DOSARE

Evaziune cu cereale: Câte 6 ani de pușcărie pentru copiii lui George Popa

image_pdfimage_print

La 6 ani închisoare a fost condamnat Marius Răzvan Popa, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, dosar care a fost instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, începând cu anul 2013, sentința fiind pronunțată de instanța de fond – Tribunalul Călărași. Prejudiciul în cauză, reținut de instanță, este de 6.694.995,64 lei, dispunându-se menținerea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile și asupra sumelor de bani instituit prin Ordonanța Parchetului ICCJ – DNA București, în dosarul nr. 265/P/2013.

Cazul Zoo Sintex și evaziunea de 8,2 milioane

George Popa

Marius Răzvan Popa, Alina Aurelia Popa și Florin Popa sunt copiii fermierului George Popa. Și George Popa a fost acuzat că a evidențiat, în actele contabile sau în alte documente legale ale firmei Zoo Sintex, cu sediul social declarat pe raza comunei Independența, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prejudiciul estimat adus bugetului de stat fiind de 8.201.390 lei, echivalentul sumei de 1,86 milioane euro la data înregistrării dosarului. George Popa e descris de presa călărășeană drept un fermier onest și energic, a cărui zi de muncă începea la primele ore ale dimineții. “Nea Popa este zi de zi alături de mioarele sale. O ştie pe fiecare în parte, din ce rasă face parte, când a fost cumpărată şi cu cât, când trebuie să fete şi ce-i place să mănânce. “Am încercat să mă las de meserie, dar nu pot. Programul meu este acelaşi zilnic: trezirea la 4,30. Ajung acasă, atunci când dă Dumnezeu. Cred că aici găsesc toată energia care mă ţine în viaţă”, spune fermierul”, titra publicația Adevărul. Prejudiciul în cauză a fost acoperit prin compensare, firma Zoo Sintex fiind condamnată penal.

Întâlniri și sindrofii cu polițiștii de la SIF

Florian Popa și Adrian Minune

Au fost semnale publice conform cărora firmele controlate de familia Popa aduc prejudicii uriașe bugetului de stat prin comiterea, în mod repetat, de infracțiuni de evaziune fiscală. Au fost date conform cărora chiar lucrători sau șefi din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în perioada 2011 – 2012, se întâlneau chiar cu cei pe care ar fi trebuit să-i acuze de comiterea de infracțiuni, la motelul Poem, unitate de alimentație publică aflată în proprietatea familiei Popa. Prin firma Zoo Sintex, erau achiziționate cereale, de la persoanele fizice, fără să fie înregistrate în actele contabile. De această dată, evaziunea fiscală s-a realizat printr-o altă firmă deținută de familia Popa, Alymar Trans Agri SRL, înregistrată inițial cu sediul social pe raza comunei Independența, începând cu anul 2004, având ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri. În perioada 2010 – 2013, firma a înregistrat un rulaj de 278.378.490 lei (61 milioane euro, la cursul din 2015), firma declarând profituri infime (circa 0,1 la sută din rulaj) sau chiar pierderi consistente. Din 2016, aceasta nu a mai derulat activități comerciale, sediul firmei fiind mutat în localitatea Afumați, S.A.I. A intrat în procedură de faliment, pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 7.09.2016, cu firma Zoo Sintex drept principal creditor.

M.T. SRL, de pe strada Lalelelor

Marius Răzvan Popa a fost condamnat, în primă instanță, la 6 ani de pușcărie, cu pedeapsa complementară de a alege și de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice pe un termen de 2 ani de la executarea pedepsei. La aceeași pedeapsă a fost condamnată și sora acestuia Popa (Anghel) Aurelia Alina. Ilie Ștefan, inculpat în aceeași cauză, a fost achitat, ca urmare a intervenirii prescripției, pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat, acesta dovedindu-se cooperant, pe timpul derulării urmăririi penale. A fost condamnat, în cauză, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare, instanța reținând că acesta a beneficiat de liberarea condiționată într-un dosar judecat de Tribunalul Brăila și în care fusese condamnat tot pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prin firmele SC YT SRL Brăila și SC MT SRL Călărași, cu următorul prejudiciu: 29.722.273,94 lei (din care 16.678.337,38 lei T.V.A şi 13.043.936,56 lei impozit pe profit), privind pe SC Y.T. SRL, şi dobânzile legale, conform art. 119 şi urm. din O.U.G. nr. 92/2003, către partea civilă M.F.P.– A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. Brăila; 688.141 lei (din care 427.848 lei T.V.A. şi 360.293 lei impozit pe profit), privind pe SC M.T. SRL Călărași, suma totală fiind de sumă totală de 30.510.404,94 lei (echivalentul sumei de 8.171.846,19 euro), acesta fiind condamnat, anterior, în anul 2009, la o altă pedeapsă privativă de libertate, de 5 ani de închisoare, tot pentru evaziune fiscală pentru comerț fictiv cu cereale, cu un prejudiciu de 100 de miliarde de lei vechi, acesta evidențiind în actele contabile operațiuni fictive, în scopul deducerii de TVA. Ulterior, a fugit din țară și a fost arestat în Germania, în cursul anului 2010. În Călărași, firma M.T. SRL era una de tip fantomă, fiind înregistrată cu sediul social pe strada Lalelelor. Prin contopirea pedepselor, Ilie Ștefan urmează să execute 10 ani de pușcărie. Ciocoi Florin a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Țeparul de la Iași, cu firme-fantomă la Lehliu și-n Insulele Virgine

La 2 ani de închisoare a fost condamnat și Dobrincu Mihai Lucian, cunoscut drept unul dintre cei mai mari țepari de pe raza județului Iași. Este judecat, de Tribunalul Iași, alături de alți 15 inculpați, pentru constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani, cu ramificații serioase și în județul Călărași, prin firma Logistic Plus SRL din satul Buzoieni, orașul Lehliu Gară, aceasta având un comportament de tip firmă-fantomă, fiind administrată de Emil Sebastian Petcu. În anul 2007, această firmă a înregistrat o cifră de afaceri de 4.735.865 lei, cu un profit de 14.667 lei. În anul următor, cifra de afaceri a crescut la suma de 32.094.878 lei, cu un profit de numai 18.775 lei. În anul fiscal 2009, “Logistic Plus” SRL a rulat doar 11.232.650 lei, cu un profit de 20.132 lei. În 2009, firma a fost premiată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi, aceasta aflându-se în Topul firmelor. Are ca obiect principal de activitate “transporturi rutiere şi de mărfuri”. S-a stabilit că rețeaua, formată din firmele City House Agency Iaşi, SC Transcereal Oil Company Iaşi, SC Bora Company SRL Valea Lupului, Logistic Plus Lehliu Gară, Avi Top SA Războieni, SC Şapte Spice Râmnicu Vâlcea, punct de lucru Moara Iaşi, Misfield Investmens Iaşi, cu acţionariat persoană juridică din Statele Unite ale Americii, SC First Auto Cereal şi SC A&A Cursor Company, importa, din Republica Moldova, grâu furajer, deci fără taxe vamale, și-l livra ca grâu de panificație. Banii rezultați din evaziune ajungeau în contul firmei “Greneta Limited” din Nicosia, Cipru, tranzacţiile fiind efectuate de Dobrincu Mihai Lucian, Dobrincu Ionuţ Bogdan, Grădinaru Elena Florentina, Grădinaru Vasile şi Tănasă Cristiana. În circuitul financiar au fost folosite și firme din SUA, Noua Zeelandă, Cipru, Republica dominicană și Insulele Virgine, valoarea prejudiciului fiind de 3,1 milioane euro. Dobrincu Mihai Lucian a lucrat tot cu aceeași schemă de evaziune și pe raza județului Ialomița, fiind condamnat, în cursul anului 2014, la 3 ani de închisoare.

În cauză – patronul bălții Maioru, de la Belciugatele

Pralia Neculai a fost condamnat, în aceeași cauză, la 2 ani de închisoare cu suspendarea condiționată a executări pedepsei. Pralia, bucureștean, este administratorul bălții Maioru, de pe raza comunei Belciugatele. Un alt bucureștean. Oprea Radu Niculae, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare. Ivan Bogdan a fost condamnat la 5 ani închisoare. Harasim Corneliu e un alt cunoscut evazionist, cu domiciliul pe raza municipiului Boroșani. A făcut pușcărie, la Penitenciarul Găești. Alături de alți 4 infractori, Şerban Alexandru, Şerban Ştefaniea, Onu Iulian şi Serediuc Stelian, Corneliu Harasim a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, în anul 2015 fiind condamnat definitiv, prin sentință emisă de Curtea de Apel suceava, la 4 ani de închisoare cu executare, pentru evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat tot în domeniul afacerilor cu cereale, pe ruta Republica Moldova – România. În 2011, acesta a mai fost trimis în judecată, în calitate de complice, într-un dosar de evaziune fiscală cu produse petroliere, valoarea prejudiciului fiind de 87.386.308.61 lei. În cauză a figurat și Ciocoi Florin, aceeași persoană care a fost condamnată și în dosarul de evaziune avându-l drept cap pe Marius Răzvan Popa. Corneliu Harasim a suferit numeroase condamnări la pușcărie, emise de tribunalele Botoșani, București, Ilfov, acesta, prin contopirea pedepselor, urmând să execute 6 ani de pușcărie. Pentru același gen de infracțiuni, Mitran Florian Cristian a primit o pedeapsă de 6 ani de pușcărie.

Despăgubiri către ANAF

A fost admisă cererea de despăgubiri formulată de Ministerul Finanțelor Publice – ANAF București, după cum urmează: pe inculpatul Mitran Florian Cristian, în solidar cu SC Alymar Trans Agri SRL, Popa Marius Răzvan şi Popa (Anghel) Aurelia Alina, la plata sumei de 3.719.049 lei; – pe inculpatul Ivan Bogdan, în solidar cu SC Alymar Trans Agri SRL, Popa Marius Răzvan şi Popa (Anghel) Aurelia Alina, la plata sumei de 1.557.392 lei; -pe inculpatul Ilie Ştefan, în solidar cu inculpaţii SC Alymar Trans Agri SRL, Popa Marius Răzvan şi Popa (Anghel) Aurelia Alina, la plata sumei 104.125 lei; – pe inculpatul Pralia (Răţuşcă) Neculai, în solidar SC Alymar Trans Agri SRL, Popa Marius Răzvan şi Popa (Anghel) Aurelia Alina, la plata sumei de 150.212 lei; – pe inculpatul Ciocoi Florin, în solidar cu SC Alymar Trans Agri SRL, Popa Marius Răzvan şi Popa (Anghel) Aurelia Alina, la plata sumei de 215.173 lei; – pe inculpatul Dobrincu Mihai Lucian, în solidar cu SC Alymar Trans Agri SRL, Popa Marius Răzvan şi Popa (Anghel) Aurelia Alina, la plata sumei de 128.505 lei; – pe inculpatul Oprea Radu Niculae, în solidar cu SC Alymar Trans Agri SRL, Popa Marius Răzvan şi Popa (Anghel) Aurelia Alina, la plata sumei de 204.149 lei; – pe inculpatul Harasim, Corneliu, în solidar cu SC Alymar Trans Agri SRL, Popa Marius Răzvan şi Popa (Anghel) Aurelia Alina, la plata sumei de 88.478 lei.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close
WhatsApp chat