NEWS ALERT

România Tv: Accident cu patru morţi, la Luica

image_pdfimage_print

Patru oameni şi-au pierdut viaţa în urma unui grav accident de circulaţie petrecut, luni dimineaţa, pe DJ 403, județul Călărași. La locul accidentului s-a intervenit cu un elicopter SMURD.

A intrat în copac

Accidentul s-a petrecut, luni dimineaţa, între localităţile Mănăstirea şi Luica, la aproximativ 40 de kilometri de oraşul Călăraşi. Şoferul unui Logan a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a intrat violent într-un copac de la marginea carosabilului. Impactul a fost deosebit de puternic. Maşina a fost distrusă în totalitate. Cinci persoane au fost încarcerate, patru dintre acestea au decedat pe loc. “Un accident a avut loc pe DJ403, între localităţile Mănăstirea şi Luica. Din accident au rezultat cinci victime încarcerate, dintre care patru decedate. La faţa locului au intervenit două autospeciale SMURD, trei ambulanţe SAJ şi un elicopter SMURD”, a declarat Ovidiu Tătăranu, reprezentat ISU Călăraşi.

Șoferul e grav rănit

Persoana rănită a fost preluată de echipajele de urgenţă. S-a intervenit într-un timp foarte scurt. Un elicopter SMURD a transportat la Bucureşti singura persoană rămasă în viaţă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, se efectuează cercetări pentru determinarea cauzelor şi împrejurprilor în care s-a produs, în această dimineaţă, pe DJ 403, un accident rutier. Din primele verificări s-a constatat că șoferul autoturismului, un bucureștean în vârstă de 61 de ani, a condus un autoturism pe DJ 403, în afara comunei Luica, judeţul Călăraşi, şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Maşina a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu un copac.

Și ITM a deschis o anchetă

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la un spital din Bucureşti, şi decesul celor patru pasageri în autoturism. Din datele noastre, și Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Călărași a deschis o anchetă. Potrivit șefului acstei instituții, Răzvan Meseșeanu, urmează să se stabilească dacă cele 5 victime se aflau în timpul orelor de program. Există date conform cărora aceștia se deplasau de la locul de muncă spre domicilii. Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/ 14.07.2006 prevede, art.30 al.(1), că în sensul prevederilor art.5 lit.g), este, de asemenea, accident de muncă și accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a facut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers.

IMG_20151026_094412

 

 

 

 

 

 

 

IMG_20151026_094430

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_20151026_094519

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_20151026_094749

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_20151026_094803

 

 

 

 

 

 

 

 

 

IMG_20151026_094812

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close
WhatsApp chat