Arhiva

Cronica tragediilor mărunte – 15

image_pdfimage_print

Ce încântare, ce bucurie a inimii e această zi care abia se deschide, ca o scoică de rău, tânără şi virgină; şi cât de ameţit e şi sufletul ăsta mereu tânăr, mereu pofticios, niciodată satisfăcut, de parcă ar mirosi a coajă de nuc, a mentă sălbatică şi-a spiţerie, că nici de inimă nu mai sunt leacuri, nici pentru dor, nici pentru memorie,

când nu mai e loc decât pentru aşteptare şi pentru închinăciune şi primenire, ca la apusul veacurilor, ca la sfârşitul lumii şi ca la viaţa morţii. A-a-aoleo, spune-i că mi-e dor de ea, draga nenii, că aşa trec prin ani, trufaş şi plin de sclifoseală, căci nimeni nu-mi poate lua mulţumirea de a te fi cunoscut, când fiecare zi se soarbe cu infinit nesaţ şi cu bucuria nebună de a o petrece, iar lumea e toată damblagită de cum explodează dragostea, de cum se înfiripă, de cum înmugureşte şi palpită ca un boboc de floare puţină şi rară. A-a-aoleo, draga mea, în mahala, unul era mandatarul, cu pantofi de lac şi cu toc cu scârţ, plin de ifose şi bolnav de diabet, boală pe cât de grea, pe atât de boierească, când mandatarul nu este numai om cu stare, ci şi cu autoritate, e bun de gură şi întotdeaua are uşa deschisă la mahări, pe la birourile impozante şi mirosind a petrol-lampant, se poartă la costum de mătase adusă de prin ţările arăbeşti, pe bani grei, el rezolvă, de regulă, intrigile mărunte, iscate între neveste, între comercianţii mărunţi, pricinile dintre megieşi, el e cel care, în schimbul unei pulpiţe de porc, al unui antricot de vită, al unei găini mai săltate, pentru o butelcuţă de vin aromat, se pune chezaş pentru cinstea bărbatului sau onorabilitatea femeii, căci trebuie cineva să rezolve şi astfel de chestiuni mărunte câtă vreme drumul judecăţilor este pentru oamenii prostiţi de minte, că doar se cunoaşte că banul dat pe avocat e ca fericirea făcută babelor la vederea năsăliei. Că aşa trec prin pulberea uliţei, ca un năuc lovit de lingoare, că nici mandatarul meu nu era uşă de biserică şi nici icoană de închinat, când avea aplecare la muierea zvăpăiată şi crescută precum gogoşile, la bâlciuri, la târguri sparte sau vândute pe marginea şanţului, că şi carnea de muiere, pe cât e mai multă, pe atât e mai dogoritoare, că astea sunt cele mai candrii, mai pline de zvâc, dar şi mai uşor de satisfăcut, căci rar se îndură câte un suflet să le încalece şi ele să se bucure de mână aspră de bărbat şi de răsuflarea suierătoare mirosind a trăscău ieftin şi sorbit la repezeală. Mandatarul meu rezolva pricini felurite, de la împăcări de înşelaţi, aranjări de cununii cu minore, cu preotese vădane sau împărţirea frăţească de bunuri ale decedatului, Dumnezeu să-l aibă în pază, până la necazuri ivite de la schimbarea hotarului între vecini şi până la împăcarea mirelui că nu-i mireasa fată mare, dar şi alte felurite întâmplări, pe care nu le-ar putea descurca nici magistraţii cei mai onorabili, oricâţi bani ai da drept şperţ. Hei, dar aşa e când lumea e plină de culoare, de zvâc şi de pofte mereu crescute precum dovlecii plăcintari, de nu se mai opresc, căci ultima pricină pe care a avut-o de judecat mandatarul meu a fost chiar cu nevastă-sa, femeie aşezată şi aflată în lehuzie, după a treia naştere. Hopai-di-da, aşa s-a aflat că ciocoaica umflată precum gogoşile, din dragoste şi din amor, s-a prezentat în pridvorul casei cu coşuleţul de rufăraie, cu încă un boţ de carne, care-i semăna leit împărţitorului de dreptate ieftină, cu aluniţă pe nas, sprâncene groase şi negre, dar şi cu buze lăsate ca la iubitorii de lapţi şi de prăjeli îndestulătoare. Atât i-a fost căci s-a dus vestea prin toată mahalaua, prin toată curcănimea, prin prostime, pe la băutori, pe la burlănari, pantofari, croitori şi argintari, pe la împletitorii de răchită, pe la vărari şi frizeri, meşteri în lemn, rotarii de dricuri sau ciracii care palmau portofele sau geamantane, dar şi prin funcţionărime, căci onorabilitatea mandatarului a fost serios pusă la încercare când nevastă-sa, de aprigă şi la repezeală, nu a mai aşteptat să-i facă cineva dreptate, nici robele negre, nici avocaţii guralivi sau ramolitele fitiliste ale uliţei, ci s-a luat după mintea ei, adormindu-l cu vin dulce, după o masă bună cu mazărică fiartă în două ape, cu sos de ştevie macerată, cu pastramă de iepure şi rasol de piept de pui, că nicicând n-a fost mai desfătat şi mai îndestulat mandatarul. A adormit fericit, mulţumit şi împăcat sufleteşte, a-a-aoleo, aşa până când l-a săgetat durerea când apriga muiere i-a retezat, cu un cuţit bont, bucuria şi bărbăţia cu care-o înşelase şi-o făcuse de ocară, că d-aia chiuie mahalaua, de râs şi de voie-bună, de zvăpăială şi de împlinire până la nesaţ.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp chat