EXCLUSIV

Comportament de căruțaș: La Herghelia Dor Mărunt, șeful Prună e campion la înjurături

Scandal la Herghelia Dor Mărunt, unde șeful de aici, ing. Mihai Prună, are un comportament total deplasat cu subalternii. Ieșirile nervoase ale acestuia sunt din ce în ce mai dese. Vocabularul folosit în raporturile avute cu ceilalți angajați sunt specifice lucrătorilor din domeniu. Nu degeaba se spune că „înjuri ca un birjar”.

Om scârbos ca tine n-am văzut

Există mai multe înregistrări audio-video în care protagonist este ing. Prună. Subalternii, exasperați de comportamentul de căruțaș al acestuia, cred că singura soluție prin care acesta poate fi calmat este un tratament psihiatric. Ieșirile colerice ale acestuia nu sunt izolate. „Zi mă, bă tâmpitule ce ești! Bă, mă auzi când vorbesc eu cu tine, javra dracului care ești! Ce ți-am zis eu ție, mă?… Zi mă, jigodia dracu și nesimțitu dracu penal! Bă, al dracu nesimțit ești! Om scârbos ca tine n-am văzut… Nu mă mai enerva că te trimit la dracu să te ia!…”

Prună se comportă ca un adevărat stăpân peste Herghelia Dor Mărunt, deși unitatea se află sun controlul Regiei Naționale a Pădurilor, Romsilva Călărași, condusă de Titu Ana. „Bă, tu nu înțelegi că nu mai am nevoie de tine?”, urlă acesta la un salariat, pe care încearcă să-l concedieze abuziv. „Stai aice și muncești degeaba, băi prostule!”

Șeful care vorbește singur

Întrebat dacă vorbește astfel cu caii sau cu angajații, Mihai Prună spune că are obiceiul să vorbească singur: „Am vorbit singur, am fost nervos, m-am înjurat singur”. Nu știe dacă el este cel care înjură în acest mod sau dacă e vorba de o cu totul altă persoană: „Ce, e vocea mea? Spune cineva că e vocea mea? S-a făcut vreun test poligraf?” I se explică faptul că rolul testului poligraf este cu totul altul. Se scuză: „Domnule, eu nu am înjurat pe nimeni”. Afirmația este infirmată de salariați. Unii dintre aceștia sunt unici întreținători de familie și acceptă, extrem de greu, vorbele grele ale acestuia, dar nu au posibilitatea de a-și găsi un alt loc de muncă, unde șeful să nu aibă un comportament deviant. „Fiecare își face meseria cum crede de cuviință”, e explicația dată de acesta, într-un final. „Dumneavoastră vreți să spargeți norii sau cum?”

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker