NEWS ALERT

Polițiști cu mucii-n freză: Versuri tâmpe sau diferența dintre ritmul sincopat și coriandru

Print Friendly, PDF & Email

Glume de sezon din partea Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, prezentate sub formă de rime tâmpe, denumite “Colind cu sfaturi preventive”, au fost distribuite redacțiilor călărășene. Textul este prezentat și sub forma unui fișier audio de tip 3gpp, ceea ce înseamnă că la înregistrarea acestuia s-a folosit un telefon mobil. Este exclusă varianta că acesta a fost înregistrat cu aparatura performantă aflată în dotarea Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Textul, insipid pentru orice cititor cu o inteligență medie, poartă următoarea denumire integrală: “Colind cu sfaturi preventive, de la polițiștii din Călărași”. Din datele noastre, în schimb, ineptul text a fost distribuit de Poliția Română, iar însărcinații cu relațiile de presă au fost obligați să-l distribuie către mijloacele de informare în masă. Varianta audio a textului este realizată de insp. pr. Ramona Tudor, din cadrul Biroului de presă al IJP Călărași. Uitați, mai jos, versurile, absolut penibile:

Aho, aho, mămici și tați,
Stați puțin și ne-ascultați,
Lângă copii v-așezați
Și casa s-o încuiați.

Primul vers este în ritm iambic, deci cu prima silabă neaccentuată și ce-a dea doua accentuată, cu mărimea versului de 8 silabe, având rimă de tip feminin, în vreme ce versul al doilea nu mai păstrează același ritm, iambic, prima silabă e accentuată, este mai scurt cu o silabă, deci are numai 7, având ultima silabă accentuată, de tip masculin. Se practică monorima. Versurile 3 și 4 din prima strofă, din punctul de vedere al prozodiei, sunt tot catastrofale. Nu se mai păstrează nici un fel de ritm. Se amestecă ritmul alert cu cel lin ascendent, adică troheul cu iambul, cu ambele rime de tip masculin, versul 3 având 8 silabe, cu ultima accentuată, în vreme ce versul 4 are tot 8 silabe, cu ultima accentuată, dar rezultatul este o cacofonie auditivă. Găsim aici ritmul sincopat, format din troheu și iamb, coriambul pentru prima jumătate a versurilor, ( pentru polițiștii cu veleități lirice – coriandrul) Desigur, nu suntem absurzi încât să ne imaginăm că polițiștii cu apucături lirice ar fi putut să ne expedieze un text / colind utilizând versuri alexandrine, mai precis versuri formate din 12 silabe, în ritm iamb, cu cezură după silaba 6.

În schimb, ce ne transmite prima strofă?! Păi ne spune că trebuie să-i ascultăm pe polițiști și să ne-așeză lângă copii și să punem zăvoarele la ușă, la geamuri, la horn, la vizor etc. Cum ar veni, să stăm încuiați în casă. Noi vă sugerăm să nu-i ascultați, căci la mintea lor e posibil să vă ceară nu numai să vă încuiați, cu cățel, cu purcel, în casă, ci să vă ascundeți și sub pat. Uitați și restul creației:

În curând, vine Crăciunul,
Ca tot omul cumperi bunuri,
Dar nu le lăsa afară
Că s-ar putea să dispară.

Nu mai facem dispuții pe marginea prozodiei utilizate în această strofă. Sunt inutile. Remarcăm totuși că rima devine oarecum împerecheată, asta dacă nu facem abstracție că numai în capul unui polițist termenul “Craciunul” ar putea rima cu termenul “bunuri”. Uitați și cealaltă parte a acestei capodopere:

Iar la tine, fără veste,
Hoțu-ți spune o poveste
Și pe loc te-a înșelat,
Fără bani el te-a lăsat.

Cât despre bijuterii,
Nu le scoate la iveală,
Păstrează-le doar pentru tine,
Că așa este mai bine.
Și poșeta încuiată,
De curioși protejată.

(Sfatul ăsta cu bijuteriile care nu trebuie scoase la iveală, ci trebuie păstrate “doar pentru tine”, e unul extrem de bun: bunurile de tipul bijuterii, bani, tablouri etc. trebuie păstrate în pereții vilei, în conturi ale firmelor offshore, departe de ochii procurorilor Direcției Naționale Anticorupție!)

Cu mașina dacă mergi,
Să conduci civilizat,
Reguli ai de respectat!
Și ceilalți la fel ca tine,
Vor s-ajungă acas’ cu bine.

(Și aici sfatul este unul extrem de util, mai ales pentru posesorii de permise de conducători auto luate în județele Argeș și Teleorman sau, pe plan local, la Călărași, eliberate de numitul Nicușor Demostene, fost angajat al DRPCIV, condamnat la 3 ani de pușcărie cu executare pentru trucarea de examene auto în schimbul unor beneficii materiale).

Și când faci cumpărături,
Nu te încurca în carduri.
Ține minte pinul bine,
Să fie doar pentru tine.

(Cumpărături rimează cu carduri – a dracu prozodie!)

Iar acuma la sfârșit,
Sperăm că v-am convins un pic.
Vă dorim doar fericire!
Și de vreți să sesizați,
La Poliție sunați!

Cum, recent, la Călărași, am asistat la un eveniment care a scandalizat opinia publică, în care doi angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au violat o minoră, fugită dintr-un centru de plasament, iată că venim și noi cu o urare pentru aceștia:

Aho, aho, dragi milițici,
Nu mai violați pisici,
Violați-vă-ntre voi,
Că rânjiți ca niște boi
Când dați muie la fetițe
Și vă credeți plini de fițe,
Violați copii orfani,
La anu’ și la mulți ani!

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp