Arhiva

Reactualizat / Descinderi la Călăraşi: Este vizată o reţea de traficanţi de minori

Print Friendly, PDF & Email


Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a descins, în această dimineaţă, în cadrul complexului comercial „Albatros” (Podul 4), conform datelor obţinute de la colegi din presa centrală, dar şi la alte circa 15 locaţii, din Călăraşi şi Bucureşti. Este vizată o reţea specializată în traficul de persoane, în special minori. Aceasta este informaţia brută dată publicităţii, în această dimineaţă, de procurorii din cadrul structurii centrale a D.I.I.C.O.T.

Normalitate la Podul 4

Minorii, spun procurorii, erau duşi în ţări precum Grecia, unde, potrivit reporterilor România TV, erau puşi să muncească, fără forme legale, într-o stare de semisclavie. Din datele obţinute de la Biroul de presă al DIICOT Bucureşti, operaţiunea este derulată prin structura centrală a acestei instituţii. Reţeaua este compusă din 12 membri, printre care şi un avocat, Bădoi, din Bucureşti, sunt datele preliminare. La complexul comercial „Albatros” (Podul 4), în această dimineaţă părea că nu s-a întâmplat nimic deosebit, lucrurile decurgând într-un mod firesc. La ora documentării noastre, nu se afla nici un echipaj al B.C.C.O., ci doar o maşină a Poliţiei de Frontieră.

Unul dintre cei săltaţi: Valentin Ionel Niţă

La sediul D.I.I.C.O.T. Călăraşi am reuşit să obţinem informaţii conform cărora, dintre cei prezentaţi cu mandat de aducere, se află Valentin Ionel Niţă, fratele lui Aurel Niţă, cunoscut drept Zăbălaru. Valentin Ionel Niţă este condamnat, într-un dosar de omor calificat, la 7,6 ani de închisoare, sentinţa nefiind definitivă. Aurel Niţă, zis şi Zăbălaru, ne spune că mascaţii au descins, în această dimineaţă, acasă la Valentin Ionel Niţă. Intrarea acestora s-a făcut prin spargerea uşii de acces. „Au speriat copiii. Ăştia nu sunt sănătoşi”. Aurel Niţă nu ştie de ce a fost adus fratele său în faţa procurorilor D.I.I.C.O.T. şi ne spune că familia lui nu are nici un fel de legătură cu traficarea minorilor. A mai fost adus şi Adrian Nicu Niţă, tot frate de-al lui Aurel Niţă, zis şi Zăbălaru, cunoscut cu afecţiuni psihice.

Minorii erau traficaţi în Grecia

Într-o sinteză a I.P.J. Călăraşi, la nivelul judeţului Călăraşi sunt prezentate două clanuri, Ţaganu şi, respectiv, Tostaua, ambele anihilate, spun aceste surse. Mai nou, cadre din I.P.J. au prezentat alte potenţiale clanuri interlope, printre care şi clanul Budrigan-Calea-Zăbălaru. Aurel Niţă, cunoscut drept capul familiei Zăbălaru, nu a fost vizat de această descindere a D.I.I.C.O.T., ci numai rudele sale. Sediul D.I.I.C.O.T. era păzit de forţe de ordine, în vreme ce numai familia lui Niţă se afla prezentă în faţa acestei instituţii. Se vehiculează informaţii conform cărora la locaţia „Albatros” (Podul 4) erau aduşi minori, de aici fiind tranzitaţi peste graniţă, în Grecia. Informaţia nu se verifică, în sensul că anchetatorii spun doar că, la Podul 4, se consumau actele sexuale în care erau angrenate prostituatele traficate de gruparea Zăbălaru-Fană Grasu-Budrigan.

Descindere şi la Fană Grasu şi la Budrigan

Conform datelor noastre, o altă locaţie unde au descins lucrătorii D.I.I.C.O.T., se află în cartierul Măgureni, din Călăraşi. A fost vizată lucuinţa unui personaj denumit Fană Grasu. Acesta a locuit, până de curând, în zona „2 Moldoveni”, ulterior mutându-se în cartierul Măgureni, în zona cunoscută drept „La Barieră”. Acuzaţiile care le sunt aduse, conform alor surse, sunt că membrii reţelei traficau minore. Acestea erau racolate şi puse să se prostitueze în zona complexului comercial „Albatros” (Podul 4), ulterior fiind vândute altor reţele şi traficate în Grecia, unde, de asemenea, se prostituau. Aurel Niţă, cunoscut drept Zăbălaru, neagă vehement toate aceste acuzaţii.

Şi Budrigan se află la audieri

Au mai fost ridicaţi şi duşi la audieri Minodora Vasilica Dumitrache şi Nicolae Dumitrache, cunoscut drept Budrigan. Soţia acestuia, Minodora Vasilica Dumitrace, are şi ea o condamnare de 3,6 ani de închisoare, sentinţa nefiind definitivă. Conform unor date de ultimă oră, au fost aduşe la sediul D.I.I.C.O.T. 5 persoane, în sarcina acestora reţinându-se că au obţinut venituri, prin traficarea şi exploatarea sexuală a minorelor şi a prostituatelor majore, în sumă de 400.000 de euro. Aurel Niţă ne spune că toate cele 5 persoane care sunt audiate la D.I.I.C.O.T. sunt asistate de avocaţi. Descinderea s-a realizat cu sprijinul structurii centrale a D.I.I.C.O.T. şi cu B.C.C.O. Ialomiţa. În Călăraşi, gruparea Zăbălaru-Fană Grasu-Budrigan este cunoscută pentru alte activităţi, printre care exploatarea haldelor de zgură din zona „Siderca”. Din datele noastre, cel puţin gruparea Zăbălaru trăieşte în sărăcie.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp