EXCLUSIV

Acuzat de luare de mită, comisarul OPC Ioan Trifu își acuză șeful că cerea bani pentru partid / Video

Print Friendly, PDF & Email

A fost trimis în judecată, procesul derulându-se, la instanța de fond – Tribunalul București, după ce a fost acuzat de luare de mită. Este vorba de Ioan Trifu, în prezent suspendat din funcția de comisar superior în cadrul Oficiului pentru Protecția Consumatorilor Călărași. În 16 martie 2018, în cadrul acestui proces se vor depune concluziile finale, urmând ca instanța să rămână în pronunțare. Tot ca inculpat, în același proces, figurează și oltenițeanul Mario Mugurel Dinescu, un angajat al unui service auto al cărui proprietar este Florin Laurențiu Alexandru, un cunoscut al șefului Direcției Generale Anticorupție Călărași, cms. șef. Niculae Ciobanu.

Denunțat de Pascu Ifrim

În cazul lui Ioan Trifu, comisar superior la OPC Călărași, acțiunea penală s-a pus în mișcare după ce șeful acestei instituții, Pascu Ifrim, s-a dus la DGA Călărași. Despre această situație, șeful acestei structuri declară, în calitate de martor: „În anul 2015 a venit la mine șeful Comisariatului pentru protecția consumatorului Călărași, Ifrim Pascu. Acesta avea un plic și mi-a spus că în plicul acela se aflau niște bani, deși nu se vedea nimic, pentru că l-am pus în geam și nu se observau banii.” Plicul fusese depus, alături de un referat, de un coleg de-al comisarului superior Ioan Trifu, la secretariatul OPC Călărași. Colegul respectiv, Ioan Dinu, acuză că, după ce a fost într-o acțiune de control, alături de Ioan Trifu, în localitățile Mănăstirea și Oltenița, la sosirea în Călărași, acesta i-ar fi dat o hârtie împăturită. Spune că în hârtia respectivă s-ar fi aflat suma de 500 de lei, iar acesta a presupus că banii reprezintă partea sa de mită colectată, în acea zi, de colegul său, cu ocazia controalelor.

Telenovele

Controlul derulat de comisarii Trifu și Dinu s-a desfășurat în ziua de vineri, 5.06.2015, dar Ioan Dinu reclamă fapta 3 zile mai târziu, după ce în prealabil are o discuție cu șeful OPC Călărași, Pascu Ifrim. După aproape 3 luni, în aceeași cauză se înregistrează și un denunț, depus de Florea Pițu, administrator al unei firme controlate, în ziua de vineri, 5.06.2015, de cei doi comisari. Acest caz a stârnit un adevărat scandal în cadrul DGA Călărași și în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași. Cazul a fost instrumentat de procurorul Elena Antoneta Nestea, aceasta delegând lucrători de poliție judiciară pentru identificarea unui polițist care ar fi divulgat date din ancheta penală. S-a suspicionat că acest lucru ar fi fost făcut chiar de către șeful DGA Călărași, cms șef Niculae Ciobanu, acesta recunoscând că avea relații de amiciție cu unii dintre patronii firmelor controlate de cei doi comisari OPC, ieșind, uneori, în compania acestora, la grătare. Despre situația aceasta, comisarul superior Ioan Trifu, trimis, în prezent, în judecată, a aflat abia după ce a fost dată publicității o ordonanță emisă de Parchetul Curții de Apel București, într-o plângere formulată de Laurențiu Florin Alexandru, care-o acuza pe Elena Antoneta Nestea de represiune nedreaptă. Între Niculae Ciobanu și Laurențiu Florin Alexandru există o relație de prietenie. În același timp, comisarul șef al DGA Călărași, Niculae Ciobanu, o denunță pe Elena Antoneta Nestea, afirmând că aceasta ar emite suspiciuni că ar divulga date din dosarele instrumentate de DGA, către prietenii săi din Oltenița, la mijloc fiind vorba de o răzbunare, câtă vreme acesta nu i-ar fi răspuns avansurilor cu tentă sexuală.

Bani pentru PSD

Ioan Trifu, trimis, la acest moment, în judecată, pentru luare de mită, spune că a rămas năucit după ce a văzut conținutul respectivei ordonanțe, unde se fac referiri consistente și la situația acestuia: „Am mai citit pe-acolo, ce s-a-ntâmplat, ce cunoștințe erau ei, în ce relații… Pe urmă am ajuns la concluzia că pe mine m-au băgat în niște chestii din astea, că Drăgan ăsta, de la DGA, vroia să-i ia locul lui Ciobanu, aia-l iubea pe Ciobanu, probabil că d-aia mi-a și zis Dinu (Dinu Ioan – n.n.) să mergem acolo, tocmai ca să-l incrimineze pe Alexandru (prietenul lui Ciobanu – n.n.)… Am citit-o. Am rămas surprins. Abia atunci mi-am dat seama în ce am fost eu băgat, în ce m-au băgat. Într-o chestie d-a lor. Nu aveam de unde să știu. De unde era să știu eu că Ciobanu… Că Drăgan vrea să-i ia locul lui Ciobanu, că aia îl iubea p-ăla și ăla o iubea p-ailaltă și uite-așa. De unde era să știu eu?!” Ioan Trifu vine, de această dată, cu acuze fără precedent, afirmând că, în acea perioadă, anterior datei la care a fost acuzat, prin denunț depus de șeful OPC Călărași, Pascu Ifrim, de luare de mită, că șeful OPC Călărași le cerea bani subalternilor, bani care ar fi urmat să fie direcționați la Organizația Județeană Călărași a Partidului Social Democrat.

Alcoolicul de la DNA

„Ne cerea niște chestii aiurea… Începuse cu niște bani la partid, cu niște chestii. Începuse, atunci când era campania cu Ponta, că i se cere să dea și el niște bani… Așa zicea el: pentru partid… Atunci a început el cu amenințările. Pe urmă începuse iar cu niște bani, că are niște daune morale, că după ce s-a terminat cu campania asta să-i plătească lui Dumitru (fost comisar șef OPC Călărași – n.n.), că s-a tot judecat cu Dumitru, colegul nostru. Este soțul judecătoarei Dumitru Nicoleta. Și ei s-au tot judecat. Nu știu, Dumitru l-a dat afară, pe urmă a câștigat Ifrim, e o poveste veche. Și pe urmă începuse iar cu niște bani, că are de plătit vreo 50 de milioane daune morale, lui Dumitru. Pe urmă că sunt 60. Și începuse cu amenințările.” Dosarul în care Ioan Trifu a fost acuzat de luare de mită a fot instrumentat de DGA Călărași, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, ulterior fiind declinat către Direcția Națională Anticorupție. Aici, Trifu a avut o altă surpriză: „Știți cine este procurorul meu de caz de la DNA? Alcoolicul ăla care a făcut accidentul, Stoina Eugen. Care mirosea a băutură de mureai și fuma în birou, la toate audierile, de te lua amețeala. Dar cui să-i spui?” Urmăriți, mai jos, în materialele video, discuția integrală avută cu Ioan Trifu.

Arată mai mult

Articole similare

1 Comentariu

  1. Cine a ajuns sa conduca DGA Calarasi ! DRAGAN TITI cel mai mare betivan din toata MILITIA !!!! Rusine DGA !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp