Incendiu violent într-un complex comercial situat pe strada Belșugului, în Călărași, lângă bazar. S-a declanșat după miezul nopții, flăcările distrugând fațada clădirii pe o suprafață de peste 100 de metri pătrați. Au ars articole de îmbrăcăminte. Nu s-a făcut o estimare a pagubelor. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei au acționat cu autospeciale, vreme de câteva ore. La fața locului, manechinele dau senzația că au ars oameni. Imaginile sunt sinistre. Complexul comercial se desfășoară pe o suprafață de 1000 de metri pătrați. În oraș este cunoscut sub denumirea de Bazarul Mic. O parte din acoperiș a fost distrusă. Înăuntru există stocuri de marfă, în special articole de îmbrăcăminte. Poliția a sigilat zona. La acest moment, un echipaj din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași se află la fața locului.
Într-un comunicat remis presei de cptre reprezentanții inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu știrbei Călărași, se arată că incendiul a fost pus de o mână criminală. „Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea”. Au fost folosite trei echipaje profesioniste de stinger. La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens pe o suprafață de aproximativ 60 – 70 de metri pătrați, la două standuri exterioare (barăci) ale unui complex comercial, existând risc de extindere la celelalte spații comerciale ale Complexului și la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate. S-a acționat, pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ o oră și 40 de minute.
În urma incendiului au ars materiale textile și plastice din două standuri comerciale (barăci exterioare), materiale textile și plastice de la alte trei societăți comerciale și s-au deteriorat ferestrele din aluminiu de la fațada complexului de pe strada Belșugului, precum și mai multe bunuri din interiorul complexului din cauza temperaturii foarte ridicate și a fumului gros degajat de ardere, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 50.000 de lei. Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale ale altor societăți comerciale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 400.000 de lei. La locul intervenției s-a deplasat și un echipaj de prim ajutor SMURD, fără a interveni însă.



