
Adrian Bulai, fost ajutor de șef de post în comuna Ștefan cel Mare, a fost condamnat, la instanța de fond, Judecătoria Călărași, la 10 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executății pedepsei, pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă.
Lovit cu coada de la mătură
Polițistul a fost acuzat că a bătut doi minori, chiar în sediul Postului de Poliție Dragalina. Este vorba de doi tineri din satul Drajna Nouă, județul Călărași, Alexandru Ionuț Secară, 17 ani, și Ciprian Andrei Lupescu, 15 ani. Fapta s-a petrecut în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2016, în jurul orei 11:00. “Au venit acasă 4 polițiști”. Nu au venit cu citație. “Ni s-a spus să venim până la secție, unde ar fi urmat să ne împăcăm cu Emanuel Nicolae Dobrin”. Cei doi tineri avuseseră o altercație cu Emanuel Nicolae Dobrin. Tinerii au fost luați cu mașina. “Acolo era un polițist care am înțeles că se numește Adrian Bulai”. Afirmă că au fost loviți cu palmele, apoi cu pumnii. Alexandru Ionuț Secară a fost lovit și în tâmplă. Cu o coadă de mătură a fost lovit pe spate. “Ne jigneau, ne făceau în toate felurile”.
Doi adolescenți la UPU
De la Postul de Poliție Dragalina au plecat după o oră. A fost întocmit un proces-verbal de contravenție, cu numărul 0893653, din data de 16.01.2016. S-a aplicat o amendă contravențională de 1.000 lei, motivându-se că cei doi, în data de 11.12.2015, au provocat un scandal. La plecare, afirmă cei doi, polițiștii i-au amenințat, din nou, cu bătaia. “Fratele meu a fost pălmuit, a fost lovit cu pumnii în spate, a aruncat cu coada de mătura după el. L-a văzut în teneși și i-a spus că-i amarât și că nu are bani ca să-și ia de încălțat”. Au ajuns amândoi la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Călărași, tot în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2016. Marcel Adrian Bulai a fost trimis în judecată, pentru purtare abuzivă, la data de 21.12.2016, în dosarul penal nr. 8410/202/2016, pe rolul Judecătoriei Călărași.
Siluire în postul de poliție
Reacția Inspectoratului Județean de Poliție Călărași a fost aproape instantanee la momentul în care o tânără, de 16 ani, din satul Ștefan cel Mare, a acuzat public că a fost siluită de același polițist Adrian Bulai. În cursul zilei de 12 mai 2016, o minoră a depus plângere, acuzând că a fost violată chiar în postul de poliție din sat. A fost luată în postul de poliție sub pretextul că urmează să discute despre problemele din familia acesteia. Mirela Stoica se numește tânăra. A crescut, de mică, la o altă familie din sat. Cel care a crescut-o se numește Nicu Comnea. “M-a chemat să vorbim despre părinți… Mi-a spus să nu spun la nimeni, să nu-i aduc televiziunea pe cap.” Minora spune că a tot descusut-o: “Părinții mei s-au despărțit. Mă tot trăgea de limbă, că ce s-a întâmplat cu familia mea, dacă am probleme în familie. Și a abuzat de mine.” Minora nu a depus plângere, de frică: “M-a amenințat că îmi trage un glonț în cap.”
Reacția promptă a IPJ Călărași
Inspectoratul Județean de Poliție Călărași s-a sesizat în cursul nopții de 12 spre 13 mai 2016. Polițistul Adrian Bulai a fost forțat să-și prezinte demisia. Cel care a crescut-o pe tânăra Mirela Stoica i-a spus să depună plângere împotriva polițistului. La momentul consumării actului sexual, chiar în postul de poliție din comuna Ștefan cel Mare, minora spune că a fost amenințată de polițist în mod repetat. El este cel care a dezbrăcat-o. A întreținut cu minora raporturi sexuale normale. I-a cerut ca minora să-i facă și sex-oral. “M-a obligat să facem și sex oral și i-am zis că eu nu fac așa ceva, că îmi e frică și nu pot. Atuncea m-a împins, mi-a aruncat bluza…” Polițistul era beat. Adrian Bulai a suferit o primă condamnare în cursul zilei de 20 octombrie 2018, pentru purtare abuzivă, după ce a agresat doi adolescenți, Alexandru Ionuț Secară și Ciprian Andrei Lupașcu, în sediul poliției din comuna Dragalina.
4.500 lei daune morale
Instanța a pronunțat o hotărâre fără acord de recunoaștere. Adrian Bulai a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă în dauna părţii civile Lupaşcu Ciprian Andrei. A fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă în dauna părţii civile Secară Alexandru Ionuţ. Instanța i-a aplicat inculpatului Adrian Bulai pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cea de -a doua pedeapsă, respectiv o lună închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 10 luni închisoare, în regim de suspendare condiționată a executării pedepsei. Urmează să presteze activităţi neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul UAT oraş Feteşti, jud. Ialomiţa sau UAT com. Jegălia. Instanța a dispus ca Adrian Bulai să plătească, în solidar cu IPJ Călărași, suma de 4.500 lei, drept daune morale, către cei doi adolescenți agresați.