EVENIMENT

O primă decizie a instanței în cazul morții fotbalistului Cristian Păun

image_pdfimage_print

Judecătoria Oltenița, ca instanță de fond, l-a condamnat la 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe polițistul Daniel Laurențiu Stoica, șef de post pe raza comunei Chiselet, la data comiterii faptei.

A fost trimis în judecată, după lungi tergiversări, la data de 3.09.2019, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, după ce, în noaptea de 5 august 2015, pe raza comunei Mânăstirea, la ieşirea dintr-o staţie de alimentare Peco, Daniel Laurențiu Stoica, agent 1 în cadrul Secţei 2 Poliţie Rurală Olteniţa, aflat în autospecială, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a manevrat mașina de serviciu de-a latul drumului, cu intenția de a-i bara drumul tânărului Cristian Pun, care conducea o motociclă de mare capacitate, marca Yamaha. Cristian Păun nu avea carnet de conducere. Venit cu viteză, Cristian Păun nu a mai avut timp să reacționeze. Nu a reușit să frâneze, doar a schițat gestul de a ocoli mașina, fără să poată efectua această manevră.

A fost aruncat aproape 25 de metri în aer, trecând și pe deasupra cablurilor de alimentare cu curent electric care traversează DN31. A fost, pur și simplu, zdrobit în urma impactului. A fost transportat la un spital din București, dar fără șanse reale de a rămâne în viață. A fost deconectat de la aparate în cursul zilei de 12 august.

Instanța de fond a reținut o culpă comună în acest caz care i-a avut drept protagoniști pe polițistul Daniel Laurențiu Stoica și tânărul Cristian Păun, mort la 22 de ani. Judecătoria Oltenița consideră că acest caz a fost un accident, drept pentru care a reținut în sarcina asiguratorului, Astra Asigurări, societate aflată în procedură de faliment, plata despăgubirilor de ordin moral, părinții tânărului Cristian Păun urmând să primească daune morale în valoare de 80.000 lei fiecare, în vreme ce fratele acestuia, Mario-Alexandru Păun, urmând să primească suma de 30.000 lei. E greu de presupus că familia victimei va vedea vreodată acești bani.

Adrian Păun, tatăl lui Cristian Păun, declara că știe că între tânăr de 22 de ani, fotbalist, și Daniel Laurențiu Stoica, șeful de post de la Chiselet, a existat o altercație. “A spus că în seara asta îl fac, așa a spus. Dar nu s-a gândit tembelul, că ăla e un criminal, dacă venea altcineva? Se ducea un motociclist, cu nevasta, pe șosea. Te duci să dai în el? Dacă era altă motocicletă?”

Soluția poate fi atacată cu apel.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp