EXCLUSIV

Alertă la Belciugatele: Violată și ucisă, la 92 de ani

image_pdfimage_print

A fost găsită în această dimineață, în jurul orei 8:30. O vecină și fata acesteia, care locuiește în satul Islaz, au scotocit casa veche, bătrânească, fără să dea de ea. Într-un final, au descoperit-o sub o pătură, în una dintre camere, pe jos. Era dezbrăcată complet și plină de sânge. Moartă.

Bătrâna locuia singură

Este vorba de o bătrână în vârstă de 92 de ani, din satul Beciugatele. Era cunoscută în sat drept tanti Oița. Crima bestială a avut loc azi-noapte. A fost ucisă la domiciliul de pe strada Nircea Nedelciu, nr. 216. Se suspectează că nu ar fi vorba de un singur autor. Unul dintre vecini a asistat la alertarea oamenilor legii. “A găsit-o moartă-n casă. Au violat-o și au omorât-o”. La ora 11, în această dimineață, zona era încercuită de polițiști criminaliști. Bătrâna locuia singură. Soțul acesteia a murit în urmă cu 4 ani. Cam tot atunci, hoții i-au mai dat năvală, în casă. Nu sunt indicii că au fost prinși, până la această dată, ne spune primarul comunei Belciugatele, Mihai Gurlui. “Povesteau vecinile-astea că au venit prin spate, pe-acolo”, ne lămurește un alt vecin. Se prelevează probe, de la fața locului, în prezența procurorului.

Criminalii au intrat prin spate

În spatele casei, e un loc viran. Pe-acolo se suspectează că au intrat criminalii. “Au umblat după bani! A găsit-o o vecină, care se ducea la ea în fiecare zi. Acum a găsit-o moartă. A violat-o, cred că i-a cerut bani, i-o fi cunoscut și a zis hai să te omorâm!” Bătrâna avea pensie de C.A.P. “Își oprea, în fiecare lună, 50 de lei, să aibă de pâine. Banii îi lua fata ei, de la Islaz, să-i strângă pentru înmormântare.” Bătrâna ucisă mai are și un băiat, care are gospodărie în satul Arțari, comuna Ileana. Bătrâna se numește Ioana Guță. Și locul din spatele casei este împânzit de polițiști. Dă spre o vale, iar până la aria bătrânei ucise și violate, se face o cărare printre bălării. Sunt înalte de 2 metri. Acolo există o poartă metalică, zăvorâtă tot timpul. A fost găsită larg deschisă.

Surpins de descinderi

Doar în urmă cu câteva zile, mai precis pe data de 24 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a derulat o amplă acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale, pe zona Lehliu – Fundulea, deci inclusiv în comuna Belciugatele. Primarul Mihai Gurlui, surprins de acest eveniment, s-a arătat deranjat de amploarea descinderilor: “Sunt total surprins de o acțiune cu dislocări ample de forțe de poliție și Jandarmerie în comuna noastră. Nu mai puțin de 3 mașini de poliție și o duba de Jandarmerie a luat “cu asalt” comuna Belciugatele. Mașini trase pe dreapta, maxi-taxi oprit cu tot cu călători la marginea satului. Știe cineva ce se întâmplă? A început cumva războiul și noi nu știm?” De această dată, când comuna iar a fost luată cu asalt de forțele de ordine, pentru a căuta cel puțin un criminal-violator, primarul nici măcar nu era în zonă.

Au scotocit după bani

“A fost bătută până au omorât-o”. Femeia care a găsit-o pe bătrână, în această dimineață, este cunoscută sub apelativul de Măuța. Poarta din spate a fost forțată până s-a rupt ivărul. În interior, conform primelor indicii, criminalii au căutat prin plicurile de facturi și prin alte documente, după bani. Aseară, unul dintre vecinii bătrânei asasinate, care profesează frizeria,a fost sunat de niște necunoscuți, întrebându-l dacă pot veni să se tundă. În schimb, frizerul și-a luat familia, plecând la munte. “Așa au zis că baba e singură și nu aude nimeni dacă intră peste ea. Dacă ăla e plecat, poa’ să țipe baba până nu mai poate!” În spatele casei, locuințele sunt folosite doar ca loc de refugiu, pentru week-end. În rest, zona de case se oprește, dând într-o vale. De cealaltă parte a văii, satul Belciugatele se continuă, dar tot cu locuințe de vacanță. Cel mai apropiat sat este Cândeasca, imediat cum treci balta.

Cadavrul bătrânei a fost ascuns sub o pătură

Băiatul bătrânei ne spune același lucru: a fost găsită sub o pătură, plină de sânge, dezbrăcată complet. “A venit sora mea, de dimineață. N-a găsit-o. A văzut că e răvășit peste tot. Și s-a dus la fata care mai trece pe la bătrână. Din momentul ăla, au intrat. Că unde e, unde e? Și era sub o pătură, jos. Au ieșit de-acolo și au sunat la poliție.” În spatele curții, pe unde au intrat criminalii, casele sunt monitorizate video. Vecinii sunt îngroziți, mai ales că se știa că bătrâna nu are bani. Trăia de la o zi la alta. La vârsta ei, mai avea și grija unei alte vecine, aceasta fiind complet oarbă. “Îi mai dădea o cană cu apă.”

6 polițiști, în ture, pentru 5 sate

“Sunt puțin revoltat pentru că filtrele astea le înțeleg eu până la urmă. Sunt acțiuni ale poliției. Dar eram revoltat că mulți dintre polițiștii pe care-i am la postul din comună, sunt luați în Fundulea. Nu eram revoltat, cum au considerat unii, că poliția își făcea treaba.” Primarul Mihai Gurlui își reconsideră poziția avută doar cu câteva zile în urmă, când în zonă au avut loc razii. “Realocă de foarte multe ori efectivul de polițiști și pentru alte localități.” Pentru 5 sate, Belciugatele, Cândeasca, Cojești, Mataraua și Măriuța, sunt 6 polițiști, în schimburi. “A fost și perioada de concedii și de aceea nu prea au fost văzuți polițiști, prin zonă. programul normal a început să se deruleze de la începutul lunii septembrie. Ăia care sunt de serviciu, mai umblă prin comună, patrulează, nu pot să zic altceva.”

Au fost aduși câini de urmă

Șeful Inspectoratului de poliție Județean Călărași, cms. șef Marian Iorga, prezent la locul asasinatului, în jurul orei 13:00, ne-a comunicat că cercetarea la fața locului încă nu s-a încheiat. Au fost aduși câini de urmă. “E și medic legist la fața locului, se fac investigațiile specifice. Până nu avem concluziile specialiștilor, ne ferim să mergem pe o anumită ipoteză. Dar le avem în vedere pe toate”, ne-a declarat acesta.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close
WhatsApp chat