BREAKING NEWSEXCLUSIVNEWS ALERT

Povestea Valentinei: Polițiștii violatori riscă 12 ani de pușcărie

Judecătoria Călărași a emis, în cursul serii de 7 august a.c., mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru cei doi polițiști violatori, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași. Este vorba de agent II Adrian Nicușor Șerban și de agent I Daniel Florentin Dumitru, angajați în cadrul Biroului Ordine Publică din cadrul poliției municipiului Călărași.

Tulburare maniaco-depresivă

Cei doi sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de viol, conform art. 218 alin. 1, alin. 3, lit. c și f din Codul Penal. La alin. 1 din art 218 C.P. se prevede că raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Victima celor doi polițiști violatori, o fată de 15 ani, afată în sistemul de plasament, Ionela Valentina Radu, este diagnosticată cu tulburare maniaco-depresivă, fiind încadrată în gardul II de handicap psihic. Conform reprezentantei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, Nicolae Doinița, victima a primit acest diagnostic în urma unei internări la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia” București. A fost spitalizată în cursul lunii februarie 2015.

Maria Ancuța Martac, mama Valentinei, e o lepră

La art. 218, alin. 3, lit c și f, din Codul Penal, se prevăd următoarele: Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. Maximul prevăzut de lege pentru pedepsirea celor doi violatori din cadrul Inspectoratului Județean de poliție Călărași este de 12 ani. Agent II Adrian Nicușor Șerban lucrează în poliție din anul 2007. Celălalt polițist violator e angajat în cadrul IPJ Călărași din 2012. Mătușa adolescentei abuzate sexual de cei doi polițiști, Luciana Martac, din satul Cuza Vodă, județul Călărași, ne spune că Ionela Valentina Radu este un copil născut în afara căsătoriei. Mama Valentinei nu este, nici la acest moment, divorțată de soțul din Cuza Vodă, aflat, în acest moment, în Spania. Locuiește în Buzău. Până în cursul serii de 7.08.2015 a locuit cu actualul concubin. Amândoi locuiau cu chirie. Cu acesta are un băiat. Concubinul ne-a mărturisit că mama Valentinei, Maria Ancuța Martac, a plecat deja de-acasă, după o ceartă cu acesta și după ce au fost alertate și forțele de ordine. Nu știe unde se află, la acest moment, mama Valentinei. Concubinul afirmă că este o femeie care nu merită nici un fel de atenție. „E o lepră”, ne-a spus acesta, telefonic.

Act sexual cu minor și 3 ani de pușcărie cu suspendare

Luciana Martac, mătușa Valentinei Ionela Radu, spune că fratele ei lipsea, din cauza serviciului, de acasă. Mama Valentinei, în lipsa acestuia, și-a adus un amant acasă, un cioban în vârstă de 20 de ani. Pentru a-și ascunde legătura, îi spunea soțului că amantul este, de fapt, prietenul Valentinei care avea, în acea vreme, 11-12 ani. Ciobanul a ajuns, în cele din urmă, să întrețină relații sexuale cu amândouă. Pentru a se răzbuna pe fată, mama l-a acuzat pe cioban că i-a violat fata. Ciobanul în cauză se numește Mihai Iulian Bârzu, iar în cursul anului 2013 a fost judecat și condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendarea pedepsei, pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu minor. Deci nu se confirmă faptul că Valentina Ionela Radu a fost violată de amantul mamei, ci doar că a întreținut raporturi sexuale consimțite cu aceasta și cu știrea mamei, câtă vreme acestea aveau loc în casa părinților. „De la 10 ani a fost un copil-problemă, pentru că umbla numai cu minciuni, mă acuza pe mine că am trăit cu un fost gagic de-al ei pe care nici nu îl cunosc”, spune Maria Ancuța Martac, într-o declarație dată pentru publicațiile din județul Buzău.

A reclamat și că a fost violată de administratorul de la Perișoru

Valentina și mama ei trăiau cu același bărbat, este declarația făcută de mătușa Luciana Martac. La acest moment, spune aceasta, între cei doi soți s-au iscat scandaluri repetate. Mama violatei și-a reclamat și soțul, pe motiv că ar fi întreținut relații sexuale cu Valentina. „Nu era adevărat”. Ulterior, tatăl a plecat în Spania. Cu mama Valentinei are un băiat. După acest episod, aceasta a plecat în județul Buzău, la actualul concubin, cu care mai are un copil. „Valentina era cu ea, ăla micu’ era la mine. I-am spus că eu nu mai pot să mai am grijă de copil”. Mătușa acesteia spune că Valentina Ionela Radu a mai reclamat că a fost violată, dar de către un instructor din cadrul Centrului de Plasament Sfântul Ștefan din Perișoru. Fapta s-ar fi petrecut în anul 2013. Și o altă fată, de 17 ani, a reclamat, în același timp cu ea, că a fost abuzată sexual de administratorul centrului. Reclamațiile s-au dovedit neîntemeiate.

Polițiștii violatori trebuie împușcați în cap

Socrul Mariei Martac este cel care a dus-o pe Valentina în sistemul de plasament din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași. După un timp, mama a luat-o acasă, dar se certau mereu din cauza concubinului femeii. Aşa că Valentina a ajuns din nou în centrul de plasament. Cunoscut drept bunicul, socrul Mariei Martac spune că el nu are ce să-i facă: „Ce, am trimis-o eu acolo? Mă-sa a trimis-o! Mă-sa a abandonat-o!” Ne spune că după ce a plecat în Buzău, actualul concubin i-a pus în vedere că nu o vrea și cu Valentina. „Fără copil, așa i-a spus. Așa a abandonat-o”. Mama Valentinei afirmă că a fost contactată de aceasta, telefonic. „Ultima oară acum două săptămâni am vorbit cu ea, să îmi spună să îi dau procură să plece în străinătate cu iubitul ei”. Știe că actualul iubit al Valentinei se numește Ionuț și că este un băiat tot din Centrul de Plasament Sfântul Ștefan din Perișoru. Se afirmă că ar fi însărcinată cu acesta, așa știe Maria Ancuța Martac, mama Valentinei. Despre polițiștii violatori spune că trebuie împușcați în cap! „Cât au chinuit-o pe copila mea, așa să le dea Dumnezeu și lor. Merită închiși pe viață, pentru că poate la ora actuală copilul meu era mort. Acum simt durere, pentru că ea pe mine niciodată nu m-a ascultat”.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker