Chiar la Casa Albă, lângă găzărie,
Stă Oana Mizil. N-a plătit chirie.
Ceva mai în spate, într-o chicinetă,
Este şi Virgil, roade o şosetă.
Suflecat la mâneci, el vinde macrou.
Are faţa lungă, seamănă cu-n bou.
Se uită-n bilanţ, cu un ochi uimit,
Nu-i vine să creadă cât e de tâmpit.
Şi-a plimbat consoarta, peste mări şi ţări.
A halit fripturi, a halit jumări.
A băut pe rupte, fix la Itu-n poartă
Şi-a rămas cu sula şi-o pisică moartă.
Gândurile rele-i trec printre scăfârlie:
Am tocat toţi banii! Vreau la puşcărie!
Nu mai vând sardine! Nu mai vând nici cod!
L-am băgat în mă-sa şi pe el de pod!
Viaţa asta, frate, nu-i o bucurie
Când te-apuci să vinzi ochii la hamsie!
Stă Virgil pe gânduri, fiori reci îl trec.
Doamne, sunt un prost şi am capul sec?
Şi-i vine ideea: Cuget, deci gândesc!
Iau un ţigănuş şi îl aburesc.
Îl pun să semneze, spun că-i dau o casă,
Şi m-am scos şi gata, nici nu îmi mai pasă!
Îi cedez lui firma, e bătrân şi moare.
Nimeni n-o să ştie. Cad tot în picioare!
Că doar sunt de stânga, împart tot la toţi:
Praful de pe tobă, sula din chiloţi!
Eu să fiu pe plin, mi se rupe-n trei.
Şi-o să fac şi pod, la Sfântul Andrei!
Lumea e tâmpită, nu se prinde, frate
Că vomit doar vorbe şi sunt rupt în spate.
Că sunt beleuz şi-am o bucurie:
Oana să mă pună, chiar la primărie!
Să fiu edil-şef, peste gură-cască,
Să mă doară, tată, chiar în moţ, la bască!
Presa să nu afle, deci să fiu atent
Să nu ştie lumea că nu am un cent.
Că sunt sărăntoc şi am nasul lung,
Că n-am bani de pâine. Nu mă mai ajung.
Stă Virgil în hrubă, gânduri nu-i dau pace,
Parcă stă pe ţepi, parcă stă pe ace!
O s-ajung fetiţă, fix la puşcărie.
Şi-ncepe să plângă. O, ce tragedie!
O să afle presa! Află Marinică
şi am pus-o, tată. Doamne, ce mi-e frică!
Ăsta nu se joacă, îi toarnă pe hoţi
şi le dă pe buze caca din chiloţi.
O s-ajung de râs. N-o să am partid.
M-am scăpat pe mine. Ce miros fetid!
Iată, vine duba, pe Virgil să-l care
Chiar la puşcărie, să facă mâncare.
Bulangiii toţi se freacă pe mâini:
O s-avem ce f..e zece săptămâni!
VARIANTA AUDIO
