A fost condamnată, în repetate rânduri, pentru furt calificat. Un timp, a stat și în arest preventiv. În 22.05.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a condamnat-o la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare. E perioada în care Angela Lican, de fel din satul Valea Roșie, județul Călărași, hălăduia prin capitală, unde fura cam ce era de furat. De regulă, fura flori, de pe domeniul public. A beneficiat de clemența magistraților. Într-un final, Judecătoria Sectorului 4 a trimis-o după gratii. Pentru 2 ani și jumătate. În plus, i s-a interzis să mai pună piciorul în București vreme de 5 ani, după executarea pedepsei. A fost eliberată condiționat. Aproape concomitent, Judecătoria Sectorului 2, într-un alt dosar, în 22 februarie 2013, a condamnat-o, tot pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la 3 ani închisoare. Așa a ajuns din nou la Penitenciarul de Femei Târgșor.
Visând la Becali
A beneficiat și de clemența președintelui țării, fiind unul din puținele gesturi de acest fel făcute de Traian Băsescu, în cele două mandate în care a ocupat funcția supremă în stat. A grațiat-o la 3 iunie 2014, în baza unor motive umanitare. Angelica Lican mai avea de stat în pușcărie o perioadă de 2 ani și jumătate. În schimb, acasă, la Valea Roșie, un sat aparținând comunei Mitreni, la care se ajunge ieșind de pe DN 4 București – Oltenița, în plină câmpie și aproape de o pădurice, o așteptau 5 copii. Al 6-lea i-a murit cât timp a stat după gratii. Vreme de câteva zile, Angela Lican a fost în atenția opiniei publice. A fost prezentată ca o adevărată supraviețuitoare. Ca o lupătătoare desăvârșită. Femeia pe care un sistem nedrept a pus-o la zid. Un sistem politic, un sistem social, ambele profund inumane. Până la vârsta de 38 de ani, a născut de 6 ori. Angela e femeia care a furat de foame. Pentru a-și crește copiii. A fost luată pe sus, din Oltenița, în momentul când a vrut să-și schimbe actul de identitate. A fost dusă direct la pușcărie, chiar dacă s-a tot plâns că are acasă o fetiță, de doar câteva luni, pe care o alăptează. A ajuns la pușcărie pentru că, în mod repetat, a furat lalele, de pe domeniul public, de prin parcurile municipiului București. În cele din urmă, a fost lăsată liberă, acasă, aproape de copii. S-a bucurat și de sprijinul material oferit de oameni cu posibilități impresionante. Un astfel de gest a fost făcut de Gigi Becali, un personaj pitoresc, pe care orice necăjit visează să-l întâlnească măcar o singură dată în viață. Casa Angelei Lican se află la marginea dinspre sud a satului, de la strada ei mai mergi un colț și dai direct în pădurice. E pe o coamă. Ni se spune: Urci dealul și vezi care casă nu are gard, acolo stă Angela. În schimb, în câmpie, orice denivelare, oricât de mică, e un deal. Și unde e un deal, neapărat e și o vale. Iar dacă orice casă de pe coama aia, care nu are gard, ar fi a Angelei, atunci Angela ar avea multe, foarte multe case. Zece.
