EVENIMENT

Dragoș Vodă: O învățătoare a fost păruită și luată la palme , chiar în școală, de o mămică revoltată

Print Friendly, PDF & Email

Scandal la Școala Gimnazială nr. 1 Dragoș Vodă, unde o mămică, în cursul zilei de ieri, a agresat fizic o învățătoare. Învățătoarea agresată se numește Andreea Colan și predă la școala amintită din septembrie 2015. Scandalul a fost unul fără precedent, mai mulți părinți declarând, ulterior, că elevii, prezenți la scenă, au leșinat, de frică, în clasă. Mămica bătăușă se numește Anca Gavriliuc. Scandalul a avut loc în unitatea de învățământ, în clasa unde învață copiii de clasa a III-a.

Director secretos

Incidentul a avut loc în jurul orei 14:00, ne declară directorul școlii, Lucian Trică. „Mămica unui băiețel de la clasa a III-a A, a pătruns în incinta unității noastre școlare și a agresat fizic și verbal pe domnișoara învățătoare a clasei”. Directorul nu a putut să ne dea și alte detalii legate de acest incident. „Am anunțat organele de poliție, cazul este în atenția poliției. Se fac cercetări și așteptăm să vedem ce măsuri se vor lua”. Directorul Trică nu știe ce anume a determinat-o pe mămică să reacționeze violent. „Foarte multe detalii nu știu. Ce pot să vă spun: am înțeles că a fost o neînțelegere cu privire la o compunere, pe care domnișoara învățătoare nu a apreciat-o așa cum părintele, probabil, și-ar fi dorit”. Directorul Lucian Trică nu a fost în școală, în momentul producerii incidentului. Școala are montate camere de supraveghere, dar sunt nefuncționale. Directorul nu a vrut să ne comunice numele învățătoarei agresate, considerând că acest aspect este lipsit de relevanță.

Fără declarații

Andreea Colan, învățătoarea păruită, locuiește în Dor Mărunt. Am căutat-o în mod repetat, pentru a ne spune care au fost cauzele care au condus la producerea acestui incident. Ni s-a precizat că nu poate fi găsită, sub nici o formă, fiind plecată la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București, pentru eliberarea unui certificat medico-legal. Într-un final, telefonic, ne-a comunicat: „Nu vreau să dau declarații, dar mulțumesc frumos pentru telefon”. Nu a vrut să ne spună dacă este adevărat că reacția mamei a survenit pe fondul unor tensiuni acumulate în timp, câtă vreme aceasta i-ar fi pedepsit, într-un mod umilitor, copilul. „V-am spus, nu declar nimic, nu comentez nimic.” Pus în fața acestei situații, directorul Trică afirmă că nu a auzit că s-ar fi petrecut astfel de lucruri. „Nu știu acest aspect. Eu merg frecvent prin clase, pe timpul desfășurării programului școlar, și nu am văzut așa ceva.”

Trei palme

Anca Gavriliuc, mămica nervoasă, recunoaște că a păruit-o pe educatoare. Ba chiar și faptul că i-a tras trei palme. „A folosit niște metode de educare foarte aspre, să spun așa, foarte ieșite din comun.” Anca Gavriliuc are doi copii, băieți, în clasa învățătoarei Andreea Colan. Unul dintre ei, Cristian, este mai năbădăios, spune mama, în vreme ce celălalt este premiant. „Pe Cristi mi l-a scos cu pancarta pe holul școlii”. Pe aceasta scria că, în ziua respectivă, Cristian nu și-ar fi făcut tema. „În clasă, tot așa, pentru un exercițiu greșit, că nu a știut să citească, copilul este mai încet, nu-i place cartea, ceilalți copii au fost puși de învățătoare să-i strige că e un clovn. Au fost puși să râdă de el și să fie arătat cu degetul.” Anca Gavriliuc ne spune că nu s-a întâmplat o singură dată când Cristian a fost pus separat de toți ceilalți copii din clasă, nu pe rândul cu băncuțe sau în bancă, ci într-un colț al clasei.

Filmul evenimentelor

Gavriliuc recunoaște că e posibil ca băiatul ei, Cristian, să sufere de tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție, însă nu a fost văzut, până în prezent, de un medic specialist. Consideră că, și în acest caz, acest fapt nu scuză cu nimic comportamentul învățătoarei. „A fost ținut pedepsit în clasă până a făcut pe el.” Gavriliuc, mama carea agresat-o pe învățătoarea Andreea Colan, chiar în clasă, ne spune filmul evenimentelor: „Ieri m-am dus la dânsa că nu am mai suportat ce s-a întâmplat cu o zi în urmă. Ne-am trezit la 6:00 dimineața, fiindcă nu am avut timpul necesar să fac o compunere cu fiul meu, cu Cristi. Ne-am chinuit de dimineață, am făcut compunerea cum am știut noi mai bine, când a venit de la școală, a venit plângând. Cristi, ce s-a întâmplat? Doamna nu mi-a corectat compunerea și mi-a zis că îmi aruncă caietul pe geam. A corectat-o celuilalt copil pe care-l am, iar lui Cristi, când a fost cu caietul la catedră, i-a spus. pleacă, dracu, de-aici, că-ți arunc caietul pe geam! Asta a fost picătura care a umplut paharul.”

I-am mai dat o palmă, asta a fost tot

Gavriliuc recunoaște că a exagerat și că nu a avut o reacție tocmai normală. Mai are alți 3 copii acasă, în afară de Cristi. Toți au rezultate foarte bune la învățătură. „Nu sunt o persoană impulsivă dar, vă spun sincer, nu mai puteam! Ne-am întâlnit pe hol și i-am spus că vreau să vorbesc cu dânsa. Îmi pare rău de copiii care au asistat la scenele alea. Am chemat-o în clasă, am chemat copilul și am spus. Cristi, spune-i și lui mami, de față cu domnișoara învățătoare, ce ți-a spus domnișoara când ai adus caietul la corectat. În momentul ăla m-am enervat și i-am dat o palmă. Ea m-a prins de mâini și a încercat să riposteze, după care am prins-o un pic de păr, am tras-o la nivelul meu, că eu sunt mai pitică, și i-am spus că ori îl tratezi și pe el la egalitate cu ceilalți copii ori, dacă nu, ar fi mai bine să nu mai faci meseria asta… Au mai fost câteva injurii, du-te dracu și ce i-am mai spus eu, i-am mai dat o palmă, a încercat iar să riposteze, i-am mai dat o palmă și asta a fost tot, am plecat.”

Clasă fără probleme

Pus în fața acestor aspecte reclamate atât de mama minorului, cât și de tatăl acestuia, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Dragoș Vodă, Lucian Trică, spune că nu i-au fost aduse, până la această dată, la cunoștință. „Eu nu am absolut nici un detaliu… Eu nu o cunosc pe mama copilului, nu a venit la mine să-mi semnaleze, niciodată, problemele acestea.” Părinții lui Cristian spun, în schimb, că au ținut permanent legătura cu învățătoarea Andreea Colan și că, tot timpul, aceasta spunea că totul e în regulă. Directorul Trică spune că niciodată, în ultimii 3 ani, învățătoarea Andreea Colan nu l-a informat că ar fi vreo problemă, la clasa unde învață Cristian. „Chiar mama o sfătuia pe doamna învățătoare să pună nuiaua pe el, când nu e cuminte. Bineînțeles că lucrul acesta nu s-a întâmplat, pentru că domnișoara învățătoare este un cadru didactic model și nu agresează, sub nici o formă, copiii, nici fizic, nici verbal. Eu vă spun punctul meu de vedere.”

S-a deschis dosar penal

Inspectoratul Județean de poliție Călărași, prin Biroul de presă, a emis un comunicat în care se precizează că polițiștii Postului de poliție Dragoș Vodă au fost sesizați cu privire la faptul că o învățătoare, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Dragoș Vodă, a fost victima unei agresiuni. „În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, persoana în cauză fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.” Elena Mihăilescu, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Călărași, era la curent cu evenimentul derulat la unitatea de învățământ din Dragoș Vodă. „Am fost informată, de conducerea unității de învățământ, cu privire la un incident regretabil care a avut loc în incinta unității școlare… Un cadru didactic a fost agresat de către părintele unui elev. Acest incident a avut loc în cadrul unei discuții pe care cele două persoane o aveau în legătură cu situația școlară a elevului. Din punctul meu de vedere, violența nu are nici o scuză, iar dacă părintele avea vreo nemulțumire sau o nelămurire legată de situația școlară a elevului, avea la dispoziție pârghii legale de a acționa în acest sens.”

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp