EXCLUSIV

Mister rezolvat la Sultana: Când promiscuitatea îmbracă forme perverse

A fost arestat în cursul zilei de ieri, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași au strâns suficient material probator prin care o astfel de măsură să fie dispusă de judecătorii de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Călărași.

Individul se numește Florian Mină, din satul Sultana, comuna Mănăstirea. Se prezintă drept „cămătar”. Este principalul suspect al infracțiunii de omor, în cazul unei femei, cu probleme de ordin psihic, dată dispărută, de părinți, în cursul zilei de 17 ianuarie 2026. Florentina Mină este numele acesteia.

Cei doi, Florian Mină și Florentina Mină sunt frați. Între cei doi existau raporturi de natură sexuală derulate în mod frecvent, chiar în casa părinților.

Mama acestora a fost cea care a reclamat dispariție fetei, în vârstă de 39 de ani. „Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au fost sesizați de o femeie din comuna Mănăstirea, sat Sultana, județul Călărași, cu privire la faptul că, la data de 17 ianuarie, fiica sa… a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit”.

Unul dintre vecini, apropiat de familia Mină, declară că mama acesteia ar fi pus la cale acest plan pueril, prin care fiica Florentina Mină să fie dată dispărută, în timp ce aceasta ar fi știut că a fost ucisă de propriul fiu, respectiv frate.

Florentina Mină a fost găsită la capătul străzii Răsăritului, care se termină în lacul Mostiștea, la aproximativ 100 de metri de casă, lângă un copac, în după-amiaza zilei de 19 februarie.

Chiar în apropiere se află o casă părăsită. Femeia, după ce a fost ucisă, a fost cărată în proximitatea acesteia. La momentul la care a fost găsită, prezenta multiple mușcături de șobolani, nu de câini, așa cum în mod eronat s-a mediatizat.

Procurorii au stabilit, conform datelor medico-legale, că Florentina Mină a fost ucisă prin aplicarea a 8 lovituri de cuțit.

Florentina Mină a fost ucisă în casă!

Părinții acesteia spun, însă, că nu au văzut nimic și că nu ar fi adevărat.

  • Cine a omorât-o?
  • N-a omorât-o băiatul meu.
  • Dar cine?
  • Noi am găsit-o moartă, devale. Cine a omorât-o nu pot să știu. Și a cășunat pe copilul nostru.
  • Lume rea, nu?
  • Da.
  • Și răi de tot și polițiștii ăștia, nu?
  • Da. Sunt foarte supărată. Mi-a arestat băiatul nevinovat.

Mama Florentinei și a lui Florinel, cea care a reclamat dispariția femeii, în data de 17 ianuarie a.c., știe că între cei doi era o relație incestuoasă.

„Atâta, s-a băgat pe ea. Restul, încolo, nu… Șefu’, n-a omorât-o în casă, nu-nu… Decât o singură dată am văzut, în rest nu știu. „

  • Erai de față?
  • Da.
  • Și l-ai aplaudat, ce i-ai zis?
  • Nu, i-am zis: ce faci, mă, de tăbări pe ea?

„Eu știu ce-a făcut băiatu’?! Eu nu știu nimic! A, că e luat la Oltenița… La Călărași. E nevinovat… Că ar fi omorât pe sor-sa. Nu e adevărat! Nu e adevărat, cum s-o omoare copilașul? Că n-avea, ne-mpăcam cu toții! Țineam la ea ca o floare. Dacă nu ne făcea fetița nimic, ce să le fac? N-avea rost să facem noi treaba asta.”

Constantin Mina e numele tatălui.

E foarte probabil ca și cei doi să fie inculpați fie pentru tăinuire, fie pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, fie pentru complicitate la omor.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker