Arhiva

Alexandru Oblu şi D.U.C., venerat pe Facebook

Print Friendly, PDF & Email


O carte cu mesaje uluitoare, derivate din neştiinţă, din false raţionamente “ştiinţifice”, inconsecvenţă şi lipsă de logică, având serioase lacune în demonstrarea aserţiunilor, a apărut, sub semnătura călărăşeanului Alexandru Oblu, la Editura “Agora”, denumită “Deoumanismul – al patrulea val”.

Autorul selectează citate convenabile raţionamentelor sale din Talmud, din Biblie, din Jean Paul Sartre, pe care dovedeşte doar că l-a citit, nu şi că l-ar fi asimilat, aminteşte de Heidegger, are puţină treabă şi cu Mihai Eminescu, fapt care-l determină să exclame că se simte “un inspirat în misiune divină”. “Misiunea” acestuia, ca să înţelegeţi, e aceea de a ne spune că e vremea să ne “reânoim”, scris exact aşa, cu “â” din “a”, pe motiv că Oblu a citit el pe undeva că, în anul 1980, la periferia Ierusalimului, s-ar fi găsit adevăratul mormânt al lui Isus Hristos şi al familiei sale. Nu intrăm în amănuntele pseudoştiinţifice ale afirmaţiilor sale, însă e cert faptul că Alexandru Oblu ajunge la concluzia că Maria Magdalena este fondatoarea creştinismului hristic, dar şi că a avut un fiu cu Isus, pe nume Iuda. Cartea amestecă de-a valma religii şi zei, în construcţii greu digerabile şi pentru un cititor cu o cultură medie, autorul încercând să demonstreze, într-un mod lipsit de rigoare, faptul că nu Isus, care e fiu de om, trebuie venerat, ci un Dumnezeu inventat de el şi căruia-i spune, nu cunoaştem din ce motive, Dumnezeul Unic Curcubeu, prescurtat D.U.C. Alexandru Oblu se “luptă” şi cu francmasonii, cu “poporul ales” în special, făcându-ne dovada că-i urmăreşte scrierile lui Ion Coja, autorul intrând, astfel, tot în aserţiuni lipsite de suport câtă vreme, în numai câteva fraze, expediază subiecte atât de vaste. Se ceartă nu ştim cu cine, dar bănuim că cu poporul evreu, cu “oculta mondială”, fiind acaparat, iată, şi acesta de existenţa unei posibile “teorii a conspiraţiei”, teorii conform căreia lumea este condusă de un guvern din umbră, ultrapotent, care are drept scop globalizarea şi transformarea omului în consumator. Ca să fim mai lapidari, vă spunem doar că Oblu este inventator de religie, denumită “Deoumanistă”, căreia-i compune şi un crez, un fel de “Tatăl Nostru” creştin şi care sună astfel: “Cred întru Unul Dumnezeu, / Tatăl Atotţiitorul, / Făcătorul cerului şi al pământului, / Văzutelor tuturor şi nevăzutelor! Amin!” Adepţii acesteia, adică ai religiei inventate de Alexandru Oblu, nu se vor mai ruga în moschei, în sinagogi, în biserici, ci la locurile de muncă şi de socializare, cum ar veni inclusiv pe Facebook, câtă vreme religia deoumanistă este “o simţire organică, intimă şi permanentă”, dar care are şi ea un sălaş, denumit “Casa Deoumanistă a Soarelui”. Pe parcurs, “deoumanismul” lui Alexandru Oblu se transormă şi în partid politic, fiind, spune acesta, prima “religie politică a democraţiei româneşti”. N-o să plictisim cititorul cu “programul” acestei “religii-politice”, câtă vreme şi Adolf Hitler, după părerea noastră, avea idei mai luminate, însă înţelegem că “punctul terminus al eforturilor meritocraţilor deoumanişti este instituirea confederaţiei planetare a legii”. Cum ar veni, o năstruşnicie scoasă din capul lui Oblu, de la Călăraşi, se vrea extinsă la scară mondială. Nu ştim de ce Alexandru Oblu este atât de modest şi se opreşte numai aici, câtă vreme D.U.C. – Dumnezeul Unic Curcubeu – e un ea/el, un bine/rău etc., dar care a avut treabă cu bing-bang-ul şi a creat inclusiv universul. Oblu nu ne mai spune cine face şi cine aplică legea sau cine-i selectează pe “meritocraţii deoumanişti”, ăştia fiind un fel de elită a religiei politice deoumaniste. În plus, religia politică inventată de Oblu este una de tip socială şi liberală în acelaşi timp, iar argumentul că aceasta nu este o utopie constă în faptul că nu demult, la Bucureşti, s-a constituit U.S.L., “adică Uniunea Social-Liberală”, adică a “socialiştilor patrioţi, moderni(,) cât şi a liberalilor de acelaşi fel”. Vă daţi seama, scrierea lui Oblu are peste 300 de pagini, însă, spre insatisfacţia noastră, n-am reuşit să parcurgem decât primele 100. Am mai reţinut că “deoumaniştii” cred în Dumnezeu “atunci când gândim binele şi facem binele pentru ceilalţi”. Credeţi că are sens să-l întrebăm pe autor dacă e ferm convins că face bine şi după ce reguli este făcut acesta? Oricum, dacă vreţi să vă distraţi, vă recomandăm cu căldură cartea lui Alexandru Oblu. E o însăilare care dovedeşte că românul e plin de capacităţi creatoare, cu toate că, dacă ar fi să judecăm după conţinutul acestei cărţi, am putea afirma că ar avea nevoie şi de-o cămaşă de forţă.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp