EXCLUSIV

Strigăt din Penitenciarul Giurgiu: Mărturii incendiare din spatele gratiilor!

Print Friendly, PDF & Email

Mâine se judecă, la Tribunalul Călărași, ca instanță de fond, cererea de revizuire a unei sentințe de omor, într-un caz care a scandalizat opinia publică.

Vasile Iancu

La data de 11 iunie 2006, un adevărat război s-a declanșat în partea de nord a municipiului Călărași, în cartierul Livada, între două clanuri rivale, cel al Minerilor, condus de Vasile Iancu, clan cunoscut, la acel moment, pentru traficul internațional de minori, și cel cunoscut drept Zăbălaru-Budrigan.

Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, procurorul de caz fiind Xenofonte Purcărea. Motivul scandalului l-a constituit agresarea tânărului Ştefan Ionuţ Dobre, de 17 ani, la acea dată, un nepot de-al grupării Budrigan-Zăbălaru, de către spoitorii strânși la o nuntă, în cartierul Livada. Altercația a dus la uciderea unui spoitor, Constantin Petrică, în vârstă de 39 de ani.

Decizia finală în cazul acestei spețe a fost dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, 7 ani mai târziu. Atât pe parcursul cercetării penale, cât și în fazele de judecată, inculpații și martorii, 54 la număr, și-au schimbat, în repetate rânduri, depozițiile. Totalul pedepselor depășește 130 de ani de pușcărie.

Aurel Niță

Aurel Niță, cunoscut drept Zăbălaru, liderul celor acuzați de omor, a primit o pedeapsă de 15 ani de pușcărie, la acest moment fiind în libertate după ce a beneficiat de o reducere de pedeapsă ca urmare a deconspirării unei rețele infracționale. Și acesta a cerut revizuirea sentinței prin care a fost acuzat că a participat la uciderea, în plină stradă, a spoitorului Constantin Petrică, în anul 2006. Cererea de revizuire s-a judecat în a doua parte a anului 2019, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă, de Tribunalul Călărași.

Zăbălaru a cerut, în repetate rânduri, să fie eutanasiat, prima dată în cursul anului 2012 și a doua oară în cursul anului 2016, când era închis la Penitenciarul Slobozia. Prima dată a făcut o astfel de solicitare pe considerentul că nu e justiție în România și că nu vrea ca fratele lui, Valentin Ionel Niţă, cunoscut drept Pisoi, care și-a asumat rolul de criminal al spoitorului Constantin Petrică, să ajungă după gratii. “Îmi vine să mă omor că nu există dreptate în România! De ce să intre fratele meu, nevinovat, la puşcărie?”

La acest moment, din Penitenciarul Giurgiu, un alt condamnat, Aurel Iulian Ciobanu, fost Baloi și fost cumnat al lui Aurel Niță, ne spune că procesul a fost unul viciat și că adevărații criminali sunt încă liberi. Acseta ne declară că Aurel Niță, pe toată faza de cercetare penală, a încercat să influențeze martorii, promițându-le locuințe.

Din 2017 se află Aurel Iulian Ciobanu la pușcărie, la Giurgiu, după ce a fost capturat, în Spania, de Interpol. Și-a schimbat numele, din Baloi în Ciobanu. “Sunt una din persoanele condamnate care nu au văzut mortul niciodată în viață. Nici viu, nici mort. Și-am primit o pedeapsă de 15 ani!”. Ciobanu, fost Baloi, spune că pedeapsa i se trage de la un martor influențat de fostul său cumnat, Aurel Niță, zis și Zăbălaru, care a vrut ca niște minori să-și atribuie omorul, deși cel care ar fi comis crima este chiar fratele lui, Niță. “Eu, în 2007, am obținut o înregistrare cu martorul ăsta când vorbește cu unul dintre minori. Minorul spune: domnule, eu nu îmi mai iau fapta. Spune că așa au fost învățați. Ne-a învățat Zăbălaru să zicem. Și ne-a promis că ne dă un apartament, ne-a promis că ne dă bani.”

Din pușcărie, fostul cumnat al lui Zăbălaru ne explică: “Ăsta a pus doi minori să-și ia fapta, pentru că crima, într-adevăr, era a fratelui lui, a lui Pisoi. A pus și un martor, care a participat în mod direct la scandal, la omor, ca ăla să spună că i-a văzut pe minori. Declarația acestui martor a fost luată de bună, minorii au fost condamnați, Budrigan a fost condamnat pe omor, eu am fost condamnat pentru complicitate, Lefter Laurențiu a fost și el condamnat pe omor, dar nu a văzut niciodată mortul. La fel și Felix Borlan.”

Ne spune că, la acest moment, 7 persoane sunt în libertate, deși au participat în mod nemijlocit la uciderea spoitorului Constantin Petrică.

Niță Adrian Nicu, zis Pisoi

“Noi toți știm cine a făcut fapta: Pisoi, fratele lui Zăbălaru. Dar el a fost trecut drept complice la omor. Știu, este târziu, au trecut niște ani. Eu, la momentul respectiv, eram cumnat cu Zăbălaru. Eu nu mă puteam duce să zic: da, domnule, vă spun. Eu am fost, într-adevăr, în Livadă, dar la retragerea noastră, că eram mai mulți, unii s-au întâlnit cu Constantin Petrică și l-au căsăpit. Noi, la acel moment, ne-am înțeles să dăm o declarație și s-o ținem pe-a noastră. Că dacă spuneam cu cine am fost, nu aveam niciodată pedeapsă de 15 ani.”

Înregistrările la care se referă Baloi, în prezent Aurel Iulian Ciobanu, sunt făcute cu martorul Guvid. “Spune în înregistrare că mi-a promis că-mi dă apartamentul. Că-mi dă bani și nu mi-a dat nimica. Mi-e frică de ei c-o să mă bată dacă-mi schimb declarația.” Înregistrările au fost făcute de un membru al grupării, cunoscut drept Pitic. “Eu știu ce e în dosarul ăla, sunt multe condamnări degeaba, nu se mai dă înapoi, să-și dea ei la cap unii la alții.”

Fostul cumnat al lui Aurel Niță, zis și Zăbălaru, spune că vrea să convingă instanța că mai sunt cel puțin 4 persoane care au participat în mod direct la crimă. “E Savin Ionuț Cătălin, zis Guvid, iar ăsta e martorul care a zis el că i-a văzut pe copii când îl omora pe Constantin Petrică dar, în realitate, i-a dat în cap cu o sabie neascuțită, o macetă, luată de la magazinul Vlăduț. E Savin Mihai, fratele lui Guvid. Mai este Avram Ionuț, Avram Laurențiu, zis Zăpadă, Mirel Țalacă și Ionuț Țalacă. Ăștia, în mod direct, au participat la omor. Cu Pisoi, cu Vali, fratele lui Zăbălaru, și cu Dobre Ștefan Ionuț. Din ăștia, să vină și să spună dacă m-au văzut pe mine acolo, la omor. Aștia au participat în mod direct. În mod indirect au participat George Prodan, zis Humă, iar cuțitul cu care a fost omorât Constantin Petrică era al lui, un cuțit stil ninja, arcuit, i l-a băgat Pisoi în inimă. După ce mi-au dat 15 ani la fond, eu i-am strâns pe toți și ei au început să se certe: cum, tu nu ai dat? Ba da, dar nu l-am omorât eu! Și mi s-a furnicat carnea pe mine. Dar deja era târziu. Că eu, la instanța de fond, nu am fost prezent. Când am fost la apel, a început judecătoarea să țipe la mine. Am zis să nu o supăr, că-mi lasă pedeapsa asta de 15 ani. A mai văzut cine a dat în mort Claudiu Ionuț, zis Varză.”

Aurel Iulian Ciobanu, zis Baloi, spune că tot cazul a fost manipulat de Aurel Niță, zis Zăbălaru, care a vrut să-și protejeze fratele de acuzația de omor. “Nu i-a convenit ca tot cazul să se ducă la Pisoi. Am avut și amenințări, ne-am și bătut între noi, în 2011… Pisoi se interna, și-a scos acte de nebun. Acuma nu mai e nebun, muncește, totul e în regulă, nu mai are nevoie de însoțitor. Stătea numai internat. Zăbălaru a făcut denunț, l-a dus capul, și-a redus pedeapsa, Vali, fratele lui, era minor, a făcut jumătate de pedeapsă, iar noi, toți ceilalți, care nu am omorât pe nimeni, avem 15 ani.”

Mirel Țalacă, despre care Aurel Iulian Ciobanu, zis Baloi, spune că ar fi participat în mod direct la uciderea lui Constantin Petrică, în 11 iunie 2006, ne comunică faptul că afirmațiile acestuia sunt neadevărate. “Nu știu ce vrea să facă el, acum. Pe mine mă deranjează că el îmi pătează imaginea. Eu nu am avut nici o treabă, cu nimeni. Habar nu am despre ce vorbește el. Să vină după 15 ani și să spună el că am participat eu, cu frate-miu, cu frații Varză, nu mai știu ce nume spune el acolo, c-am participat la acest omor, când noi nu avem nici o treabă! Noi n-am avut de ce să participăm la proces, pentru că noi nu am fost acolo! Noi n-am avut habar de acest omor. Am fost în casă, era chindie la mine în casă, am auzit gălăgie p-afară, îi alerga p-aicea poliția, atâta știu. În rest, nu știu nimic. Pe mine m-a deranjat că a dat numele nostru și vede părinții, vede neamurile mele că eu am participat la un omor. Care nici măcar nu este adevărat. Să-și vadă de treaba lui, că nu are ce să facă el… S-a găsit el, după 15 ani, să spună niște nume. Așa, poate să spună orice nume din oraș. Să-și vadă de treaba lui, că noi n-am făcut nimic și habar n-avem de acest omor. Să-și vadă de treaba lui și să nu ne mai toarne prin cine știe ce ziare, prin ce se publică. C-avem și noi familie, avem copii, n-avem treabă cu acest omor. Dacă el nu e vinovat, de ce a stat prin Spania, fugit? Eu știu că, dacă ești nevinovat, stai să te audieze poliția. De ce ai fugit, dacă nu ești vinovat? Cum spui că n-ai fost la faptă, dacă ai fost fugit? Ai fost fugit de frică că ai făcut fapta, asta e!”

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp