Accident de muncă la sediul Direcției Generale Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași. S-a întâmplat în cursul după-amiezii zilei de ieri, 26 octombrie 2015. Un bărbat a căzut de la aproximativ 4 metri înălțime, de pe o scară aflată pe o schelă.
Protecție și gardă
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei, plt. maj. Ovidiu Tătăranu, un echipaj de prim-ajutor SMUR a fost solicitat să intervină la un accident de muncă, unde victimă era un bărbat de 31 de ani. Prezenta hematom la arcada dreaptă și escoriații la nivelul feței. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Călărași. Din primele date, acesta executa lucrări pentru firma SC Tir Club SRL, cu sediul social în municipiul Călărași, strada General Constantin Pantazi, nr. 4. Este înființată în anul 2005 și are ca obiect de activitate cod CAEN 8010 – activitate de preotecție și gardă. De la înființare și pânîă în anul 2012, firma a raportat cifre de afaceri aproape de 0. În 2011 și 2012, firma SC Tir Club SRL a avut 0 cifră de afaceri. Doi ani mai târziu, aceasta înregistrează o cifră de afaceri record, de 870.705 lei. Există suspiciuni că bărbatul accidentat, chiar în curtea Direcției Generale Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, nu avea forme legale de angajare.
Afaceri de succes
Firma este administrată de Niculaie Sâmbeteanu, fost lider al Pardidului Democrat Liberal în perioada când organizația județeană a acestei structuri era condusă de Marian Dinulescu. De altfel, activitatea comercială a acesteia începe efectiv abia în cursul anului 2013. La o cifră de afaceri de 266.064 lei, cu un număr de 0 salariați, raportează un profit de 107.037 lei. Un an mai târziu, Niculaie Sâmbeteanu reintră în afacerile de succes, mărindu-și veniturile de aproape 4 ori, dar cu un profit de numai 66.572 lei. SC Tir Club SRL are ca asociați pe Niculaie Sâmbeteanu și Bogdan Lorin Leu. Direcția Generală Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași se află în subordinea Consiliului Județean Călărași. Unul dintre vicepreședinții acestuia este nimeni altul decât vechiul amic al lui N. Sâmbeteanu, Marian Dinulescu, amândoi foști lideri în cadul fostei Organizații județene a Partidului Democrat Liberal. Firma SC Tir Club SRL urma să execute lucrări de amenajări exterioare, la sediul Centrului de Primire în Regim de Urgență „Sf. Maria”. Niculaie Sâmbeteanu nu a putut fi contactat pentru a ne infirma că folosea, pentru executarea unei lucrări cu bani publici, oameni care munceau fără forme legale.