Fier pe pâine
Deși e devreme, Angela Lican e trează. Nu trebăluiește prin curte. Nu are de ce. Nu vezi un rând de roșii. Un rând de ceapă. Un vrej de fasole ridicându-se pe gard. Nu are cum. Nu are pe ce să se salte. La casa Angelei se poate intra de oriunde. La stradă, are ridicat un zid, e tencuit și e pe post de gard. Se poate intra pe lângă el. Sau prin locul unde s-ar vrea făcută o poartă. Dar nu sunt porți pe la arii, aici. E zona țigăniei, cum spune tot satul. Porțile sunt de fier, iar fierul se poate transforma ușor în câteva bancnote, se comercializează cu 0,7 lei pe kilogram. 5 kilograme de fier înseamnă câteva pâini. Patru. De la grațiere, casa Angelei nu a suferit nici o transformare miraculoasă. Arată la fel ca în urmă cu doi ani. Jumătate tencuită. Geamuri cu ramă din plastic. Odăile din față nu sunt locuite. Par devastate. Trebuie să numărăm cinci copii, trei băieți și două fete. În prima odaie, un fel de antreu, nimic nu s-a schimbat. Pe o canapea veche, aceeași canapea din urmă cu doi ani, deși a aproape ora 9:00, cel mai mare copil al Angelei, are 21 de ani, încă doarme. Același câine care, în urmă cu doi ani, părea debusolat de mulțimea strânsă ciorchine la stradă, își face și acum de lucru prin zonă. Pare mai degrabă o gioarlă hămesită. I se văd coastele, mai mult alunecă și dă, de fiecare dată când nu suntem atenți, să ne muște de glezne. Marș, nebuno! Iar Angela face și acum ceea ce făcea și înainte: Stau acasă, cu copiii. De fapt, alocația acestora e singurul venit sigur al familiei. Spune că soțul, Marian, mai muncește cu ziua. Că și băieții cei mari fac la fel. Și așa e, cel mai mare dintre băieți muncește deja, e uluit de prezența noastră, abia face ochi și pare speriat. Nici urmă de ceilalți doi băieți. Oricum, nu au mai mult de 14 ani.
Love, love, love
Nu mai fură flori, nu mai fură nimic, așa spune. Primarul din Mitreni, Tudorică Minciună, care se vede că e om așezat, în schimb spune că măcar curent electric fură, deci tot fură ceva. Casa e branșată ilegal la rețeaua de tensiune. Când se aprind becurile în sat, are și Angela cum să aprindă becurile în antreul ăla. Sau în cameră. Se intră pe o ușă din plastic alb. Cineva din arie a scris pe ea, strâmb: LARUCA + florin. Apoi sunt desenate câteva inimi săgetate. Love, love, love. În antreu, poți săpa. Nu are pardoseală. Pereții sunt dați cu var albastru spălăcit. Îi sărut mâna și lui domnu Gigi Becali, de ne-a ajutat de am putut și noi să ne punem pe picioare. Acum ar vrea același lucru: Și dacă cineva poa’ să ne mai ajute și pe noi să ieșim din sărăcia asta… Ridică din umeri. Sunt amărâtă rău. Că nu putem să ne descurcăm într-un fel. Sărăcia asta înseamnă, în camera de lângă antreu, două paturi, un șifonier, toate aproape noi, o sobă de teracotă, dar și un tavan care stă să cadă. Are burtă. Niște fire atârnă, pe mijloc. Cele două fete își fac de lucru în unul din cele două paturi. Între ele, se află un scaun de bucătărie. Pe scaun, un recipient de plastic: Albacher, 2,5 litri, bere blondă Premium. Mai e ceva spumă. Atât. Asta vreau, cineva cu suflet mare să mă ajute și pe mine, să termin ce am început. Despre Traian Băsescu, fostul președinte, asta spune: Îi mulțumesc din suflet, să-i dea Dumnezeu sănătate. Și-și fac o cruce, mai mult imaginară. M-a ajutat să fiu lângă copiii mei. Ca președinte, pentru ea și pentru copiii ei, a fost foarte bun. Și pentru țară. Cu toate că-l acuză lumea, dar eu l-am văzut altfel… Dacă mai vrea ca să mai fie președinte, noi îl votăm. Nu se lasă până nu-i spune câteva vorbe, așa cum știe ea mai bine: Te-avez bahtalo. De trail șave, te-avez bahtalo, tu del so cames. Ne și traduce: Să fie sănătos, să-i trăiască copiii și să-i dea Dumnezeu ce-o vrea el.
Garanții de la primar
Sunt oameni care nici nu vor ajutor, e părerea primarului din Mitreni, Tudorică Minciună. Angela Lican, imediat după ce a ieșit din pușcărie, s-a trezit și cu niște bani, un teanc de bani, Gigi Becali a făcut un gest creștinesc, așa că femeia a avut în casă suma de 200 de milioane de lei vechi, 20.000 de lei de acum. Nu s-a dus fuga să-și plătească taxele și impozitele locale, rămase restante. În schimb, Angela și-a luat mobilă. Alea două paturi și un șifonier. Și-a mai luat televizor și mașină de spălat. Asta în condițiile în care nu avea curent. Nu avea nici apă. Nu are nici acum. Ulterior, mașina de spălat și televizorul au ajuns prin vecini, vândute la jumătate de preț. Despre copii, asta știe primarul: Nu sunt deloc liniștiți. Și nu le are grija, îi lasă mai mult pe stradă. E singura care ne face probleme, dintre țigani. Primarul nu mai știe cum s-o ajute pe Angela Lican. Spune că i-a dat și bani. Asta știu, niciodată nu au bani, totdeauna vin să le dau. De unde să le dai?! Și acesta știe că banii, ăia puțin, în casă la Angela, se duc și pe băutură: Sunt oameni care poți să-i ajuți și care trebuie să-i ajuți, sunt oameni care oricât de mult i-ai ajuta, tot nu au. Nu există soluții pentru cei din familia Lican, asta spune primarul. Ridică din umeri: Eu nu știu ce să le fac. Ce să le fac?! Problema lor nu se rezolvă nici dacă găsim în fiecare zi câte un Gigi Becali. Ei tot așa vor trăi, vă garantez lucrul ăsta.
Să se aleagă praful
Fetele se țin de poala Angelei. Sunt desculțe. În spatele casei, sunt câteva pâlcuri de ștevie devenită ațoasă. Asta crește și în asfalt. O bicicletă de culoare mov, fără coarne, fără șa, zace aruncată. Cândva a fost nouă. Nu demult. Gătește într-un alt corp de casă. Prin bunăvoința proprietarului. Și asta pare părăsită. Se vede că plouă prin tavan. Pereții sunt dați toți cu același var de un albastru spălăcit. Farfurii mânjite cu sos de cartofi, un colț de pâine, o cutie în care a fost cândva smântână, Boni, plină cu sare grunjoasă. Pentru 25 de lalele care am furat eu, nu e corect. Și ceea ce văd, de mii de euro, de miliarde de euro, îi dă acasă și trăiește acasă, în libertate, e ceva ieșit din comun. Și face un gest ca și când să se aleagă praful de ei. Cel puțin nu m-a ajutat statu’, să m-ajute statu’, să zică așa, mă, i-a murit un copil la femeia asta datorită nouă, că și-a lăsat copilu’, de 3 luni, și-am plecat la pușcărie. Nu l-am lăsat la spitale, l-am lăsat aici, acasă, în amărăciunea asta… A murit din cauza la sărăcie copilul meu. Și spune că nici nu mai vrea să facă alți copii. Că nu are cu ce să-i crească. Păi cu ce să-i mai cresc? Adevărul e că nici înainte nu avea cu ce. Iar pe cei pe care-i are, îi trimite la școală nu pentru că vrea, ci pentru că nu are încotro. Măcar ei să fie bine… Ieri, pe seară, au lenciurit sosul ăla cu cartofi. Au spart și un cățel de usturoi. Nu știe ce va face azi. Îi întindem niște bani. Dă să plângă. Se anunță o altă zi în care în casa Angelei lican se va pune masa. La amiază. Pe strada aia ca o coamă, lumea iese în praf. Urcă și o căruță. Agale. Și toți ieșiți se miră de norocul Angelei: a fost la pușcărie și pe urmă i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Dar numai preț de câteva clipe.
