Este căutat, din noaptea de 4 spre 5 octombrie, de zeci de polițiști și de jandarmi, asta după ce, în urma unui conflict spontan, după declarațiile martorilor, a făcut măcel în curtea fostei concubine, în satul Roseți. La căutări este folosit și un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.
Se numește Radu Costel Dumitru, are 35 de ani și locuiește în Roseți, pe strada Borcea, nr. 26. Este căutat pentru multiple infracțiuni de tentativă de omor. În sat este cunoscut drept Costel Bășină.
Alarma a fost dată de o angajată a unei benzinării, Valentina Dumitru.
„Când a venit, era colega mea la ghișeu. Ea l-a primit. A intrat. A spus: ajutați-mă, că m-a tăiat cineva. A luat o sticlă de apă și-n momentul ăla s-a culcat pe jos. Colega mea a sunat la 112 și m-a strigat și pe mine, că eram în spate, făceam curățenie. L-am văzut plin de sânge. L-am întrebat ce s-a-ntâmplat. A zis că a avut o altercație cu un alt bărbat. Nu am știut despre ce este vorba, la momentul respectiv. M-am speriat foarte tare pentru că avea trei răni, una la cap și două în abdomen, dar una era foarte adâncă, se vedea gaură în interior, puteai să bagi un deget lejer. Și de-acolo țâșnea sângele. Am sunat și am cerut să-mi spună cum aș putea să-i opresc sângerarea până vin cei de la SMURD. Mi-au spus ce trebuie să fac, că am niște șervețele umede, dacă m-ajută. I-am oprit sângerarea, l-am pansat cum am putut și între timp au venit cei de la SMURD, au venit destul de repede.”
La benzinăria de la marginea satului Roseți, cel care a dat buzna, plin de sânge, se numește Nicolas Gheorghe. Este din municipiul Călărași și are 39 de ani. Acesta se angajase, de puțin timp, într-o relație cu Mariana Răgălie, concubina lui Radu Costel Dumitru.
Inspectoratul de Poliție Județean Călărași într-un comunicat remis presei, afirmă că Radu Costel Dumitru ar fi pătruns, fără drept, în locuința fostei concubine, ar fi spart geamul unei ferestre și ar fi pătruns în interiorul imobilului, iar cu un obiect tăietor înțepător și-ar fi lovit fosta concubină, pe mama acesteia și pe actualul concubin al femeii.
„De asemenea, acesta ar fi aruncat cu benzină pe părinții fostei concubine, provocându-i leziuni la nivelul membrelor superioare tatălui femeii, iar, ulterior, acesta ar fi fugit către extravilanul comunei Roseți.”
Deși au auzit scandalul, vecinii se feresc să vorbească despre acesta.
„Aici s-a-ntâmplat, a numărul 5. Dar cred că a rămas doar cea bătrână acasă, cu nepoții, că restul sunt în spital. Nu e acasă femeia, nu a dormit acasă, de frică, dacă pe el nu l-a găsit. Vă dați seama că îi e frică!”
Se lansează și ipoteza că agresorul Radu Costel Dumitru ar fi putut să se sinucidă, după ce a realizat ce grozăvie a făcut.
Trei copii au împreună Mariana Răgălie și Radu Costel Dumitru. Cel mai mare are 14 ani și locuiește la familia tatălui. Mariana a plecat de-acasă, cale de două colțuri, la locuința părintească, împreună cu alți doi copii, cel mai mic având vârsta de 5 ani.
Acolo se întâlnea cu iubitul venit de la Călărași, Nicolas Gheorghe. Era plecată de-acasă de aproape o jumătate de an, timp în care a fost, de 3 ori, în Spania, dusă la produs de actualul iubit. A fost adusă, din Valencia, în urmă cu 3 săptămâni, de rudele agresorului Radu Costel Dumitru.
Rudele femeii declară că aceasta a plecat de-acasă pentru că era gresată fizic, în permanență.
„Îl caută și avioane, și drone, și toate alea!… O bătea. De ce pleacă o femeie? Degeaba?! O bătea! Sărea cu cuțitu’, cu furcoiu’, o lega de pom, o bătea! I-am auzit! Păi dacă stăm aici! Și ea e cu copilul la spital. Că l-a vizitat pe tac-su, că se ducea cu cuțitul către ea și a țipat, aaauu, și-așa a rămas! Și e-n spital acuma! E criminal, domnule, ce credeți că este? Un criminal!”
Mătușa femeii care a fugit de la bărbatul cu care are trei copii, pentru că s-a-ndrăgostit, e revoltată.
„Dar dragostea nu-i oprită! Măi, dar cum să-ți iau eu ție viața cu cuțitu’? Și lu socră-su, și lu soacră-sa, și la concubin, și ei! Lu socră-su i-a dat foc! I-a dat cu benzină! Noi, neștiind, am dat cu apă pe el! Și-acuma e-n spital, e bandajat din cap până-n picioare!”
Soacra Marianei Răgălie are o cu totul altă versiune.
„Băiatul a trăit cu femeia asta, a făcut 3 copii. Cum spune mama la fată, că tot juca la aparate, dar el și-a crescut copiii. A muncit și-a crescut copiii. Dacă ea nu se-ntâmpla să facă treaba asta, să aibă bărbați, n-ajungea aicea, la cuțit, s-o omoare. Dar din cauza ei… A fost măritată o lună și ceva cu bărbatul ăla. După asta a adus-o băiatul din străinătate, cu banii lui. Dacă mama ei nu zicea s-o aducă, n-o aducea! De ce n-a adus-o mama ei cu banii ei? De ce s-o aducă copilul meu? Eu i-am spus la noră: făi cuscră, tu o aduci la mine, dar să știi că Costel o să meargă la pușcărie, fata ta o să meargă în pământ. Nu poate să trăiască amândoi după ce-a făcut ea”.
Plecată în Spania, în Valencia, cu Nicolas Gheorghe, Mariana Răgălie își suna în permanență fostul soț.
„Și-a adus-o înapoi că a zis că nu mai poate să trăi acolo cu ăla. Ce-a vorbit cu Costel, că-l suna de 5-6 ori pe zi, îl zăpăcise pe băiatul asta cu telefoanele. Ăsta a adus-o, ca să-și crească copiii… Dar ea dacă nu se-ntâmpla, curva, ca să spun p-aia dreaptă, să-l ia pe bărbatul ăsta!… Că a avut și alții! Un pușcăriaș, de pe la oraș… Mama ei știe ce persoană a avut la ușă! A fost violată în curtea școlii, nu știu de cine… A fost luată de Țaganu, a fost luată de F…, a fost vândută, prin toate părțile! Mama ei nu știe ce persoană a avut la ușă, ce copil a avut?”
În noaptea de 4 spre 5 octombrie, când s-a dus la locuința socrilor, unde se refugiase Mariana Răgălie și Nicolas Gheorghe, Radu Costel Dumitru era sub influența băuturilor alcoolice. S-a dus spre seară, cu lapte și mere pentru cei doi copii luați de concubină. Acolo, mai târziu, lucrurile ar fi degenerat.
„Dacă-i faceți un test antidrog, e drogată. Cocaină! Și ea și el! În Valencia, a stat pe club direct. ea zicea că e barmaniță, dar era jucătoare.”
Rudele lui Costel Radu Dumitru, care încă nu a fost găsit de oamenii legii, spun că acesta ar fi rănit grav, la rându-i, în zona capului.
„Pe noi asta ne interesează: să nu se fi dus, Doamne-ferește, la gârlă sau… Și el e lovit la cap. Băiatul l-a salvat, că l-a bătut cu poarta-nchisă. S-au bătut între ei. I-a dat lui cu sapa, el are capul spart. Socră-su i-a dat cu sapa-n cap!”
Până la această oră, Radu Costel Dumitru nu a fost găsit. Inspectoratul de Poliție Județean Călărași roagă cetățenii ca, în cazul în care-l identifică, să apeleze la numărul unic de urgență 112.