Oh, viaţa e darnică cu cei îndrăzneţi şi, da, e adevărat, oferă o şansă fiecăruia. Sunt fericit! Nici nu mai aveam speranţe şi totul, în jur, devenise negru şi mi se părea că mă prăbuşesc definitiv, câtă vreme nu te mai văzusem încă înainte de 8 Martie, însă, iată, o, ce fericire!, azi te-ai hotărât, în sfârşit, să mă iei în seamă.
Draga mea, că nici nu ştii că iubirea pe care ţi-o port şi pe care, poftim!, ţi-o mărturisesc, e nu numai sobră şi uşor habotnică, dar vreau să înţelegi că sunt constant în sentimente şi numai aproierea ta îmi dă vigoare, numai respiraţia ta îmi este suficientă pentru a mă hrăni. Uşor ironică, m-ai întrebat de ce mă bâlbâi, însă nu am înţeles de ce ai făcut acest lucru când răspunsul este evident pentru oricine: mă pierd în faţa ta, mă derutezi cu privirea ta şăgalnică şi plină de promisiuni, mă zăpăcesc, mă încurc, mă dezorientez, dar, în acelaşi timp, tu eşti cea care-mi conferă echilibru şi logică. O să-ţi fac, într-o zi, chiar dacă este nevoie să mă împrumut la cămătari, un afiş mare, scris pe fond albastru-miliţian, aşa cum îţi place ţie, în care o să-ţi spun cât de mult te iubesc, şi-o să-l afişez în piaţă, ca să înţelegi că nu mai pot să-mi ascund sentimentele! Nu le mai pot ţine-n frâu! Desigur, îmi dau seama că eşti o fată uşor obraznică şi cu aere de periferie a Capitalei, dar înţeleg din faptul că mi te-ai adresat, uşor şăgalnic, oarecum crispată şi cu oarecare complicitate, că şi sufletul tău vibrează în faţa dragostei pe care, cu infinită delicateţe, ţi-o port. Mai mult, am văzut că, la sfârşit de săptămână, te-ai delectat la un meci de fotbal. Ai stat în tribuna oficială, în compania unuia care a construit case din carton presat şi pline de şobolani, desigur, portocalii, la preţuri astronomice. În sfârşit, ai coborât din turnul acela de fildeş şi te-ai comportat precum orice chivuţă: ţi-ai pus, între picioare, un castron cu seminţe de floarea-soarelui, puţin cam arse, şi i-am privit pe acei tineri, alergând de căpiaţi şi şutând într-o băşică. Ce privire inteligentă aveai! Cum înţelegeai tu tot, mai ales scandările galeriei pe care le mimai şi tu din buze, puţin contrariată, dar pe deplin satisfăcută: PSD are valoare / Şi ne bagă în Onoare!, Filipescu şi Mizil / Vinde peştele la kil!, Oana mea-i din Ferentari / Şi-are ţâţele cam tari!, dar şi-alte asemenea compuneri extrem de elevate. Am văzut, într-un final, că ultima scandare ţi-a atras în mod deosebit atenţia, aşa că m-am trezit şi eu, care stăteam la peluză, fix sub tabela de marcaj, strigând ca apucatul: Dragă Oana, te doresc, / Că ca tine nu găsesc!
Send an email
