S-au bătut în cursul lunii decembrie a anului trecut. Este vorba despre două familii rivale din orașul Budești, județul Călărași: Neagu și Marincea. Încăierarea nu s-a lăsat fără urmări: un membru al familiei Marincea, Florică Marincea, a ajuns la spital, procurorii încadrând fapta la tentativă de omor.
Au fost arestați preventiv numai membrii familiei Neagu, participanți la încăierare: Gheorghe Neagu, Marian Neagu, Florin Neagu, Florin-Alin Neagu, Valentin Neagu, Costel Neagu, Petrică Neagu și Marinel Rafael Neagu. Ulterior, la data de 28.02.2023, au fost trimiși în judecată, cu Tribunalul Călărași ca instanță de fond, dosarul fiind restituit procurorilor pentru neregularități în actul de sesizare a instanței.
Și cei din familia rivală figurează drept inculpați, fiind acuzați de încăierare și tulburarea liniștii și ordinii publice. Este vorba de alte 4 persoane, care se alătură lotului de inculpați din familia Neagu: Dan Cristofor Marincea, Laurențiu Florin Marincea, Răzvan Dumitru Lucanu și Florică Marincea.
Laurențiu Florin Marincea este, din anul 2020, consilier local, ales pe listele Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR), conform datelor de pe portalul Primăriei Budești. La acest moment, la nivelul județului Călărași, liderul acestei structuri politice este un fost milițian, Dumitru Coarnă, fost membru PSD, cunoscut prin faptul că debitează, în spațiul public, date false și incitatoare.
Marincea Dan Cristofor figurează, la rându-i, ca membru în Consiliul Local al Orașului Budești, tot din partea AUR, fără altă sursă de venit decât indemnizația lunară de 446 lei.
În schimb, din datele publice, acesta este angajat al Primăriei Orașului Budești, din prima jumătate a anului 2021, pe postul de îngrijitor tr. II.
Consilierul AUR, Laurențiu Florin Marincea, din datele noastre, este cel care a sunat la numărul unic de urgență 112, în data de 29 septembrie 2023. Nu a putut fi contactat, pentru un punct de vedere.
„La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 18:40, polițiștii Poliției Orașului Budești au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul zilei, un alt bărbat ar fi părăsit locuința unde se afla în arest la domiciliu, pentru tentativă la omor.”
A reclamat că un membru al familiei rivale, Alin-Florin Neagu, plasat în arest la domiciliu, începând cu data de 6.07.2023, se plimbă liber prin orașul Budești, inclusiv prin municipiul București.
Într-un comunicat confuz, remis presei în data de 2.10.2023, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași afirmă: „Din verificările efectuate de către patrula care a intervenit la fața locului, a rezultat că persoana care face obiectul măsurii arestului la domiciliu a fost identificată la adresa indicată, totodată fiind identificată în cadrul locuinței o persoană de sex feminin, despre care s-a stabilit faptul că are calitate de agent de poliție și se afla în timpul liber.”
Comunicatul nu precizează dacă „adresa indicată” este cea desemnată drept arest la domiciliu sau este o alta reclamată de apelantul la numărul unic de urgență 112.
Totodată, comunicatul nu precizează dacă, la „adresa indicată”, au mai fost identificate și alte persoane în afară de tânărul arestat la domiciliu și „persoana de sex feminin”, care are calitatea de agent de poliție.
- El era în casă, în bucătărie. Era și fata.
- Deci nu în pat!
- Nu, domnule, la bucătărie, cu maică-sa, stăteau la cafea.
Are 19 ani și este clasa a XI-a, la un liceul din municipiul Oltenița. Alin Florin Neagu a ajuns, la acest moment, să trăiască o poveste de dragoste chiar cu un reprezentant al legii, Andreea Cristina Goiceanu, angajată în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Poliția orașului Budești, din anul 2020.
Andreea Cristina Goiceanu este tânăra pe care „patrula care a intervenit la fața locului” a identificat-o în casa familiei Neagu. Are 24 de ani și provine dintr-o familie de polițiști din municipiul Craiova, județul Dolj.
„Puteam să-l chemăm pe Alin la poartă, să-l vadă oamenii legii. Dar am fost de bună-credință, i-am invitat în casă.”
IPJ Călărași n-a știut să ne spună de ce patrula, după ce a constatat că apelul la 112 a prezentat date false, a procedat la legitimarea fetei care se afla la domiciliul tânărului. Totodată, nu sunt date conform cărora s-ar fi aplicat vreo sancțiune contravențională pentru cel care a apelat prin numărul unic de urgență 112, prezentând date nereale. Inspectoratul de Poliție Județean Călărași nu a putut să ne prezinte o astfel de dovadă.
„Nu pot să înțeleg nici eu ce treabă au avut ei cu fata respectivă. Ea era în timpul liber.”
- Au fost legitimați toți cei aflați la domiciliu?
- Nu. Au constatat că Alin e la domiciliu și pe urmă au spus că trebuie să consemneze că și fata a fost găsită în casă.
Rudele lui Alin Florin Neagu declară că acesta are o relație de dragoste cu polițista Andreea Cristina Goiceanu din vara anului 2022, cu mult timp înainte ca acesta să fie implicat într-o cauză penală. Andreea Cristina Goiceanu, în timpul liber, îl vizita cu regularitate pe Alin Florin Neagu, după ce acesta a fost plasat în arest la domiciliu.
În schimb, Codul Penal al României nu incriminează dragostea dintre un inculpat și un reprezentant al aplicării legii.
Situația devine pur și simplu halucinantă câtă vreme Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a dispus cercetarea disciplinară a tinerei polițiste:
„În cauză, a fost dispusă cercetarea disciplinară a agentului de poliție identificat în locuință, fiind efectuate verificări detaliate pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi aplicate măsurile legale în consecință.”
Aparținătorii lui Alin Florin Neagu spun că, foarte probabil, acesta se va căsători cu tânăra polițistă.
„Nu este o relație pasageră. Ei au planuri de viitor. Depinde de ei, noi nu ne opunem.”
Comisar de poliție Gabriel Ursu, șeful Poliției Orașului Budești, într-o declarație publică, făcută unui post de televiziune, afirmă în mod mincinos că individul care a reclamat date nereale, prin serviciul unic de urgență 112, ar fi fost sancționat contravențional.
- Păi cine a zis că nu l-am amendat?
- Eu! Pentru că IPJ Călărași nu e în stare să confirme, ceea ce înseamnă că nu l-ați amendat!
- Mda… Dar cine sunteți?
- …
- Și cum aveți numărul meu?
- Ne descurcăm!
- Să fiți sănătos! Eu nu vorbesc cu presa pentru că avem birou de presă.
- Am înțeles. Dar cum ați participat la această acțiune, în interesul interlopilor?
- Repet, eu nu știu de unde aveți aceste informații. Sunt eronate.
- De ce sunt eronate? Eronat v-a spus cel care a sunat la 112. V-a zis că ăla era plecat de-acasă, fapt nereal! Deci cine vorbește eronat?
- Avem birou de presă, vă rog să…
- Am înțeles. Dar eu vă-ntreb pe dumneavoastră: unde este amenda, dacă tot v-a mințit? Sau poliția îi ajută pe interlopi să-și facă demersurile?
- Repet: nu vreau să discut cu dumneavoastră despre aceste lucruri.
- Păi ar trebui să vreți!
- O zi frumoasă!
Scandalul de la Budești, țesut între o poveste de dragoste dintre un tânăr arestat la domiciliu și o polițistă, pe fondul unui conflict mai vechi dintre două clanuri, Neagu și Marincea, este departe de a fi încheiat. Chemată la raport, Andreea Cristina Goiceanu și-a făcut cerere de concediu, în speranța că apele se vor liniști.