BREAKING NEWSinfo

Percheziție domiciliară la Dunărea Călărași / Perioada vizată: 2014 – iulie 2018 / Florin Brișan minte!

Print Friendly, PDF & Email

Sub coordonarea procurorului de caz, au avut loc descinderi ale polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași la clubul de fotbal Dunărea Călărași, cu sediul social declarat în municipiul Călărași, bulevardul Republicii, nr. 39, județul Călărași.

Comunicat mincinos

Într-un comunicat de presă absolut mincinos, AFC Dunărea Călărași precizează că polițiștii au descins, azi, la sediul clubului, pentru a ridica mai multe documente. „Polițiști din cadrul IPJ Călărași au ridicat în cursul zilei de astăzi(,) de la sediul clubului AFC Dunărea Călărași, mai multe dosare care vizează activitatea clubului din perioada 2014-2016 și care fac obiectul unui dosar de delapidare aflat pe masa oamenilor legii. Facem precizarea că documentele ridicate astăzi, 15 mai, de la clubul Dunărea, provin din perioada fostei conduceri când Dunărea activa în Liga a 3-a, iar mai apoi a promovat în Liga a 2-a „, se arată în respectivul document. Acesta are antetul clubului respectiv și este semnat „Biroul de presă al AFC Dunărea Călărași”. Comunicatul respectiv a fost emis după ce știrea privind descinderile efectuate de polițiști, la clubul de fotbal Dunărea Călărași, a devenit una publică.

Minciună prin omisiune

Publicațiile centrale de sport au diseminat, ulterior, informația, într-un mod vădit trunchiat, având acces doar la informații din anturajul actualului președinte Florentin Brișan. Se afirmă, la fel ca în comunicatul emis de club, că vizată de aceste descinderi ar fi fosta conducere a AFC Dunărea Călărași, lucru eronat. „Poliţiştii s-au autosesizat în urma unor articole apărute în presa călărăşeană, referitoare la nejustificarea unor sume de bani din cadrul clubului, materiale apărute după un control audit al Consiliului Judeţean şi unul al celor de la Curtea de Conturi. Fosta conducere a clubului de pe malul Dunării e vizată în acest caz. Fostul preşedinte Constantin Ştefan, contabilul Ion Runcu, dar şi alte persoane care au ridicat sume de bani din casieria clubului fără a avea vreo calitate oficială, ca Viorel Ivanciu şi Marian Dinulescu.” – proSport.

Suma delapidată: 100.000 lei

S-ar fi delapidat, conform auditului efectuat de o echipă de control a Consiliului Județean Călărași, pentru perioada 2014 – 2016, suma de 100.000 de lei, aceasta fiind justificată pe baza unor documente fiscale considerate nereale. Suma este una rizibilă. În fapt, cercetările în cadrul dosarului instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași au fost extinse și pentru perioada 1.01.2017 – 30 iunie 2018. La data de 9 august 2017 a fost numit Florin Brișan la conducerea clubului Dunărea Călărași, calitatea acestuia fiind aceea de președinte. Anterior, postul a fost ocupat, începând cu data de 17 noiembrie 2016, de Bogdan Leu. Acesta este vizat în mai multe dosare de evaziune fiscală. Predecesorul lui Bogdan Leu a fost Costică Ștefan, unul din suspecții vizați în dosarul instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

Containere pe post de tribune vip

Perioada verificată de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, vizează, însă, și mandatele de președinți deținute de Bogdan Leu și Florin Brișan, ambii fiind numiți de Vasile Iliuță, președintele liberal al Consiliului Județean Călărași. Nu mai puțin de 2.000.000 lei au fost investiți de această entitate, după ce a preluat în administrare stadionul municipal, în modernizări și dotări, conform datelor publice. La 25.01.2018, complexul sportiv a trecut în administrarea Consiliului Județean Călărași. Banii, cheltuiți într-un mod ciudat, s-au dus inclusiv pe achiziționarea unor containere, pentru a se construi o așa-zisă tribună vip. Containerele respective nu au fost achitate nici până la această dată, conform datelor noastre. Polițiștii investighează și modul în care a fost cheltuită suma de 2.000.000 lei (aproximativ 450.000 euro), însemnând așa-zise modernizări ale bazei sportive. Pentru anul în curs, Consiliul Județean Călărași a anunțat că a alocat suma de 5.700.000 lei pentru noi investiții în baza sportivă.

Investiții în stadion mai mari ca la spital

Eduard Grama, un fost condamnat la pușcărie, pentru falsificarea de instrumente bancare, este cel care a anunțat acest lucru. „Facem investiții pentru performanță! În premieră, bugetul alocat anul acesta echipei de fotbal și investițiilor în stadion este de 5,7 milioane lei! Și ca să închidem definitiv robinetul zvonurilor și speculațiilor, vă spun că alocarea acestor sume NU afectează celelalte investiții pe care Consiliul Județean Călărași le face în județ!”. Grama, la acest moment, ocupă postul de director al Direcției de Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean Călărași. Spre comparație, după cum anunța chiar președintele Consiliului Județean Călărași, liberalul Vasile Iliuță, pentru anul în curs, Spitalul de Urgență Județean Călărași are alocată suma de 3.000.000 lei, reprezentând suplimente financiare, investiții și utilități. Mai mult, la conducerea unității sanitare județene, începând cu jumătatea anului 2016, de la preluarea mandatului de președinte de către Vasile Iliuță, s-au perindat fel de fel de indivizi, unii dintre ei fiind notorii prin multitudinea de afecțiuni psihice de care suferă, alții fiind chiar foști vânzători de făină, școlarizați la celebra fabrică de diplome Spiru Haret.

Adevărul e spus de IPJ Călărași

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași infirmă comunicatul emis de clubul de fotbal Dunărea Călărași. „Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au desfășurat o percheziție domiciliară la o asociație sportivă locală, pentru instrumentarea unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada 2014 – iulie 2018, reprezentații asociației sportive ar fi gestionat defectuos sume de bani și bunuri aparținând clubului de fotbal, în interes propriu. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.” Pentru perioada 2014 – iulie 2018, ca președinți au fost Costică Ștefan, Bogdan Leu și Florin Brișan.

Brișan spune că e un control, nu o percheziție

La sediul clubului, actualul președinte al AFC Dunărea Călărași, Florin Brișan, nu a dorit să comenteze situația. Chestionat, răspunsul acestuia e unul aiuritor. „E un control”, spune Florn Brișan, câtă vreme situația e cu totul alta: erau în derularea procedurile unei percheziții tipice. „Nu știu ce să vă zic mai mult. Nu pot să vă dau nici o declarație.” Azi după-amiază, la club, situația era una extrem de tensionată. Se vorbea în șoaptă. Organele de anchetă erau instalate în sala unde au loc conferințele de presă. Ni s-a precizat că se va avea în vedere emiterea unui comunicat oficial de presă privind această situație. „Noi ne efectuăm activitatea. Nu facem nici o declarație de presă”, ne-au transmis anchetatorii, la fața locului. S-a dorit ca această situație, privind perchezițiile efectuate la clubul de fotbal Dunărea Călărași, să nu fie făcută publică.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp