
Dezvoltarea județului continuă! Postare șocantă, la stories, făcută de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, pe contul personal de socializare din rețeaua Facebook.

S-a întâmplat în prima parte a zilei de luni, 4 iulie. Acesta a postat fotografia unei tinere, Ana G.
Tânăra afirmă că a fost elevă a Liceului Teoretic Mihai Eminescu, din Călărași, pe care l-ar fi absolvit în 2011, iar din 2019 și până în prezent ar studia la Universitatea Maritimă Constanța.
În schimb, mai multe fotografii, făcute în cursul anului 2013, o prezintă drept o adolescentă de maxim clasa a VI-a. Mama acesteia, Rodica G., care se declară drept absolventă a Universității Spiru Haret, Facultatea de Științe Juridice, este telefonistă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Călărași.
Tânăra Ana G. are un tatuaj specific, în zona sternului, iar un altul pe gamba piciorului drept. Un alt tatuaj se află pe pulpa piciorului stâng.


Aceasta apare în mai multe filmulețe explicite, din care rezultă că, de fapt, practică prostituția sau că ar juca în filme pentru adulți. Filmulețele în care apare o prezintă în diferite ipostaze specifice unui pornostar. Pe contul personal de socializare al președintelui Consiliului Județean Călărași, postarea a fost ștearsă după mai bine de 30 de minute.

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, a reacționat, de pe pagina pe care o deține în această calitate și nu de pe contul personal aflat pe rețeaua de socializare Facebook, precizând că acesta a fost accesat neautorizat.
„Incidentul neplăcut apărut în mediul online nu îmi aparține și s-a petrecut din cauza unei ACCESĂRI NEAUTORIZATE. Voi sesiza instituțiile cu atribuții în acest sens și aștept ca cei care încă fac lucruri murdare la adresa mea să plătească. Până atunci, singurul canal de informare privind activitatea mea rămâne pagina oficială.”

O astfel de situație ciudată este întâlnită și pe raza comunei Sohatu, județul Călărași, unde un tânăr, care a făcut parte din echipa de consilieri de campanie a actualului primar Cătălin Iordache, apare în mai multe fotografii cu conținut sexual explicit.

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, din satul aparținător Progresu, apare în fotografii incitante pentru cei care preferă un anumit gen de raporturi intime. Se afirmă că ar presta activități de prostituție, cu bărbați. Tânărul, G.L.M., se prezintă drept solist vocal de muzică populară și că ar fi fost tehnician veterinar la Circumscripția Sanitară Veterinară Brănești, din județul Ilfov.
Acesta a negat că ar practica prostituția și că fotografiile i-ar fi fost sustrase, de fapt, din telefonul mobil. A precizat că a depus o plângere penală la Tribunalul Călărași!

Este prezent, la masa oficialităților locale din comuna Sohatu, la momentul la care noul primar, Cătălin Iordache, este învestit, de un reprezentant al Instituției Prefectului Județului Călărași, în această calitate. Ar fi urmat să ocupe postul de consilier personal.