NEWS ALERT

A fost internat la Spitalul Județean de Urgență Călărași, dar a sfârșit în apele canalului colector Jirlău

Print Friendly, PDF & Email

Este vorba de Ghiță Dumitru, în vârstă de 72 de ani, din comuna Vlad Țepeș. În sat era cunoscut drept Mitică Papaiacu.

Dispărut în pijamale și papuci

Era alergic la antibiotice. La Călărași a ajuns în urma unui apel la sistemul unic de urgență 112, în după-amiaza zilei de 29 noiembrie, mai precis la ora 15:00. A fost internat în Spitalul Județean de Urgență Călărași cu diagnosticul de bronșită acută. “Duminică la ora 15:00 l-a sunat pe tatăl meu să-l întrebe ce a facut Bute în meciul de box al anului. A fost ultima oară când cineva din familia mea a vorbit cu bunicul căci de la ora 16:00 a dispărut din spital. Poliția din Călărași abia la ora 23:00 a anunțat-o pe bunica că bunicul a disparut”, afirmă Carmen Ghiță, nepoată a bătrânului. Din unitatea spitalicească a dispărut în pijamale și în papuci. “Actele, banii și hainele au rămas frumos aranjate în dulăpiorul lui scorojit din spital”.

Depresie cronică

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a dat publicității, în cursul zilei de 2 decembrie 2015, după 3 zile de la dispariția bătrânului, un comunicat de presă în care se specifică faptul că se derulează activități pentru găsirea bărânului în vârstă de 72 de ani. “Dispariţia lui Ghiţă Dumitru a fost sesizată de un doctor din cadrul unităţii medicale, în seara de 29 noiembrie 2015. Bărbatul ar fi părăsit salonul în care se afla internat, în jurul orei 18,00, şi nu a mai revenit”. Se afirmă același lucru: la data dispariţiei era îmbrăcat în pijamale bărbăteşti, de culoare deshisă, şi purta papuci. Pe 2 noiembrie 2015, aparținătorii au luat legătura cu Unitatea de Primiri Urgențe, unde a fost înregistrată internarea bătrânului Ghiță Dumitru. S-a aflat că a fost dus pe secția de boli interne. Conform unor date, Ghiță Dumitru avea tulburări de ordin psihic, suferind internări în spitale de specialitate. A fost diagnosticat cu depresie cronică.

Spitalul nu este pușcărie

De la Spitalul Județean de Urgență Călărași, managerul Romulus Dan Șerban afirmă că unitatea aceasta nu este pușcărie. “În astfel de cazuri, când se constată dispariția unui pacient, se apelează la intervenția lucrătorilor de poliție”. Ghiță Dumitru a fost găsit decedat, în apa canalului Jirlău. La examinarea sumară a cadavrului nu au fost constatate semne de violenţă. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Călăraşi în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, cercetările fiind continuate împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Ghiță Dumitru a fost găsit în jurul orei 12:00. Nimeni din cadrul Spitalului Județean de Urgență Călărași nu a remarcat și faptul că bătrânul avea tulburări de ordin psihic.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp