EXCLUSIV

Radu Negru: Familia fostului senator Vasile Nedelcu s-a apucat de afaceri ilegale cu câini maidanezi / Video

Print Friendly, PDF & Email


Zeci de câini maidanezi sunt găzduiți, într-o canisă ilegală situată în centrul satului Radu Negru, comuna Modelu, județul Călărași. Vecinii estimează numărul acestora la peste 70. Adrian Ivanciu, funcționar în cadrul Primăriei Modelu, ne spune că terenul pe care funcționează respectiva canisă aparține unei femei, care a decedat de mai mult timp. „Deocamdată nu știm al cui e terenul. Titlul de proprietate e pe un nume și nu s-a făcut nici un fel de succesiune.” Terenul ar fi fost vândut pe baza unei chitanțe de mână. Din această cauză, nu pot fi identificați proprietarii actuali ai terenului respectiv.

Cimitirul din curte

Gheorghe Dobre, primarul din localitate, știe că acolo nu este vorba numai de o canisă, ci și de un cimitir pentru animale. „Știu că există reclamații și la Direcția Sanitară Veterinară, dar și la Direcția de Sănătate Publică”. Primarul din Modelu are date conform cărora acolo se derulează o afacere a familiei fostului senator Vasile Nedelcu, în prezent consilier județean. „E între ei, în familie și probabil că cei de la DSV, nu știu, de rușine, de jenă, de frică, nu știu care e problema de nu vor să ia măsuri”. Ani buni, Vasile Nedelcu a fost directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Călărași. Unul dintre vecini, Dragoș Dinu, după ce a devenit proprietarul unui loc de casă limitrof spațiului unde familia fostului senator Vasile Nedelcu derulează afacerea cu câini maidanezi, la prima sapă dată în curte a început să descopere un adevărat cimitir. Sunt câini îngropați peste tot.

Câinii ajung în Germania

„Un adăpost de câini trebuie pus în câmp, nu în mijlocul satului”. În fața curții, pe marginea drumului public, sunt aproape două tone de dejecții. Dragoș Dinu știe că este vorba de o canisă organizată, de mai mulți ani, de fostul senator Vasile Nedelcu. Sunt date conform cărora câinii, pe diferite canale, ajung mai ales în Germania, contra unor sume de bani. Cei care nu sunt adoptați și, din diferite cauze, mor, sunt îngropați în curțile vecinilor. „I-am găsit în timp ce îi îngropau la mine în curte. Nu știu câți sunt, dar sunt îngropați la mine în curte… Unde sap o groapă, dau de un câine.” La fața locului, Dragoș Dinu s-a întâlnit cu fostul senator Vasile Nedelcu la momentul în care au venit și reprezentanții DSVSA. „Ne-am întâlnit atunci… A mers cu domnii de la DSV direct aici. Domnii de la DSV au recunoscut că nu este ceva normal și că probabil câinii vor fi mutați într-un adăpost comunitar.”

Cumnata vrea să fie lăsată în pace

Un alt vecin ne spune că nu mai știe unde să mai reclame acest fapt. „E balamuc mare… Nu vedeți că nu se poate rezolva?” Ne spune că și fosta soție a senatorului Nedelcu are amenajată o canisă ilegală. Cea mai mare este deținută de fosta cumnată a senatorului. Se numește Lucia Coman și este cunoscută drept doamna Coca. „Eu lucrez cu cineva din afară și-i dau spre adopție.” Ne spune că vine zilnic la adăpost. Întrebată dacă are autorizație pentru derularea unei astfel de activități, Lucia Coman devine, brusc, iritată: „Ce faceți acum, mă interogați? De ce trebuie să am? Eu sunt persoană fizică! Hai, lăsați-mă-n pace, da, bine că ați venit să faceți…” Prin reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, ni se comunică faptul că această instituție nu are nici un fel de atribuții în domeniu. „Nu e treaba noastră”. Declarația este făcută de Aurelia Șerban, consilier superior în cadrul DSP Călărași.

DSVSA spune că fiecare face ce vrea, la el în curte

Situația e și mai încurcată în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Călărași. Gheorghe Drăgănică, consilier superior în cadrul compartimentului Poliția Sanitară Veterinară a Animalelor, afirmă că știe foarte bine cazul. „La momentul de față, așteptăm să identificăm adevăratul proprietar al locului.” Deși canisa funcționează de mai bine de 5 ani, Gheorghe Drăgănică a aflat de ea abia în urmă cu câteva zile. „Cine să umble prin localități și curți?” Ne spune că nu DSVSA stabilește dacă este sau nu normal ca, într-o curte, fără proprietari identificați, să fie aproape 100 de câini. „E proprietate fizică și pe proprietatea fizică fiecare face ce dorește”, crede Gheorghe Drăgănică. „La momentul de față, noi nu putem să intervenim, decât să stabilim dacă acei câini sunt ținuți în condiții de bunăstare, dacă au acțiunile sanitar veterinare imunologice la zi și atât.” Gheorghe Drăgănică spune că nu are nici o legătură faptul că DSVSA nu intervine în acest caz fiindcă afacerea cu câini este derulată de familia fostului director și senator Vasile Nedelcu.

Crescătorie de câini pe terenul unui mort

Gheorghe Drăgănică se prevalează de faptul că proprietarul terenului unde își desfășoară activitatea canisa ilegală este o bătrână, conform unei adrese puse la dispoziție de Primăria Modelu, bătrână care a decedat de ani buni. Acest fapt nu îl știe reprezentantul compartimentului Poliția Sanitară Veterinară a Animalelor. „Pe hartă și pe tot ce s-a prezentat de la primărie apare ca proprietar pe locul respectiv doamna Matei Rada, care nu știm cine este.” Îl informăm că femeia e moartă de ani de zile. „Eu de unde să știu?” Drăgănică spune că orice om, care are un teren, indiferent unde este amplasat acesta, poate să deruleze astfel de activități. „Da, puteți face. Că nu este reglementată nicăieri populația de câini, la persoana fizică, nici la consiliul local n-am găsit vreo hotărâre de consiliu local, prin care să se stabilească și să se limiteze această populație de câini, nici în reglementările sanitar veterinare.”

Ce zice legea

În schimb, există legislație în domeniu și norme metodologice prin care se derulează programul de gestionare a câinilor fără stăpân. În actul care stabilește normele de aplicare a OUG nr. 155/2001, sunt definite două feluri de adăposturi pentru câinii fără stăpân: cele publice și cele private, acestea aparținând, în mod imperativ, unei persoane juridice, asociație sau fundație care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor, în vreme ce, în cazul familiei Nedelcu, avem de-a face cu un adăpost gestionat de o persoană fizică. Mai mult, fiecare adăpost, public sau privat, trebuie să aibă încheiat un contract cu o unitate de ecarisare/neutralizare a cadavrelor autorizată sanitar-veterinar sau să dețină instalații proprii de incinerare. În cazul afacerii cu câini, pe care o deține familia Nedelcu, câinii morți sunt îngropați în curțile vecinilor. Vasile Nedelcu nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp