alte şi alte piţigăitoare, căci ştia extrem de precis acest fapt şi Palalica, fată îngălată, plină de zorzoane şi de boli lumeşti precum găina de pene şi biserica de icoane, era nelipsită de la nunţi, botezuri, cununii sau parastase, când paltonarii, palicarii, pocăiţii, lobodarii, găinarii, gaborii, gaşperii, găozarii, carmoliştii, caştaliii şi gureşii îşi dădeau în petic şi începeau, pe la a doua sticlă de vin tulbure, să se uite după mijac disponibil, nou şi ieftin, că din atâta lucru trăia şi Palalica, avea obiectul muncii mereu cu ea, zulufat, spălat cu săpun cu sulf, îl avea la îndemână, că tocmai de aceea pierduse numărul copiilor şi cu atât mai mult pe cel al marinarilor, lepădaţi pe la babele pline de negi şi de prejudecăţi, direct cu fusul sau cu vârful andrelei. Mândra care-o am acuma, n-aş da-o pe toată lumea, că atât de roată se face şi sufletul meu, draga mea, măi, căci Palalica iubea din convingere profesională, punea corazon în ceea ce făcea, că d-aia se alegea cu puradei, unul după altul, câtă vreme carditorii, din prea multă beţie, uitau să fie cu băgare de seamă şi s-o ferească, dar şi ea era o iepuroaică în toată regula, prindea, la ea, brânza mai ceva decât cârja, pe la ologi. Nu era anul şi găvanul, dar se înmulţea Palalica în ritm de metronom, unul pe la doi ani, aşa că, pe la treizeci, avea deja încă 7 bastarzi de hrănit, avea de tras şi de muncit, căci gurile ăstora se astupă din greu, cu casul din piaţă, de pe la precupeţe, cu seu de oaie bătrână, căci şi ciobanii se mai fericesc câteodată, cu făină de mălai din belşug, cu parfum de cartofi răscopţi şi cu damf de ciorbă de potroace pe săturatelea, câtă vreme Palalica era o mamă conştiincioasă şi ştia pe deasupra data conceperii fiecăruia, dar şi taţii, că a schimbat la ei ca pe mărunţişul de la cutia milei, de la potcovari de cai de caleşti grele şi până la camionagii, impiegaţi, vaporeni cu buzunarele largi, cartofori de mărunţiş, chelneri angajaţi pe resturi, sacagii, ologi, ofiţeri răniţi în amor şi tulburaţi la minte, până la profesori de colegiu şi ingineri de poduri. Acuma nu mai contează că plozii ei erau luetici, câtă vreme şi ea era la fel, atâta timp cât erau frumoşi, deştepţi, iar unul era pe cale să intre la liceu, ăla facut cu inginerul, că şi inteligenţa e ereditară, câtă vreme toată mahalaua era bolnavă de sifilis, că asta e boală rea şi se duce până la a treia spiţă, of, of, că tot cuconetul, de pe urma Palalicii, se trata pe la doctori, pe la Capitală, căci ruşinea era mult prea mare şi nici nu se cădea să te afle vecinii, mai ales că nimic nu era de ascuns, când sănătoşi erau doar veneticii şi care nu puseseră gura la tenderul mândrelor, codancelor, puicuţelor şi cât, orişicum, boala se împărţea mai ceva ca agheasma, pe la liturghii, atâta timp cât cordeala e în legea firii şi câtă vreme lumea nu a devenit nici alienată şi impotentă sau frigidă şi nici loc de mănăstire.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp